Întrebare
Ce înseamnă să te desfătezi în Domnul (Psalmul 37:4)?
Răspuns
Psalmul 37:4 spune: "Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima." A ne desfăta în Domnul înseamnă că inima noastră își găsește cu adevărat pacea și împlinirea în El. Dacă găsim cu adevărat satisfacție și valoare în Hristos, Scriptura spune că El ne va împlini dorințele inimii noastre. Oare asta înseamnă că, dacă mergem la biserică în fiecare duminică, Dumnezeu ne va da un Rolls Royce nou? Nu. Ideea din spatele acestui verset și a altora asemănătoare este că, atunci când ne bucurăm sau ne "desfătăm" cu adevărat de lucrurile veșnice ale lui Dumnezeu, dorințele noastre vor începe să se alinieze cu ale Lui și nu vom rămâne niciodată neîmpliniți. Matei 6:33 spune: "Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra."
Mulți se bucură de bogăție, statut, posesiuni materiale și alte lucruri temporare ale acestei lumi, dar nu sunt niciodată satisfăcuți. Niciodată nu obțin cu adevărat ceea ce își doresc, de unde și motivul pentru care își doresc mereu mai mult. Aceasta este lecția pe care a învățat-o regele Solomon în goana sa după comori pământești: "Totul este deșertăciune!" (Eclesiastul 1:2) Pe de altă parte, desfătarea în Domnul este într-adevăr o adevărată comoară: "Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig." (1 Timotei 6:6)
1 Ioan 2:15-17 spune: "Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac." Nu vom fi niciodată profund împliniți sau "fericiți" cu lucrurile pe care această lume le are de oferit. Dacă ne punem bucuria și speranța mai întâi în Dumnezeu, El ne va satisface toate nevoile. El ne va îndeplini chiar și dorințele, pe măsură ce dorințele inimii noastre încep să se potrivească cu voința Sa. Dacă Îi acordăm cu adevărat prioritate Domnului, sunt șanse ca cea mai mare dorință a inimii noastre să nu fie un Rolls Royce nou-nouț, ci comori eterne în Hristos.
Lumea aceasta nu ne poate satisface niciodată cele mai profunde dorințe, dar dacă alegem să ne desfătăm pe calea lui Dumnezeu, El ne va oferi întotdeauna mai mult decât așteptările noastre. Isus a spus: "Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică." (Ioan 4:14)
English
Ce înseamnă să te desfătezi în Domnul (Psalmul 37:4)?