Întrebare
Ce spune Biblia despre bine și rău?
Răspuns
Una dintre cele mai universale credințe ale întregii umanități este conceptul de „bine versus rău”. Fiecare cultură din fiecare epocă a avut o versiune a acestei lupte. Definițiile termenilor „bine” și „rău” variază foarte mult, la fel și opiniile despre modul în care acestea interacționează. Cu toate acestea, credința într-o anumită diferență între ceea ce este „bine” și ceea ce este „rău” este răspândită în întreaga omenire. Când se compară toate opțiunile și ideile, numai Biblia oferă o perspectivă asupra binelui și răului care este pe deplin coerentă și pe deplin aplicabilă (Psalmul 25:6-15).
Conform Bibliei, „bine vs rău” nu este o chestiune de opinie. Nici nu este o luptă echilibrată între două ființe sau forțe. Scriptura nu indică faptul că granițele dintre bine și rău se schimbă. Nici nu susține că conflictul dintre ele va dura pentru totdeauna. De o importanță specială este faptul că Biblia nu sugerează că unii oameni sunt buni, în timp ce alții sunt răi.
Mai degrabă, Biblia ne învață că binele și răul sunt definite în raport cu un Dumnezeu perfect și neschimbător. Fiecare persoană trebuie să se lupte individual cu prezența și ispitele răului. Scriptura menționează că tot răul, fără excepție, va fi în cele din urmă pedepsit și învins. Și ne spune că există un standard suprem al binelui la care ar trebui să aspirăm – un standard bazat pe o persoană, mai degrabă decât pe o teorie.
Binele și răul sunt distincte în mod obiectiv
Conform Bibliei, există o diferență reală între bine și rău. Unele viziuni asupra lumii susțin că toate distincțiile morale se bazează pur și simplu pe preferințe. Ateismul, de exemplu, nu permite nicio bază obiectivă pentru a defini ceva ca fiind „bine” sau „rău”. Într-un univers fără Dumnezeu, există doar lucruri pe care o persoană le preferă și lucruri pe care o persoană nu le preferă. Acesta este un motiv-cheie pentru care filozofiile care îmbrățișează ateismul tind întotdeauna spre violență și tiranie: nu există niciun sentiment de autoritate superioară și niciun motiv pentru a modera capriciile celor aflați la putere.
Ideea că definirea binelui și a răului depinde de preferințe sau situații este denumită în mod obișnuit relativism moral. Scriptura respinge această idee ca fiind falsă. Biblia definește unele lucruri ca fiind „bune” și alte lucruri ca fiind „rele” (Isaia 5:20; Romani 12:9). Această dihotomie se reflectă în utilizarea consecventă a temelor precum lumina versus întunericul (Isaia 9:2; Matei 4:16; Ioan 1:5; Efeseni 5:8). Soarta finală a tuturor oamenilor depinde de faptul dacă sunt aliniați cu un Dumnezeu bun sau se opun Lui (1 Corinteni 6:9-11; Apocalipsa 21:8).
Discernerea între bine și rău este posibilă numai în raport cu un singur standard neschimbător: natura perfectă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este supus moralității, deoarece El este sursa și etalonul acesteia. Nici moralitatea nu este supusă schimbării, deoarece natura perfectă a lui Dumnezeu este veșnică și neschimbătoare. Contraargumente precum dilema lui Eutifron eșuează, deoarece nu fac distincție între un Dumnezeu veșnic și neschimbător și zeitățile capricioase ale religiei grecești antice.
Binele și răul nu sunt echilibrate
O componentă frecventă a ficțiunii și a fanteziei este ideea că binele și răul sunt forțe echilibrate, egal de puternice. Conform acestei viziuni, niciuna dintre ele nu deține controlul în ultimă instanță. Oricare dintre ele poate câștiga în cele din urmă. Acesta este conceptul dualismului, care sugerează un echilibru perpetuu între forțele binelui și ale răului. În unele cazuri, dualismul implică faptul că ființe opuse, precum Dumnezeu și Satan, se află într-un impas în lupta pentru control și putere.
Unele viziuni asupra lumii ne învață că tot binele și răul vor fi în cele din urmă echilibrate. Acest lucru este legat de ideile orientale, cum ar fi karma, care implică faptul că binele și răul sunt în mod inerent dezechilibrate, dar într-o zi vor fi echilibrate.
Scriptura respinge dualismul ca fiind fals. Biblia indică faptul că Dumnezeu este absolut suprem și nu există niciun pericol ca El să fie învins (Iov 42:2; Psalmul 89:8; Galateni 6:7). Ceea ce face Satan i se „permite” să facă, dar el nu poate acționa pentru a-L învinge pe Dumnezeu (Iov 1:12; Apocalipsa 9:1; 20:7). Din punct de vedere biblic, răul este destinat doar înfrângerii și distrugerii. Niciun act rău nu va scăpa de judecată; fiecare păcat va fi plătit fie de Hristos pe cruce (2 Corinteni 5:21), fie de cei care Îl resping pe Hristos (Ioan 3:36), care vor experimenta o eternitate în iad (Apocalipsa 20:11-15).
Binele și răul nu sunt externe
Dovada că omenirea aderă la un concept de bază „bine vs rău” este evidentă (Romani 1:18–20). Acest lucru explică de ce raționamentul moral – separarea a „ceea ce este” de „ceea ce ar trebui să fie” – este o fațetă universală a umanității. Desigur, asta nu înseamnă că toți oamenii au aceleași opinii despre bine și rău. Nu examinăm moralitatea din exterior, ca observatori neutri; toate discuțiile morale, prin definiție, implică și persoana (persoanele) care le discută.
Un aspect unic al învățăturii Bibliei despre bine și rău este că toți oamenii, fără excepție, sunt supuși păcatului și răului (Romani 3:10; 3:23). Conceptul biblic al naturii păcătoase înseamnă că linia dintre bine și rău nu poate fi trasată între oameni. Mai degrabă, ea este trasată în interiorul fiecărei persoane. Este esențial să înțelegem acest aspect al naturii umane (Matei 15:19-20). Așa cum a spus celebrul Aleksandr Soljenițîn: „Dacă ar fi totul atât de simplu! Dacă ar exista undeva oameni răi care să comită fapte rele în mod insidios și ar fi necesar doar să-i separăm de restul dintre noi și să-i distrugem. Dar linia care separă binele de rău trece prin inima fiecărei ființe umane. Și cine este dispus să distrugă o parte din propria sa inimă?”
Într-un limbaj mai simplu, C.S. Lewis a remarcat: „A fi creștin înseamnă a ierta ceea ce este de neiertat, pentru că Dumnezeu a iertat ceea ce este de neiertat în tine.” (Vezi Matei 6:14-15.)
Un adevăr găsit în Evanghelie este că toți oamenii, fără excepție, sunt păcătoși care au nevoie de un Mântuitor. Creștinismul biblic nu vede binele împotriva răului ca o bătălie care trebuie dusă pe pământ (Ioan 18:36), o problemă care trebuie rezolvată prin răzbunare sau pedeapsă (Romani 12:20-21) sau o poziție filozofică ce trebuie luată în considerare. Biblia spune că fiecare persoană este creată pentru un scop bun (Geneza 1:27; Galateni 3:28), dar suferă din cauza unei inimi rele (Romani 7:15-25), care poate fi vindecată numai prin credința în Isus Hristos (Ioan 14:6). Răscumpărarea este disponibilă pentru oricine (Matei 7:7-8; Apocalipsa 22:15), indiferent de trecutul său sau de gravitatea păcatului său (1 Corinteni 6:9-11).
Binele împotriva răului necesită „judecată dreaptă”
Un alt aspect-cheie al învățăturii Bibliei despre „bine vs rău” este că nimeni nu este infailibil, nici măcar în chestiuni spirituale. Cei care sunt călăuziți de Duhul Sfânt sunt mai bine pregătiți să judece chestiunile spirituale (1 Corinteni 2:14) și ar trebui să o facă. Scriptura spune clar că toți oamenii sunt supuși păcatului și este la fel de clar că toți oamenii sunt supuși corectării (Evrei 12:5-11), învățării (2 Timotei 2:15) și limitărilor (1 Samuel 16:7).
În Matei 7, Isus oferă o explicație detaliată despre cum să discernem în mod corect între bine și rău: să „judecăm” în mod corect, adică să folosim „judecata dreaptă” (Ioan 7:24). Biblia laudă examinarea (Faptele Apostolilor 17:11), poruncește să punem lucrurile la încercare (1 Ioan 4:1) și promovează responsabilitatea (1 Petru 3:15) și angajamentul față de adevăr (Galateni 1:8-9).
Scriptura nu sugerează că „bine vs rău” este un concept simplist, binar. Deoarece numai Dumnezeu este perfect în ultimă instanță, Biblia permite un spectru „bun vs mai bun”. Dumnezeu a numit creația Sa inițială „bună” (Geneza 1:24), apoi, după ce a creat mai multe lucruri, a numit-o „foarte bună” (Geneza 1:28). Unele dintre lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dat au mai multe întrebuințări, și nu toate întrebuințările sunt automat bune sau rele (1 Timotei 4:4). Înțelegerea biblică a conceptului de „bine vs rău” nu implică faptul că toate lucrurile sunt fie perfect sfinte, fie complet satanice. Mai degrabă, pot exista aspecte bune și rele ale multora dintre libertățile pe care Dumnezeu ni le dă (1 Corinteni 6:12). De asemenea, deși toate păcatele duc la separarea de Dumnezeu, Scriptura vorbește despre unele păcate ca fiind mai grave decât altele.
Biblia recunoaște că nu fiecare moment din experiența umană va veni cu un răspuns moral clar, alb-negru. Scriptura se concentrează doar pe cele mai importante puncte pe care trebuie să le cunoaștem, nu pe fiecare scenariu imaginabil (Ioan 21:25). Acest lucru înseamnă că chiar și cei mai sinceri creștini, care cred în Biblie și sunt născuți din nou, ar putea să nu fie de acord cu privire la o chestiune etică (1 Corinteni 10:23-33). Răspunsul Bibliei – atunci când problema nu este abordată în mod explicit în Cuvântul lui Dumnezeu (1 Corinteni 5:6) – este toleranța și răbdarea (Titus 3:9). Ni s-a dat o conștiință dintr-un motiv (Romani 14:23).
Adevărul este obiectiv; pentru orice opinie sau interpretare, cineva are dreptate, iar altcineva greșește. Dar ființele umane nu au perfecțiunea morală a lui Dumnezeu; acest lucru se reflectă în învățătura Bibliei despre bine și rău și rolul nostru în aplicarea unei judecăți bune.
Scriptura îi încurajează pe credincioși să nu aplice termeni precum bine, rău, păcat și așa mai departe la chestiuni în care există loc de îndoială (Romani 14:1-12). Contrar a ceea ce cred unii, Biblia recunoaște că ființele umane nu sunt întotdeauna corecte în judecățile lor morale. Nu trebuie să evităm orice judecată (Ioan 7:24), dar Biblia ne învață să ne gândim cu atenție când și cum judecăm (Efeseni 5:10).
Binele versus răul necesită un răspuns
Învățătura Bibliei despre „bine vs rău” duce la o concluzie provocatoare: că fiecare persoană este obligată să facă o alegere fundamentală între cele două. Această alegere este determinată în întregime de răspunsul nostru față de Dumnezeu, care este atât definiția binelui, cât și Creatorul nostru. În fiecare moment, aceasta înseamnă fie să urmăm voia Lui, fie să ne răzvrătim și să alegem să păcătuim (1 Corinteni 10:13). Din punct de vedere etern, aceasta înseamnă că fie alegem să-L acceptăm pe El și mântuirea Lui (Ioan 3:16; 14:6), fie ne aliniem împotriva Lui (Ioan 3:36). Deși suntem imperfecți și greșiți, nu putem fi neutri în abordarea noastră față de bine și rău. Inima noastră caută fie bunătatea lui Dumnezeu (Matei 7:7-8; Romani 2:4), fie egoismul răului (1 Petru 3:10-12).
English
Ce spune Biblia despre bine și rău?
