Cine sunt aleșii lui Dumnezeu?


Întrebare: Cine sunt aleșii lui Dumnezeu?

Răspuns:
Exprimat simplu, „aleșii lui Dumnezeu" sunt aceia pe care Dumnezeu i-a predestinat pentru mântuire. Ei sunt numiți cei „aleși" pentru că cuvântul denotă conceptul alegerii. La fiecare patru ani, în SUA este ales un președinte – adică oamenii aleg cine va servi în acea funcție. Același lucru e valabil și în cazul lui Dumnezeu și a celor aleși; Dumnezeu alege cine va fi mântuit. Aceștia sunt aleșii lui Dumnezeu.

Astfel stând lucrurile, conceptul că Dumnezeu îi alege pe cei care vor fi mântuiți stârnește controverse. Ce anume stârnește controverse este felul în care Dumnezeu îi alege pe cei care vor fi mântuiți. De-a lungul istoriei Bisericii, au existat două puncte majore de vedere cu privire la doctrina alegerii (sau a predestinării). Un punct de vedere, pe care îl vom numi cel al preștiinței sau al precunoașterii, ne învață că Dumnezeu, prin omnisciența Lui, îi cunoaște pe aceia care, în cursul timpului, vor alege prin voința lor liberă să-și pună credința și încrederea în Isus Cristos pentru mântuirea lor. Pe baza acestei precunoașteri divine, Dumnezeu îi alege pe acești oameni „înainte de întemeierea lumii" (Efeseni 1.4). Acest punct de vedere e împărtășit de majoritatea evanghelicilor americani.

Cel de-al doilea punct de vedere major este cel augustinian, care în esență ne învață că Dumnezeu nu numai că îi alege prin voie divină pe cei care vor crede în Isus Cristos, ci alege în mod divin să le dea acestor oameni credința, ca să creadă în Cristos. Cu alte cuvinte, alegerea lui Dumnezeu pentru mântuire nu se bazează pe precunoașterea credinței unui om, ci se bazează pe harul suveran și liber al Dumnezeului atotputernic. Dumnezeu alege oameni pentru mântuire și, în timp, acești oameni vor veni la credința în Cristos pentru că Dumnezeu i-a ales.

Deosebirea se reduce la aceasta: cine alege la urma urmei în mântuire – Dumnezeu sau omul? În cadrul primului punct de vedere (cel al preștiinței), omul are controlul; voința lui liberă e suverană și devine factorul determinant în alegerea lui Dumnezeu. Dumnezeu poate pune la dispoziție calea de mântuire prin Isus Cristos, dar omul trebuie să-L aleagă pe Cristos pentru el însuși, ca să facă mântuirea validă. La urma urmei, acest punct de vedere Îl face pe Dumnezeu lipsit de putere și și-L jefuiește de suveranitatea Lui. Punctul acesta de vedere Îl pune pe Creator la mila creaturii; dacă Dumnezeu vrea oameni în cer, trebuie să spere că omul va alege liber calea Lui de mântuire. În realitate, punctul de vedere al preștiinței cu privire la alegere nu privește deloc alegerea, pentru că Dumnezeu nu alege într-adevăr – ci doar confirmă. Omul este marele alegător.

În cadrul punctului de vedere augustinian, Dumnezeu are controlul, El este Cel care, prin voia Lui suverană, îi alege în mod liber pe aceia pe care îi va mântui. El nu doar că îi alege pe cei pe care îi va mântui, ci și împlinește realmente mântuirea lor. În loc doar să facă mântuirea posibilă, Dumnezeu îi alege cei pe care îi va mântui și apoi îi mântuiește. Acest punct de vedere Îi redă lui Dumnezeu locul potrivit de Creator și Suveran.

Punctul de vedere augustinian nu e scutit nici el de probleme. Criticii au afirmat că acest punct de vedere îi ia omului voința liberă. Dacă Dumnezeu îi alege pe cei care vor fi mântuiți, ce rost mai are pentru un om să creadă? De ce să predicăm Evanghelia? Mai mult, dacă Dumnezeu alege potrivit cu voia Lui suverană, atunci cum putem noi fi responsabili de acțiunile noastre? Toate acestea sunt întrebări bune și potrivite, care au nevoie de un răspuns. Un pasaj bun pentru a răspunde la ele este Romani 9, cel mai profund pasaj care abordează suveranitatea lui Dumnezeu în alegere.

Contextul pasajului curge din Romani 8, care se încheie cu un punct culminant de laudă: „Căci sunt bine încredințat că... [nimic din creație] nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru." (Romani 8.38-39) Aceasta îl face pe Pavel să se gândească la cum ar putea un evreu să răspundă la această afirmație. Cu toate că Isus a venit la copiii pierduți ai lui Israel și cu toate că Biserica Primară era alcătuită în mare parte din evrei, Evanghelia se răspândea între neamuri mult mai repede decât între evrei. În realitate, majoritatea evreilor au văzut Evanghelia ca pe o piatră de poticnire (1 Corinteni 1.23) și L-au respins pe Isus. Lucrul acesta l-ar fi făcut pe un evreu să se întrebe dacă planul lui Dumnezeu de alegere a eșuat, de vreme ce majoritatea evreilor resping mesajul Evangheliei.

În tot capitolul 9, Pavel arată în mod sistematic că alegerea suverană a lui Dumnezeu a fost în vigoare încă de la început. El începe cu o afirmație crucială: „Căci nu toți cei care se coboară din Israel sunt Israel." (Romani 9.6) Aceasta înseamnă că nu toți cei care aparțin etniei lui Israel (adică descendenții lui Avraam, Isaac și Iacov) aparțin adevăratului Israel (aleșii lui Dumnezeu). Analizând istoria lui Israel, Pavel arată că Dumnezeu l-a ales pe Isaac, și nu pe Ismael, pe Iacov, și nu pe Esau. În caz că cineva s-ar gândi că Dumnezeu i-a ales pe acești oameni pe baza credinței sau a faptelor bune pe care le vor face în viitor, el adaugă: „Căci, măcar că cei doi gemeni [Iacov și Esau] nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă..." (Romani 9.11)

În acest moment, poate că cineva e ispitit să-L acuze pe Dumnezeu că acționează nedrept. Pavel anticipează această acuzație în v. 14, afirmând limpede că Dumnezeu nu e nedrept în niciun fel. „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur." (Romani 9.15) Dumnezeu e suveran peste creația Lui. El e liber să-i aleagă pe cei pe care-i va alege și e liber să-i omită pe cei pe care-i va omite. Creatura nu are dreptul să-L acuze pe Creator de nedreptate. Simplul gând că creatura s-ar putea ridica să-L judece pe Creator e absurd pentru Pavel și trebuie să fie așa și pentru toți creștinii. Echilibrul din Romani 9 întărește acest aspect.

Cum am menționat anterior, sunt și alte pasaje care vorbesc într-o măsură mai mică despre subiectul aleșilor lui Dumnezeu (Ioan 6.37-45 și Efeseni 1.3-14, ca să numim câteva). Ideea este că Dumnezeu a hotărât să răscumpere o rămășiță a omenirii pentru mântuire. Acești oameni au fost aleși înainte de crearea lumii și mântuirea lor e completă în Cristos. Cum spune Pavel: „Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit." (Romani 8.29-30)

English
Înapoi la pagina de început în limba Română
Cine sunt aleșii lui Dumnezeu?