Întrebare
Sunt ateu. De ce ar trebui să iau în considerare să devin creștin?
Răspuns
Dacă te consideri un ateu cu un interes sincer pentru adevăr, există câteva aspecte ale creștinismului pe care le considerăm esențiale pentru a fi înțelese. De asemenea, te rugăm să reții că, în calitate de slujitori creștini, nu avem niciun motiv să apărăm alte credințe religioase; prin urmare, acest articol se referă exclusiv la credința creștină biblică.
Adevărul contează, indiferent de credințe.
Integritatea este un aspect foarte important. Tu, ca individ, ar trebui să poți explica de ce accepți sau respingi o anumită viziune asupra lumii. Iar explicația ta ar trebui să reflecte credințele reale în cauză. Această cerință se aplică universal, chiar dacă preferi să-ți definești ateismul ca fiind doar „o lipsă de credință”. Menționăm acest lucru deoarece distorsiunile credinței religioase tind să acopere adevărul. Este obișnuit să auzim descrieri ale creștinismului care sunt profund divergente de ceea ce cred creștinii de fapt.
Cu alte cuvinte, nu poți spune sincer că ai luat în considerare mesajul creștinismului dacă nu știi de fapt care este acel mesaj. A respinge existența lui George Washington pe baza faptului că poveștile despre el aruncând un dolar de argint peste Potomac sunt mituri nu este un raționament bun. Nu putem permite ca o caricatură să înlocuiască faptele reale și apoi să emitem o judecată bazată pe caricatură.
Nu sugerăm că toți ateii sunt neinformați. Dimpotrivă, recunoaștem că mulți atei pot articula cu acuratețe poziția creștină. Cu toate acestea, din experiența noastră, mulți atei autoproclamați, când sunt rugați să dea o explicație despre creștinism, prezintă o viziune caricaturală. Dacă insistăm asupra acestui punct, este doar pentru că reprezentările eronate ale creștinismului sunt adesea o componentă-cheie a argumentelor ateilor.
Creștinismul respinge „credința oarbă”.
Mulți atei se luptă cu ideea de „credință oarbă”, dar afirmația că creștinii sunt chemați la „credință oarbă” este pur și simplu neadevărată. Nu există niciun loc în Biblie în care oamenilor li se spune: „Credeți asta, doar pentru că așa trebuie.” Această neînțelegere se datorează unei definiții greșite a credinței. Viziunea Bibliei asupra credinței poate fi descrisă cel mai bine ca „încredere”. Aceasta este cu siguranță diferită de „dovadă”, dar credința nu este niciodată prezentată ca o convingere fără dovezi sau împotriva tuturor dovezilor. De fapt, Biblia indică în mod constant evenimentele istorice ca bază a credinței noastre (Numeri 14:11; Ioan 14:11).
Ia în considerare faptul că „dovada absolută” este de fapt rară în experiența umană. Practic, nu există circumstanțe în care cineva să aibă capacitatea de a dovedi – matematic, logic, infailibil – ceva înainte de a acționa. Înseamnă asta că nu putem acționa? Nu, dar înseamnă că acționăm constant atunci când avem motive întemeiate, dar nu dovezi absolute. Aceasta, pe scurt, este „credința” pe care o cere Biblia. În loc să ne cheme să ne punem credința – încrederea – în lume sau în alți oameni, creștinismul ne cheamă să ne punem credința – încrederea rezonabilă – în Dumnezeu și în mesajul Său pentru noi.
Ca ateu, dai dovadă de „credință” de acest fel în fiecare zi. Diferența constă în obiectul acelei credințe, nu în esența ei. Dai dovadă de credință – încredere rațională – de fiecare dată când te așezi pe un scaun fără să verifici mai întâi dacă este stabil. Dai dovadă de credință de fiecare dată când te urci într-o mașină fără să o inspectezi amănunțit. Acționezi pe baza credinței de fiecare dată când mănânci mâncare gătită de alte persoane sau iei medicamente prescrise de un medic. Nu poți avea dovezi absolute că toate aceste lucruri sunt fiabile, de fiecare dată. Dar poți avea motive întemeiate să ai încredere în ele.
În cele din urmă, ai aceeași „credință” în viziunea ta asupra lumii, ateismul. Te rugăm să iei în considerare faptul că, indiferent de ceea ce crezi – sau nu crezi – nu poți pretinde că ai „dovezi”. Nu în sens absolut. Realitatea experienței umane este că nu putem ști totul. Nu avem de ales decât să acționăm cu încredere – credință – pe baza a ceea ce avem motive întemeiate să credem, chiar dacă nu putem dovedi acest lucru. Creștinismul nu este o evadare din rațiune sau o cădere liberă în credința oarbă. De fapt, este exact opusul: un adevăr care îi atrage chiar și pe convertiții reticenți, pe baza puterii dovezilor.
Creștinismul este legat în mod unic de rațiune și dovezi.
Biblia este unică în abordarea sa față de rațiune și dovezi. Chiar și Isus Hristos a apelat la dovezi când a fost provocat. În Ioan 5, Isus recunoaște că alții nu vor – sau nu pot – să creadă ceea ce spune El pe baza unei credințe oarbe. Așadar, El oferă trei linii de dovezi ca motive pentru a avea încredere în El: mărturia umană, observațiile și înregistrările scrise (Ioan 5:30-47). Primii credincioși se refereau constant la fapte și dovezi ca sprijin pentru mesajul lor (1 Corinteni 15:13-14; 2 Petru 1:16; Luca 1:1-4).
Dumnezeu nu ne cere să-L urmăm orbește (1 Tesaloniceni 5:21) sau din ignoranță (Faptele Apostolilor 17:11) sau fără îndoieli (Iuda 1:22). În schimb, creștinismul oferă motive pentru a crede: dovezi în natură (Psalmul 19:1), în știință (Geneza 1:1), în logică (Isaia 1:18), în istorie (Luca 1:1-4) și în experiența umană (Romani 1:20-21; 1 Petru 5:1). Site-ul nostru web conține o cantitate mare de materiale despre fiecare dintre aceste domenii de dovezi.
Ateii moderni indică frecvent „știința” ca un contraargument universal la religie. Trebuie remarcat faptul că, fără o viziune creștină asupra lumii, ceea ce numim „știință modernă” ar fi un lucru imposibil. Abia când o cultură a abordat universul dintr-o perspectivă creștină s-a născut metoda științifică modernă. Știința, așa cum o cunoaștem, presupune că universul este supus unor reguli, repetabil, se poate cunoaște și e supus manipulării umane – toate acestea fiind concepte unice teiste (în special iudeo-creștine). Ateismul, la fel ca știința modernă, poate coopta aceste principii, dar ele toate decurg dintr-o viziune teistă asupra lumii.
De asemenea, trebuie menționat că interpretarea nu este întotdeauna aceeași cu realitatea. Acest lucru este valabil atât în religie, cât și în știință. Respingerea sau infirmarea unui aspect particular al unui sistem de credințe nu înseamnă neapărat că întreaga idee este greșită. Poate că doar acea idee particulară este eronată. Doctrinele nefundamentale, cum ar fi vârsta Pământului, sunt în ultimă instanță secundare față de mesajul central al creștinismului. Așa-numitul război dintre știință și religie este de fapt un mit.
Creștinismul are sprijinul experienței.
Este important, cel puțin pentru a susține argumentul, să luăm în considerare ce se întâmplă când oamenii aplică o anumită filozofie în lumea reală. În mod natural, nu există două persoane care să aibă exact aceeași înțelegere a modului în care trebuie pusă în practică o anumită idee. Și oamenii fac adesea lucruri complet contradictorii cu credințele lor declarate. Cu toate acestea, este posibil să privim istoria lumii și să vedem care idei par să funcționeze și care nu.
Convingerile au consecințe. Ateismul, la fel ca majoritatea viziunilor asupra lumii, nu are niciun motiv special pentru a considera ființele umane valoroase, egale sau semnificative. La fel cum știința modernă își datorează existența teismului, la fel se întâmplă și cu conceptele de moralitate, democrație și drepturile omului. Impactul pozitiv al creștinismului este clar vizibil în istorie și în evenimentele actuale. Ideile de egalitate, autoguvernare, bunăstare socială și așa mai departe sunt toate înrădăcinate în moștenirea creștină. Chiar și astăzi, culturile cu un background creștin sunt cu mult înaintea culturilor necreștine în ceea ce privește diversele probleme morale pe care majoritatea ateilor le consideră semnificative.
Cultura populară adoptă frecvent poziția că creștinismul este o filozofie a abuzului. Ia în considerare afirmația că „religia provoacă război”. Potrivit unor cercetători seculari precum Charles Phillips, Gordon Martel și Alan Axelrod, motivațiile religioase reprezintă doar aproximativ 6 sau 7% dintre toate războaiele din istoria omenirii. Dacă eliminăm islamul din ecuație, acest procent scade cu mai mult de jumătate. În realitate, accentul pus de creștinism pe compasiune și pace a contribuit mult mai mult la prevenirea și atenuarea violenței decât la incitarea la aceasta.
Dacă ești un ateu care respinge creștinismul pe motiv că este antiștiințific, credință oarbă sau abuziv, te rugăm să reconsideri dovezile. Aceste acuzații se bazează pe narațiuni false și caricaturi. Comicii și celebritățile le pot repeta până la saturație, dar asta nu le face adevărate.
Ateismul înseamnă că creștinismul merită luat în considerare.
Dacă efectele practice ale unui sistem de credințe contează într-o cultură, atunci ele contează și în viața personală a fiecăruia. Ateii de toate felurile de-a lungul istoriei au subliniat o problemă majoră a gândirii ateiste: nihilismul. Credința în naturalismul pur sau lipsa completă a oricărei zeități are implicații logice.
Forța logicii îi determină pe atei să respingă moralitatea obiectivă, sensul, scopul și așa mai departe. Aceasta este o luptă dominantă în filozofia ateistă: cum să eviți nihilismul sau să faci față implicațiilor sale. Acesta este motivul pentru care ateismul, mai mult decât orice altă viziune asupra lumii, a servit ca justificare pentru atrocitățile dictatorilor.
În mod ironic, acest lucru înseamnă că ateismul în sine prezintă motive întemeiate pentru a lua în considerare cel puțin viziunea creștină asupra lumii. De ce? Dacă nu există sens, scop sau plan final, atunci am putea la fel de bine să alegem viziunea asupra lumii care duce la cele mai bune rezultate: una care oferă satisfacție intelectuală, împlinire personală, sens, ordine și moralitate.
Cea mai bună opțiune posibilă – cea care duce la cele mai bune rezultate – este creștinismul. Nu că acest lucru face creștinismul adevărat în mod implicit sau că cineva poate fi convins împotriva voinței sale. Dar este cel puțin un motiv pentru a lua în serios afirmațiile Bibliei. Și, desigur, creștinismul merită mai mult decât o abordare superficială, bazată pe meme sau caricaturală. Experții atei au vorbit uneori despre a acționa „ca și cum” ar exista un sens, când ei „știu” că nu există. În acest context, nu este deloc nerezonabil să nominalizăm Biblia ca o opțiune rezonabilă pentru credința voluntară.
Creștinismul oferă speranță și sens.
După cum ai văzut, viziunea noastră asupra creștinismului nu este în niciun caz determinată de „gândirea doritoare”. Credem cu tărie că rațiunea, logica și dovezile sunt aspecte importante ale unei credințe vibrante. În același timp, recunoaștem că intelectul și rațiunea nu reprezintă imaginea completă a experienței umane.
Fiecare persoană are propriile motive pentru credința sa ori pentru lipsa acesteia. Adesea, aceste motive sunt mai mult determinate de emoții decât am vrea să recunoaștem. Mesajul Evangheliei nu este unul pe care oamenii îl preferă instinctiv. Dar, odată ce o persoană înțelege cu adevărat viziunea creștină biblică asupra lumii, caricaturile și miturile dispar, iar ceea ce rămâne este convingător și puternic.
Pentru tine, omule ateu, am dori să rezumăm cu respect mesajul biblic după cum urmează:
Dumnezeu te iubește atât de mult, încât a creat o cale de iertare pentru fiecare păcat, astfel încât să poți petrece eternitatea împreună cu El. Biblia spune că fiecare persoană trebuie să fie mântuită (Romani 3:23), fiecare persoană poate fi mântuită (Romani 1:16) și Dumnezeu dorește ca fiecare persoană să fie mântuită (2 Petru 3:9).
Ceea ce ne separă de Dumnezeu este păcatul. Indiferent cât de buni ne considerăm, toți suntem vinovați de păcat (1 Ioan 1:10). Deoarece Dumnezeu este absolut perfect, toată lumea merită să fie separată de El pentru totdeauna (Romani 5:16). Niciun efort, faptă bună, bani, talent sau realizare nu sunt suficiente pentru a îndepărta această vinovăție (Isaia 64:6). Din fericire, Dumnezeu nu vrea să fim separați de El, așa că a creat o cale pentru a repara ceea ce este stricat (Ioan 3:16-17).
Această singură cale este prin credința în Isus Hristos (Ioan 14:6). Dumnezeu Însuși a venit pe pământ ca om, trăind o viață perfectă și fără păcat (Evrei 4:15). El a murit de bunăvoie ca jertfă, pentru a plăti datoria păcatelor noastre (2 Corinteni 5:21). Conform Scripturii, oricine poate fi „mântuit” – iertat de Dumnezeu și îi poate fi garantat cerul – prin credința în Isus Hristos (Romani 10:13). Aceasta nu este o chemare la o credință oarbă și ignorantă (Faptele Apostolilor 17:11; 1 Ioan 4:1). Este o invitație din partea lui Dumnezeu la supunere și încredere (Iacov 4:7). Este o alegere de a renunța la orice altceva pentru a te baza în întregime pe Dumnezeu.
Creștinismul are încă multe altele de oferit.
Înțelegem pe deplin că niciun articol, răspuns sau conversație nu poate acoperi complet toate detaliile posibile. Există mii de întrebări și preocupări legitime legate de credința creștină. Respectăm toate persoanele, inclusiv cele atee, care sunt dispuse să caute adevărul în profunzime.
Chiar dacă nu crezi că creștinismul este adevărat, sperăm sincer că vei continua să afli mai multe despre el. Nu ai nimic de pierdut. În cel mai rău caz, vei avea o înțelegere mai precisă. În cel mai bun caz, vei ajunge să realizezi ceea ce au realizat atât de mulți alți sceptici: că Isus este, de fapt, adevărul.
Ai luat o decizie pentru Hristos datorită celor citite aici? Dacă da, te rugăm să dai clic pe butonul „L-am acceptat pe Hristos astăzi” de mai jos.
Trimite
English
Sunt ateu. De ce ar trebui să iau în considerare să devin creștin?
