settings icon
share icon
Întrebare

Este posibil ca numele unei persoane să fie șters din Cartea Vieții?

Răspuns


Apocalipsa 22:19 spune: "Și dacă se va abate cineva de la cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va lua partea din cartea vieții, din cetatea sfântă și din lucrurile care sunt scrise în cartea aceasta." (traducere directă din Biblia în limba engleză, versiunea KJV) Acest verset este de obicei implicat în dezbaterea privind siguranța eternă. Înseamnă că, după ce numele unei persoane este scris în Cartea Vieții Mielului, acesta poate fi șters la un moment dat în viitor? Cu alte cuvinte, poate un creștin să își piardă mântuirea?

În primul rând, Scriptura spune clar că un credincios adevărat este păstrat în siguranță prin puterea lui Dumnezeu, pecetluit pentru ziua răscumpărării (Efeseni 4:30), iar dintre toți cei pe care Tatăl i-a dat Fiului, El nu va pierde pe niciunul dintre ei (Ioan 6:39). Domnul Isus Hristos a proclamat: "Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu." (Ioan 10:28-29) Salvarea este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră (Tit 3:5), iar puterea Sa este cea care ne păstrează.

Dacă "cineva" la care se face referire în Apocalipsa 22:19 nu face parte dintre cei credincioși, despre cine este vorba? Cu alte cuvinte, cine ar putea dori să adauge sau să scoată ceva din cuvintele Bibliei? Cel mai probabil, această alterare a Cuvântului lui Dumnezeu nu ar fi făcută de adevărații credincioși, ci de cei care doar se declară creștini și care presupun că numele lor se află în Cartea Vieții. În general vorbind, cele două grupuri principale care au falsificat în mod tradițional revelația lui Dumnezeu sunt cultele pseudocreștine și cei care au credințe teologice foarte liberale. Multe culte și liberali teologici revendică Numele lui Hristos ca fiind al lor, dar nu sunt "născuți din nou" - termenul biblic definitiv pentru un creștin.

Biblia citează mai multe exemple ale celor care s-au crezut credincioși, dar a căror mărturisire a credinței s-a dovedit a fi falsă. În Ioan 15, Isus Se referă la ei ca la niște ramuri care nu au rămas în El, vița adevărată, și, prin urmare, nu au dat niciun rod. Știm că sunt false pentru că "după roadele lor îi veți cunoaște" (Matei 7:16, 20); adevărații ucenici vor prezenta roadele Duhului Sfânt care locuiește în ei (Galateni 5:22). În 2 Petru 2:22, învățătorii falși sunt câinii care se întorc la propria lor vomă și o scroafă care după ce este "spălată, [se întoarce] să se bălăcească în mocirlă" . Ramura stearpă, câinele și scroafa sunt toate simboluri ale celor care pretind că au mântuirea, dar care nu se bazează decât pe propria lor neprihănire, nu pe neprihănirea lui Hristos care mântuiește cu adevărat. Este îndoielnic că cei care s-au pocăit de păcatele lor și au fost născuți din nou ar falsifica de bunăvoie Cuvântul lui Dumnezeu în acest fel - adăugând sau luând din el. Coruperea intenționată a Cuvântului lui Dumnezeu dezvăluie o lipsă de credință.

Există un alt aspect important cu privire la semnificația versetului din Apocalipsa 22:19, și acesta implică traducerea. Niciun manuscris grecesc timpuriu nu menționează măcar "cartea vieții"; în schimb, fiecare manuscris grecesc conține "pomul vieții". Iată cum se citește Apocalipsa 22:19 în VDC: "Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta." Alte traduceri cu "pom" în loc de "carte" sunt NTR și NTRL. Versiunea KJV a Bibliei în limba engleză este aproape singura care traduce prin "cartea" vieții. Eroarea a apărut atunci când Erasmus, în compilarea textului său grecesc, a fost forțat să traducă ultimele șase versete din Apocalipsa din Vulgata latină în limba greacă. "Copacul" a devenit "carte" deoarece un scrib a înlocuit din greșeală lingoul latin ("copac") cu libro ("carte"). Toate traducerile care urmează Textus Receptus, cum ar fi KJV, spun astfel în mod incorect "carte" în loc de "pom" al vieții.

Alte două versete din același capitol pledează pentru traducerea "pomul vieții" în loc de traducerea "cartea vieții": Apocalipsa 22:2 și 14. Ambele menționează "pomul vieții" și "cetatea" împreună, la fel ca versetul 19. De asemenea, cuvântul parte sau împărțire este semnificativ. Cel care corupe Cuvântul lui Dumnezeu va fi lipsit de accesul la pomul vieții, în ciuda oricărei pretenții pe care crede că o are la acel fruct.

Apocalipsa 3:5 este un alt verset care influențează această problemă. "[Celui] ce va birui ... Nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții." "Biruitorul" menționat în această scrisoare către Sardes este creștinul. Compară acest lucru cu 1 Ioan 5:4: „Oricine  este născut din Dumnezeu biruiește lumea." Și versetul 5: "Cine este cel ce a biruit lumea dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?" (A se vedea, de asemenea, 1 Ioan 2:13.) Toți credincioșii sunt "biruitori" în sensul că li s-a acordat victoria asupra păcatului și asupra necredinței lumii.

Unii oameni văd în Apocalipsa 3:5 imaginea stiloului lui Dumnezeu, gata să șteargă numele oricărui creștin care păcătuiește. Ei citesc în aceasta ceva de genul: "Dacă greșești și nu câștigi victoria, atunci îți vei pierde mântuirea! De fapt, îți voi șterge numele din Cartea Vieții!" Dar NU aceasta este ceea ce spune versetul. Isus face aici o promisiune, nu un avertisment.

Niciodată Scriptura nu spune că Dumnezeu șterge numele unui credincios din Cartea Vieții Mielului - niciodată nu există nici măcar un avertisment că El Se gândește la asta! Minunata promisiune din Apocalipsa 3:5 este că Isus NU va șterge numele nimănui. Vorbindu-le "biruitorilor" - tuturor celor răscumpărați prin sângele Mielului - Isus Își dă cuvântul că nu le va șterge numele. El afirmă că, odată ce un nume este acolo, este acolo pentru totdeauna. Acest lucru se bazează pe credincioșia lui Dumnezeu.

Promisiunea din Apocalipsa 3:5 le este adresată credincioșilor, care sunt siguri de mântuirea lor. În schimb, avertismentul din Apocalipsa 22:19 se adresează necredincioșilor, care, în loc să își schimbe inima față de Dumnezeu, încearcă să schimbe Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a li se potrivi. Astfel de oameni nu vor mânca din pomul vieții.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Este posibil ca numele unei persoane să fie șters din Cartea Vieții?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries