De cine s-a temut Cain după ce l-a omorât pe Abel?


Întrebare: De cine s-a temut Cain după ce l-a omorât pe Abel?

Răspuns:
În Genesa 4.13-14, la scurt timp după ce l-a omorât pe fratele său Abel, „Cain I-a zis Domnului: «Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgonești azi de pe fața pământului; eu va trebui să mă ascund de Fața Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ, și oricine mă va găsi mă va omorî.»" De cine exact se temea Cain? Singurii oameni pe care cartea Genesa i-a menționat până acum sunt Adam și Eva (părinții lui Cain) și Abel (care acum era mort). Cine era o posibilă amenințare pentru Cain?

E important să ne dăm seama că Cain și Abel erau amândoi adulți maturi în momentul când Cain l-a ucis pe Abel. Atât Cain, cât și Abel erau agricultori care îngrijeau de pământul și de turmele lor (Genesa 4.2-4). Biblia nu ne spune ce vârstă aveau Cain și Abel, dar puteau foarte bine avea între 30 și 40 și ceva de ani. Biblia nu spune în mod specific că Adam și Eva ar fi avut copii între Abel și Set (Genesa 4.25). Însă e foarte puțin probabil ca cele două cele mai perfecte ființe umane din istoria lumii, Adam și Eva, să nu fi avut copii vreme de câteva decenii. Adam și Eva au avut mulți copii după Set (Genesa 5.4), astfel că de ce nu ar fi avut copii între Abel și Set? Biblia nu spune că Set ar fi fost primul copil sau chiar primul fiu după ce Abel a fost ucis. Mai degrabă afirmă că Set s-a născut ca „înlocuitor" pentru Abel. Genesa 5 urmărește genealogia lui Set. Înainte de a muri, probabil că Abel era fiul „ales" pe linia căruia urma să vină Mesia (Genesa 3.15). În acest sens Set l-a „înlocuit" pe Abel.

Așadar, de cine se temea Cain? De frații, surorile, nepoții, nepoatele lui care deja se născuseră și erau în stare să caute răzbunare. Faptul că Cain a avut o soție (Genesa 4.17) e o dovadă în plus că Adam și Eva au mai avut și alți copii după Cain și Abel, dar înainte de Set.

English


Înapoi la pagina de început în limba Română
De cine s-a temut Cain după ce l-a omorât pe Abel?