Întrebare
Ce înseamnă să-L binecuvântezi pe Dumnezeu?
Răspuns
Suntem familiarizați cu binecuvântările lui Dumnezeu asupra noastră, dar ce înseamnă pentru noi să Îl binecuvântăm pe Domnul? Expresiile "binecuvântează pe Domnul" și "binecuvântează pe Dumnezeu" se găsesc în principal în Vechiul Testament. Psalmii, în special, sunt plini de binecuvântările psalmistului la adresa lui Dumnezeu. Expresia "binecuvântează pe Domnul" e folosită de multe ori, însă traducerile mai moderne o transformă în "laudă pe Domnul". Cuvântul ebraic tradus prin "binecuvântare" sau "laudă" înseamnă literalmente "a îngenunchea", implicația fiind de a îngenunchea în închinare.
Prin urmare, a-L binecuvânta pe Domnul înseamnă a-L lăuda, a-L înălța și a te închina Lui. Psalmii sunt plini de binecuvântări adresate lui Dumnezeu pentru sfatul Său (Psalmul 16:7), sfințenia Sa (Psalmul 103:1), domnia Sa asupra tuturor lucrurilor (Psalmul 103:22), onoarea și măreția Sa (Psalmul 104:1). Îi oferim laudele și binecuvântările noastre pentru că El le merită. Spre deosebire de binecuvântările lui Dumnezeu asupra noastră, care sunt cu totul nemeritate și prin îndurarea și harul Său, binecuvântarea noastră către Dumnezeu se face din înțelegerea faptului că El este adevăratul Creator demn de laudă și Tatăl nostru ceresc.
Dumnezeu este glorificat atunci când Îl binecuvântăm, Îl lăudăm și Îl recunoaștem. Această recunoaștere vine sub formă de laudă, adorare, mulțumire și dragoste. Pentru aceasta am fost creați inițial. Cu toate acestea, niciun om nu Îl poate binecuvânta pe Dumnezeu în acest fel dacă nu este drept în fața lui Dumnezeu, deoarece Proverbele 28:9 citim: "Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă." Numai după ce am fost cu adevărat binecuvântați de Dumnezeu în tărâmurile cerești (Efeseni 1:3), Îl putem binecuvânta pe Dumnezeu în schimb, într-un mod care Îi este pe plac.
English
Ce înseamnă să-L binecuvântezi pe Dumnezeu?