În ce fel a afectat Căderea omenirea?


Întrebare: În ce fel a afectat Căderea omenirea?

Răspuns:
„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor..." (Romani 5.12) Efectele Căderii sunt numeroase și cu influență vastă. Păcatul a afectat fiecare aspect al ființei noastre. A afectat viața noastră pe pământ și destinul nostru veșnic.

Unul dintre efectele directe ale Căderii a fost că omenirea a fost separată de Dumnezeu. În Grădina Eden, Adam și Eva au avut comuniune perfectă și părtășie cu Dumnezeu. Când s-au răzvrătit împotriva Lui, acea părtășie a fost întreruptă. Ei au devenit conștienți de păcatul lor și s-au rușinat înaintea Lui. S-au ascuns de El (Genesa 3.8-10) și, de atunci, omul se ascunde de Dumnezeu. Numai prin Cristos poate fi restaurată acea părtășie, pentru că în El suntem făcuți neprihăniți și fără păcat în ochii lui Dumnezeu, așa cum au fost Adam și Eva înainte să păcătuiască. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." (2 Corinteni 5.21)

Datorită Căderii, moartea a devenit o realitate și toată creația a fost supusă ei. Toți oamenii mor, toate animalele mor, toată viața plantelor moare. „Întreaga creație geme" (Romani 8.22, NTLR), așteptând momentul în care Cristos Se va întoarce ca să o elibereze de efectele morții. Datorită păcatului, moartea este o realitate de care nu poți scăpa și nimeni nu este imun în fața ei. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 6.23) Şi mai rău, nu numai că murim, dar dacă murim fără Cristos, experimentăm moartea veșnică.

Un alt efect al Căderii este că oamenii au pierdut din vedere scopul pentru care au fost creați. Scopul suprem al omului și cel mai înalt scop în viață este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure în El pentru totdeauna (Romani 11.36, 1 Corinteni 6.20, 1 Corinteni 10.31, Psalmul 86.9). Prin urmare, dragostea față de Dumnezeu este esența moralității și a bunătății. Opusul este alegerea ca sinele să fie suprem. Egoismul este esența Căderii și apoi urmează toate celelalte nelegiuiri săvârșite împotriva lui Dumnezeu. În toate privințele, păcatul este o întoarcere înspre sine, lucru confirmat de felul în care ne trăim viața. Atragem atenția asupra noastră și asupra calităților și realizărilor noastre deosebite. Ne minimizăm eșecurile. Umblăm după favoruri și oportunități speciale în viață, vrând să atingem o cotă la care nimeni altul nu a ajuns. Suntem atenți cu dorințele și cu nevoile noastre și în același timp le ignorăm pe ale celorlalți. Pe scurt, ne punem pe noi înșine pe tronul vieții noastre, uzurpând rolul lui Dumnezeu.

Când Adam a ales să se răzvrătească împotriva Creatorului Său, și-a pierdut inocența, și-a atras pedeapsa morții fizice și spirituale și mintea lui a fost întunecată de păcat, așa cum este mintea urmașilor săi. Apostolul Pavel a spus despre păgâni: „Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate." (Romani 1.28) El le-a spus corintenilor că „dumnezeul veacului acestuia a orbit mintea necredincioșilor, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu" (2 Corinteni 4.4, traducere liberă). Isus a spus: „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric." (Ioan 12.46) Pavel le-a amintit efesenilor: „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul." (Efeseni 5.8) Scopul mântuirii este „ca să le deschizi [necredincioșilor] ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu" (Fapte 26.18).

Căderea a generat în oameni o stare de depravare. Pavel a vorbit despre aceia „însemnați cu fier roșu în însuși cugetul lor" (1 Timotei 4.2) și despre aceia a căror minte este întunecată din punct de vedere spiritual, ca rezultat al respingerii adevărului (Romani 1.21). În această stare, omul este cu totul incapabil să facă și să aleagă ceea ce este acceptabil în fața lui Dumnezeu, separat de harul divin. „Mintea păcătoasă este vrăjmașă lui Dumnezeu. Ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună." (Romani 8.7, traducere liberă din Biblia în limba engleză)

Fără regenerarea supranaturală făcută de Duhul Sfânt, toți oamenii ar rămâne în starea lor căzută. Dar prin harul, îndurarea și bunătatea Sa, Dumnezeu Și-a trimis Fiul să moară pe cruce și să ia pedeapsa pentru păcatul nostru, împăcându-ne cu Dumnezeu și făcând posibilă viața veșnică împreună cu El. Ceea ce s-a pierdut la Cădere este recuperat la cruce.

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
În ce fel a afectat Căderea omenirea?