Cartea Faptele apostolilor





Autorul: Cartea Faptele apostolilor nu își identifică în mod specific autorul. Din Luca 1.1-4 și din Fapte 1.1-3, este limpede că atât cartea Luca, cât și cartea Faptele apostolilor au fost scrise de același autor. Tradiția încă din zilele de început ale Bisericii a fost că Luca, un tovarăș al apostolului Pavel, a scris cartea Luca și cartea Faptele (Coloseni 4.14, 2 Timotei 4.11).

Data la care a fost scrisă: Cartea Faptele a fost scrisă probabil între anii 61-64 d.Cr.

Scopul pentru care a fost scrisă: Cartea Faptele a fost scrisă pentru a pune la dispoziție o istorie a Bisericii Primare. Cartea scoate în evidență importanța zilei coborârii Duhului Sfânt și a faptului de a fi împuternicit ca să fii un martor eficient al lui Isus Cristos. Cartea Faptele consemnează felul în care apostolii au fost martori ai lui Cristos în Ierusalim, Iudeea, Samaria și în restul lumii înconjurătoare. Cartea pune în evidență darul Duhului Sfânt care împuternicește, îndrumă, învață și ne slujește ca Sfetnic. Citind cartea Faptele, suntem luminați și încurajați de multele minuni care au fost înfăptuite în această perioadă de ucenicii Petru, Ioan și Pavel. Cartea Faptele apostolilor subliniază importanța ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și transformarea care are loc ca rezultat al cunoașterii lui Cristos. De asemenea, există multe referiri la persoane care au respins adevărul pe care ucenicii l-au propovăduit cu privire la Domnul Isus Cristos. Dorința de putere, lăcomia și multe alte vicii care vin de la Cel rău sunt subliniate în cartea Faptele.

Versete-cheie: Fapte 1.8: „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

Fapte 2.4: „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”

Fapte 4.12: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

Fapte 4.19-20: „Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: «Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.»”

Fapte 9.3-6: „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: «Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?» «Cine ești Tu, Doamne?» a răspuns el. Și Domnul a zis: «Eu sunt Isus pe care-L prigonești. Ți-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un țepuș.» Tremurând și plin de frică, el a zis: «Doamne, ce vrei să fac?» «Scoală-te, i-a zis Domnul, intră în cetate, și ți se va spune ce trebuie să faci.»”

Fapte 16.31: „Pavel și Sila i-au răspuns: «Crede în Domnul Isus, și vei fi mântuit tu și casa ta.»”

Un scurt rezumat: Cartea Faptele prezintă istoria Bisericii creștine și răspândirea Evangheliei lui Isus Cristos, precum și creșterea opoziției față de aceasta. Cu toate că mulți slujitori credincioși obișnuiau să predice și să-i învețe pe alții Evanghelia lui Isus Cristos, Saul, al cărui nume a fost schimbat în Pavel, a fost cel mai cu influență. Înainte de a se converti, Pavel avea mare plăcere să-i persecute și să-i omoare pe creștini. Convertirea dramatică a lui Pavel de pe drumul Damascului (Fapte 9.1-31) este un eveniment de o importanță deosebită în cartea Faptele. După convertirea sa, a trecut în extrema opusă, iubindu-L pe Dumnezeu și propovăduind Cuvântul Său cu putere, pasiune și prin Duhul Dumnezeului Cel viu și adevărat. Ucenicii au fost împuterniciți de Duhul Sfânt ca să fie martori ai lui Cristos în Ierusalim (capitolele 1-8.3), Iudeea și Samaria (capitolele 8.4-12.25) și până la marginile pământului (capitolele 13.1-28). În ultima secțiune sunt incluse cele trei călătorii misionare ale lui Pavel (13.1-21.26), judecățile sale în Ierusalim și Cezareea (21.17-26.32) și ultima sa călătorie la Roma (27.1-28.31).

Legături: Cartea Faptele slujește ca o trecere de la vechiul legământ al ținerii Legii la noul legământ al harului și al credinței. Această trecere se observă în câteva evenimente-cheie în cartea Faptele. În primul rând, a avut loc o schimbare în lucrarea Duhului Sfânt, a Cărui activitate principală în Vechiul Testament a fost „ungerea” exterioară a oamenilor lui Dumnezeu, printre care Moise (Numeri 11.17), Otniel (Judecătorii 3.8-10), Ghedeon (Judecătorii 6.34) și Saul (1 Samuel 10.6-10). După învierea lui Isus, Duhul Sfânt a venit să locuiască chiar în inima credincioșilor (Romani 8.9-11, 1 Corinteni 3.16), călăuzindu-i și împuternicindu-i din interior. Duhul Sfânt care locuiește în noi este darul lui Dumnezeu pentru cei care vin la El cu credință.

Convertirea lui Pavel a fost un exemplu dramatic de trecere de la vechiul legământ la noul legământ. Pavel a recunoscut că, înainte de a-L întâlni pe Mântuitorul înviat, a fost cel mai zelos dintre israeliți și fără vină „în ceea ce privește neprihănirea pe care o dă Legea” (Filipeni 3.6), mergând până acolo încât îi persecuta pe cei care îi învățau pe alții despre mântuirea prin har, prin credința în Cristos. Dar, după convertire, și-a dat seama că toate strădaniile sale legaliste erau lipsite de valoare și a spus că le consideră „ca un gunoi, ca să-L câștige pe Cristos și să fie găsit în El, nu având o neprihănire a lui, pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Cristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credință” (Filipeni 3.8b-9). Acum și noi trăim prin credință, nu prin faptele Legii, ca să nu se laude nimeni (Efeseni 2.8-9).

Vedenia lui Petru cu fața de masă din Fapte 10.9-15 este un alt semn al trecerii de la vechiul legământ – în acest caz legile privind alimentația specifice evreilor – la unitatea dată de noul legământ dintre evrei și neamuri într-o Biserică universală. Animalele „curate”, care îi simbolizează pe evrei, și animalele „necurate”, care simbolizează neamurile, au fost deopotrivă declarate „curățite” de Dumnezeu prin moartea ca jertfă a lui Cristos. Fără să mai fie sub vechiul legământ al Legii, sunt deopotrivă uniți în legământul cel nou al harului prin credința în sângele vărsat al lui Cristos pe cruce.

Aplicație practică: Dumnezeu poate face lucruri extraordinare prin oameni obișnuiți, atunci când îi împuternicește prin Duhul Său. În esență, Dumnezeu a luat un grup de pescari și i-a folosit ca să întoarcă lumea cu susul în jos (Fapte 17.6). Dumnezeu a luat un ucigaș care-i ura pe creștini și l-a transformat în cel mai mare evanghelist creștin, autorul a aproape jumătate dintre cărțile Noului Testament. Dumnezeu a folosit persecuția ca să provoace cea mai rapidă expansiune a unei „credințe noi” din istoria lumii. Dumnezeu poate face, și chiar face aceleași lucruri prin noi – schimbându-ne inima, împuternicindu-ne prin Duhul Sfânt și dându-ne o pasiune de a răspândi vestea bună a mântuirii prin Cristos. Dacă încercăm să înfăptuim aceste lucruri prin puterea noastră, vom eșua. La fel ca ucenicii în Fapte 1.8, trebuie să așteptăm împuternicirea Duhului Sfânt, și apoi să mergem prin puterea Lui să îndeplinim Marea Însărcinare (Matei 28.19-20).



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cartea Faptele apostolilor