Întrebare
Ce înseamnă faptul că Isus, Fiul, este a doua Persoană a Sfintei Treimi?
Răspuns
Sfânta Treime este un singur Dumnezeu în trei Persoane. Biblia ne învață că există trei Persoane care coexistă și sunt coeterne, care alcătuiesc un singur Dumnezeu. Isus este numit a doua Persoană a Trinității, deoarece în „formula trinitară” folosită în Marea Trimitere din Matei 28:19, Isus, Fiul, este menționat al doilea: „ Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”
Folosirea termenilor „primul”, „al doilea” și „al treilea” în legătură cu Persoanele Sfintei Treimi nu înseamnă că există niveluri diferite de importanță între aceste Persoane. Crezul Atanasian, un rezumat timpuriu al doctrinei creștine cu privire la subiectele Sfintei Treimi și la divinitatea și umanitatea lui Hristos, afirmă că „ne închinăm unui singur Dumnezeu în Treime și Treimii în Unitate”; de asemenea, avem grijă să distingem cele trei Persoane, fără a le împărți natura și substanța. Așa cum spune crezul: „Există o Persoană a Tatălui, alta a Fiului și alta a Duhului Sfânt. Dar dumnezeirea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt este una singură, cu glorie egală, cu măreție coeternă... În Trinitate, nimeni nu este înainte sau după altul; nimeni nu este mai mare sau mai mic decât altul, ci toate cele trei Persoane sunt coetern și egale între ele.”
Fiul nu este inferior Tatălui, dar Fiul S-a supus voinței Tatălui. Isus este numit a doua Persoană a Trinității deoarece El a fost Cel care, deși coexistent și coetern cu Tatăl, S-a supus de bunăvoie pentru a lua asupra Sa natura umană. În existența Sa umană blândă și smerită, Fiul a trăit în ascultare totală față de Dumnezeu Tatăl. Filipeni 2:6-8 exprimă acest lucru astfel: „El [Hristos Isus], măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” Fiul este „al doilea” în ordinea priorităților în „Trinitatea economică” – adică Trinitatea așa cum Dumnezeu S-a revelat nouă și interacționează cu noi ca ființe umane.
Prin ascultarea Sa ca Fiu, Isus a dobândit mântuirea noastră și a fost acum înălțat la dreapta Tatălui (Evrei 1:3).
English
Ce înseamnă faptul că Isus, Fiul, este a doua Persoană a Sfintei Treimi?