Întrebare
Ce este adevărul moral?
Răspuns
Morala este definiția pe care o dăm binelui și răului: linia care separă comportamentul bun de comportamentul rău. Morala nu este o explicație a modului în care lucrurile sunt în mod necesar, ci o descriere a modului în care lucrurile ar trebui să fie. Acest lucru implică un anumit nivel de obligație. A eticheta ceva ca fiind „moral” înseamnă că ar trebui să îl urmăm în mod activ, pe când ceva „imoral” ar trebui evitat în mod activ. Când numim ceva „moral”, îl asociem cu concepte precum „bun”, „corect”, „adecvat”, „onorabil” sau „etic”. Natura moralității înseamnă, de asemenea, că aranjarea acestor linii morale – modul în care sunt dispuse aceste concepte – este în sine un imperativ moral, fiindcă ceea ce este „imoral” trebuie combătut în mod activ.
Adevărul este definiția pe care o dăm realității: liniile care separă ceea ce este real de ceea ce nu este. Adevărul este o explicație a felului în care lucrurile sunt în realitate, nu a felului în care ne-am dori să fie sau chiar a felului în care ar trebui să fie. Când ne referim la „adevăr”, evocăm concepte precum „actual”, „real”, „factual”, „autentic” sau „existent”. Natura adevărului înseamnă că ceea ce este neadevărat sau fals fie nu există, fie nu se poate întâmpla. Adevărul este propriul său imperativ: o persoană îl poate accepta sau respinge, dar nu poate fi modificat de opinii.
La prima vedere, moralitatea și adevărul par să ocupe sfere separate. Adevărul descrie ceea ce „este”, iar moralitatea descrie ceea ce „ar trebui să fie”. A vorbi despre „adevăr moral” implică o combinație a acestor două idei. Un adevăr moral ar fi corect și bun, precum și real și actual. Desigur, întrucât „ceea ce este” și „ceea ce ar trebui să fie” nu sunt neapărat lucruri identice, se pune întrebarea dacă „adevărul moral” poate exista într-un mod semnificativ și cum ar arăta acesta.
Se pare că înțelegerea moralității necesită o abordare similară cu orice alt set de fapte: este fie obiectivă, fie subiectivă. Moralitatea obiectivă — denumită și „moralitate absolută” — implică ceva fix, conform unei perspective neschimbătoare. Principiile morale obiective sunt legate de un punct de referință universal și neschimbător. Moralitatea subiectivă — numită și „relativism” — este legată de o perspectivă schimbătoare, fluctuantă sau bazată pe preferințe.
O problemă a „moralității subiective” este că devine rapid o contradicție în termeni. Dacă limitele care definesc ce este bine și ce este rău pot fi mutate, atunci scopul moralității în sine se pierde. Se poate concepe ca aceeași alegere, în aceeași situație, să fie numită „morală” sau „imorală” în funcție de diferite puncte de referință. Acest lucru în sine contrazice scopul moralității. În acest caz, deciziile practice ar putea fi complet inversate. Faptul că moralitatea subiectivă este contradictorie implică faptul că moralitatea reală este legată de ceva obiectiv. Adică, este mai rațional să spunem că „adevărul moral” există decât să spunem că nu există.
În cele din urmă, singura bază rezonabilă pentru adevărul moral este Dumnezeu. Un standard necreat, neschimbător și perfect s-ar potrivi simultan definițiilor atât ale adevărului, cât și ale moralității. Orice bază de comparație sau judecată se bazează în cele din urmă pe un standard „absolut” presupus. Fie că conceptul este acela care „este” sau acela care „ar trebui să fie”, singura bază rezonabilă este Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ceea ce Dumnezeu numește „bun” este standardul moralității: adică „adevărul moral”.
English
Ce este adevărul moral?
