Întrebare
De ce focul din altar trebuia să ardă continuu (Leviticul 6:13)?
Răspuns
Leviticul menționează de mai multe ori că focul din altar trebuia să ardă continuu. Dumnezeu dorea un foc perpetuu acolo și trebuie să fi avut un motiv pentru aceasta.
Înainte de a da Legea, Dumnezeu i S-a arătat lui Moise "într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; și iată că rugul era tot un foc, și rugul nu se mistuia deloc" (Exodul 3:2). Dumnezeu a ales apariția unui foc continuu atunci când l-a chemat pe Moise să conducă poporul din Egipt către o țară nouă. Mai târziu, când Dumnezeu îi conducea pe israeliți afară din Egipt, El a apărut ca un stâlp de foc noaptea (Exodul 13:21-22).
Apoi a venit Legea. În afara cortului întâlnirii, focul pentru jertfa arderii-de-tot trebuia să fie ținut aprins; niciodată nu trebuia să fie stins. Leviticul 6:13 instruiește: "Focul să ardă necurmat pe altar și să nu se stingă deloc." Acest lucru este menționat de trei ori în acest capitol (versetele 9, 12 și 13).
Un motiv pentru care focul continuu era atât de important este că a fost pornit direct de Dumnezeu: "Un foc a ieșit dinaintea Domnului și a mistuit pe altar arderea-de-tot și grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie și s-au aruncat cu fața la pământ." (Leviticul 9:24) Focul de pe altar, prin urmare, servea ca o amintire constantă a puterii lui Dumnezeu. Era un dar din cer. Nicio altă sursă de foc nu era acceptabilă pentru Dumnezeu (vezi Numeri 3:4).
Acest foc reprezenta, de asemenea, prezența lui Dumnezeu. "Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor." (Deuteronomul 4:24) Slava Șechina era vizibilă în focul de pe altarul pentru arderile-de-tot. Această prezență continuă a lui Dumnezeu le amintea israeliților că mântuirea este de la Domnul. Ispășirea făcută la arderea-de-tot nu putea fi făcută decât prin El.
În Noul Testament, Ioan Botezătorul a profețit că Mesia va boteza cu Duh și cu foc (Matei 3:11; Luca 3:16). Focul a servit ca semn al judecății și al curățirii, dar ne amintește și de venirea Duhului Sfânt la Cincizecime sub forma de niște "limbi ca de foc" (Faptele Apostolilor 2:3).
Focul divin care ardea continuu la altarul pentru arderile-de-tot îi ajuta pe israeliți să își amintească de realitatea prezenței lui Dumnezeu și de nevoia lor de Dumnezeu. Focul sacru a dăinuit de-a lungul celor 40 de ani petrecuți în pustiu și probabil și după aceea, deoarece închinarea la cortul întâlnirii a continuat până în timpul regelui Solomon și până la construirea Templului evreiesc. Când Templul a fost dedicat, Dumnezeu a aprins din nou focul pe altar (2 Cronici 7:1).
English
De ce focul din altar trebuia să ardă continuu (Leviticul 6:13)?
