Ce este carnea?


Întrebare: Ce este carnea?

Răspuns:
John Knox (cca. 1510-1572) a fost un cleric scoțian, un conducător al Reformei Protestante și cel considerat a fi fondatorul denominației prezbiteriene în Scoția. Knox a fost admirat de teologii contemporani ca un om care a întruchipat zel pentru Dumnezeu și devoțiune față de adevărul Scripturii și față de trăirea în sfințenie. Totuși, apropiindu-se de moarte, acest sfânt al lui Dumnezeu și-a recunoscut propria lui luptă cu natura păcatului pe care a moștenit-o de la Adam (Romani 5.12). Knox spunea: „Știu cât de grea e bătălia dintre carne și duh sub crucea grea a încercării, când nu apare niciun ajutor lumesc, ci doar prezența morții. Cunosc plângerile încăpățânate și cârtitoare ale cărnii..."

Afirmația lui Knox sună uimitor de asemănător cu cea a apostolului Pavel, care a recunoscut în mod deschis lupta personală cu natura sa păcătoasă: „Știm, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Știu, în adevăr, că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?" (Romani 7.14-24)

În scrisoarea lui către romani, Pavel afirmă că era ceva „în mădularele" trupului său, pe care o numește „firea [sa] pământească", care producea dificultate în viața sa creștină și îl făcea prizonier păcatului. Martin Luther, în prefața pe care a făcut-o cărții Romani, a comentat cu privire la folosirea sintagmei „firea pământească", spunând: „Așadar, nu trebuie să înțelegeți «firea pământească» ca fiind doar «carne» care are legătură cu imoralitatea, ci sfântul Pavel folosește «firea pământească» cu referire la om în întregime, trup și suflet, rațiune și toate facultățile sale fiind incluse, pentru că tot ce este în el tânjește și tinde spre firea pământească." Comentariile lui Luther arată că „carnea" echivalează cu afecțiunile și dorințele care se îndreaptă împotriva lui Dumnezeu nu numai în domeniul activității sexuale, ci în fiecare sferă a vieții.

Ca să dobândim o înțelegere temeinică a cuvântului „carne", e necesar să studiem folosirea și felul în care este definit în Scriptură, cum se manifestă ea în viața atât a credincioșilor, cât și a necredincioșilor, consecințele pe care le produce și cum poate fi, în cele din urmă învinsă.

O definiție a „cărnii"
Cuvântul grecesc „carne" folosit în Noul Testament este sarx, un termen care, în Scriptură, poate face adesea referire la trupul fizic. Totuși, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (Lexiconul Grec-Englez al Noului Testament și altă literatură creștină timpurie, n.tr.) descrie cuvântul în felul următor: „trupul fizic, ca entitate funcțională; mai ales în gândirea lui Pavel, toate părțile corpului constituie o totalitate cunoscută sub numele de carne, care e stăpânită într-o asemenea măsură de păcat, încât oriunde există carne, toate formele de păcat sunt, de asemenea, prezente și niciun lucru bun nu poate locui acolo".

Biblia clarifică faptul că omenirea nu a început în acest fel. Cartea Genesa spune că omenirea a fost la început creată bună și perfectă: „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră» … Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut." (Geneza 1.26-27) Pentru că Dumnezeu este perfect și pentru că un efect reprezintă întotdeauna, în esență, cauza [adică, un Dumnezeu cu totul bun poate crea numai lucruri bune, sau așa cum a spus Isus, „Pomul bun nu poate face roade rele" (Matei 7.18)], atât Adam, cât și Eva au fost creați buni și fără păcat. Dar când Adam și Eva au păcătuit, natura lor a fost pervertită, și acea natură a fost transmisă urmașilor lor: „La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set." (Genesa 5.3, italicele adăugate)

Realitatea naturii păcatului ne e arătată în multe locuri din Scriptură, cum e afirmația lui David: „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea." (Psalmul 51.5) David nu vrea să spună că este rezultatul unei aventuri amoroase, ci că părinții lui i-au transmis o natură păcătoasă. În cadrul teologiei, aceasta e uneori numită perspectiva „traduciană" (de la cuvântul latinesc care înseamnă „dintr-o ramură") cu privire la natura umană. Perspectiva traduciană susține că sufletul unei persoane este creat prin intermediul părinților săi, copilul moștenind în acest proces natura căzută a acestora.

Perspectiva biblică asupra naturii umane se deosebește de cea a filosofiei grecești prin faptul că Scriptura spune că natura fizică și cea spirituală a omenirii au fost la început bune. În mod contrar, filosofi precum Platon au văzut un dualism sau o dicotomie în umanitate. O astfel de gândire a produs în cele din urmă teoria că trupul (fizicul) e rău, dar spiritul omului e bun. Această învățătură a influențat grupuri precum gnosticii, care credeau că lumea fizică a fost creată din greșeală de către un semizeu, numit „Demiurgul". Gnosticii s-au opus doctrinei întrupării lui Cristos, pentru că credeau că Dumnezeu nu ar lua niciodată o formă fizică, de vreme ce trupul este rău. Apostolul Ioan a întâlnit o formă a acestei învățături în zilele lui și a avertizat împotriva ei: „Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh care mărturisește că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu; și orice duh care nu mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu." (1 Ioan 4.1-3)

Mai mult, învățătura pe care gnosticii o dădeau era că nu contează ce face un om în trupul lui, de vreme ce tot ceea ce contează este spiritul lui. Acest dualism platonic a avut același efect în secolul I pe care îl are și astăzi – duce fie la ascetism, fie la imoralitate, ambele condamnate de Biblie (Coloseni 2.23, Iuda 4).

Așadar, contrar gândirii grecești, Biblia spune că natura omenirii, atât cea fizică, cât și cea spirituală, era bună, și totuși, ambele au fost afectate în mod negativ de păcat. Rezultatul final al păcatului este o natură numită adesea în Scriptură „carne" – ceva ce se împotrivește lui Dumnezeu și caută împlinire păcătoasă. Pastorul Mark Bubek definește carnea în felul următor: „Carnea este o lege încorporată a eșecului, care face imposibil ca omul natural să-I fie plăcut lui Dumnezeu sau să-L slujească. Este o forță lăuntrică compulsivă moștenită de la căderea omului, care se exprimă prin rebeliune generală și specifică împotriva lui Dumnezeu și a neprihănirii Lui. Carnea nu poate fi niciodată reformată sau îmbunătățită. Singura speranță de scăpare din legea cărnii este distrugerea ei completă și înlocuirea cu o viață nouă în Domnul Isus Cristos."

Manifestarea și lupta cu carnea
Cum se manifestă carnea în ființele omenești? Biblia răspunde la întrebare în felul următor: „Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu." (Galateni 5.19-21)

Exemplele de acțiuni exterioare ale cărnii în lume sunt evidente. Gândește-te la câteva date triste luate dintr-un sondaj recent pe tema efectului pornografiei în America. Potrivit studiului, în fiecare secundă în S.U.A.:

• 3.075,64 de dolari sunt cheltuiți pentru pornografie

• 28.258 de utilizatori de Internet vizualizează pornografie

• 372 de utilizatori de Internet tastează termeni de căutare pentru adulți în motoarele de căutare

Și la fiecare 39 de minute, în S.U.A. este creat un nou video pornografic. Astfel de statistici întăresc afirmația profetului Ieremia, care deplângea faptul că „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17.9).

Consecințele cărnii
Biblia spune că trăirea carnală produce o serie de consecințe nefaste. Mai întâi, Scriptura afirmă că aceia care trăiesc potrivit cărnii și care nu doresc niciodată schimbare și nu se pocăiesc de comportamentul lor păcătos vor experimenta despărțirea de Dumnezeu atât în viața aceasta, cât și în cea viitoare:

• „Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea." (Romani 6.21)

• „Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi." (Romani 8.13)

• „Nu vă înșelați: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică." (Galateni 6.7-8)

Mai mult, omul devine și rob naturii sale carnale: „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?" (Romani 6.16) Această robie duce întotdeauna la un stil de viață distructiv și la o trăire degenerată. Cum a spus profetul Osea: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună." (Osea 8.7)

Adevărul este că ascultarea de îndemnurile cărnii duce întotdeauna la încălcarea Legii morale a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, într-un sens foarte real, omul nu poate strica niciodată Legea morală a lui Dumnezeu, deși, în mod sigur, poate să nu asculte de ea. De exemplu, un om se poate urca pe acoperiș, să-și lege o pelerină la gât și să sară de pe acoperiș, sperând să înfrângă legea gravitației. Însă va învăța curând că nu poate zbura; nu poate strica legea gravitației și, la final, singurul lucru pe care îl va fi stricat va fi el însuși, în tot acest proces demonstrând de fapt legea gravitației. La fel e și cu faptele morale: un om poate să nu asculte de Legea morală a lui Dumnezeu prin trăire carnală, însă tot ceea ce va face este să demonstreze că Legea morală a lui Dumnezeu este adevărată, frângându-se într-un fel sau altul prin propriul lui comportament.

Biruirea cărnii
Biblia ne pune la dispoziție un proces în trei pași pentru biruirea cărnii și restaurarea într-o relație bună cu Dumnezeu. Primul pas este umblarea în adevăr, unde omul își recunoaște comportamentul păcătos înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru implică să cazi de acord cu ceea ce Biblia spune cu privire la toți cei născuți din părinți omenești: oamenii sunt păcătoși și intră în lume într-o relație frântă cu Dumnezeul care i-a făcut:

• „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea-aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?" (Psalmul 130.3)

• „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi." (1 Ioan 1.8, 10)

Următorul pas este umblarea în Duhul, care implică strigarea către Dumnezeu pentru mântuire și primirea Duhului său Sfânt care capacitează omul să trăiască drept înaintea lui Dumnezeu și să nu asculte de dorințele cărnii. Această transformare și această nouă umblare a vieții sunt descrise în câteva locuri din Scriptură:

• „Am fost răstignit împreună cu Cristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine." (Galateni 2.20)

• „Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru." (Romani 6.11)

• „Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești." (Galateni 5.16)

• „Toți care ați fost botezați pentru Cristos v-ați îmbrăcat cu Cristos." (Galateni 3.27)

• „... ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele." (Romani 13.14)

• „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh." (Efeseni 5.18)

• „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!" (Psalmul 119.11)

Ultimul pas este o umblare a morții, unde carnea este privată de plăcerile ei, ca, în cele din urmă, să moară. Chiar dacă un om este născut prin Duhul lui Dumnezeu, trebuie să înțeleagă că încă posedă natura veche cu plăcerile ei, care luptă cu natura cea nouă și cu dorințele care vin din partea Duhului. Din punct de vedere practic, creștinul evită intenționat să hrănească natura veche, a cărnii, și, în schimb, practică comportamente noi, care sunt conduse de Duhul Sfânt:

• „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri [fapte păcătoase] și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea." (1 Timotei 6.11)

• „Fugi de poftele tinereții." (2 Timotei 2.22)

• „Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat." (1 Corinteni 9.27)

• „De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli." (Coloseni 3.5)

• „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei." (Galateni 5.24)

• „Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului." (Romani 6.6)

• „Dar voi n-ați învățat așa pe Cristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat și dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învățați cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare și să vă înnoiți în duhul minții voastre și să vă îmbrăcați în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire și sfințenie pe care le dă adevărul." (Efeseni 4.20-24)

Concluzie
Susanna Wesley, mama marilor predicatori și compozitori de imnuri John și Charles Wesley, a descris păcatul și carnea în felul următor: „Orice lucru care îți slăbește raționamentul, îți subminează sensibilitatea conștiinței, întunecă perceperea lui Dumnezeu sau îți ia dorința după lucrurile spirituale, pe scurt – dacă orice lucru crește autoritatea și puterea cărnii mai presus de Duh, acel lucru pentru tine devine păcat, oricât de bun ar fi lucrul în sine." Unul dinte scopurile vieții creștine este biruința Duhului asupra cărnii și o schimbare a vieții, care se manifestă în trăire neprihănită înaintea lui Dumnezeu.

Cu toate că bătălia va fi foarte reală (lucru pe care Biblia îl arată clar), creștinii au asigurare din partea lui Dumnezeu că, în cele din urmă, le va face parte de biruință asupra cărnii. „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos." (Filipeni 1.6)

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Ce este carnea?