Întrebare
Ce este budismul Zen?
Răspuns
Budismul Zen este una dintre mai multe subșcoli ale budismului Mahayana, care este în sine cea mai mare dintre cele două interpretări majore ale filozofiei budiste. Din punct de vedere istoric, Zen s-a dezvoltat ca un amestec de budism chinez și taoism. Zen exercită o influență neobișnuit de mare asupra percepției lumii asupra budismului; practicile sale distincte sunt adesea cele la care publicul occidental se gândește prima dată când este menționat cuvântul Buddha sau budist. Dincolo de acordul cu principiile de bază ale budismului Mahayana, Zen se distinge prin trei puncte majore de accent: meditația (zazen), dinamica maestru-novice și utilizarea koan-urilor. Zen este, de asemenea, unic printre școlile budiste pentru disprețul său excepțional față de întrebările religioase "tipice" și pentru accentul deosebit de mare pus pe trăirea în "prezent".
Dacă ar fi să-i ceri unui profan tipic occidental să descrie budismul, răspunsul ar semăna cel mai probabil cu o versiune a budismului Zen. Imaginea stereotipă a unui budist zen este cea a unei persoane așezate în poziția lotus, cu ochii închiși, în timp ce meditează și pune ocazional o întrebare imposibilă. Meditația intensă, în poziție așezată, și întrebările care inspiră îndoiala (koan-urilor) sunt ambele caracteristici ale Zen. Prin urmare, Zen-ul - sau, mai degrabă, percepția occidentală a acestuia - determină presupunerile multor oameni cu privire la credința și practica budistă.
Cel mai important accent al Zen-ului este practicarea meditației profunde, intensive sau zazen. Poziția corpului este considerată de importanță critică în această activitate. Poziția lotus completă este ideală: așezat, cu ambele picioare sprijinite pe coapsa opusă. Cei cu flexibilitate limitată pot practica zazen în poziția semilotus, în genunchi sau pur și simplu stând jos. În timp ce stereotipul sugerează ochii închiși, ochii sunt meniți să fie deschiși. Mâinile sunt ținute în poală, cu degetele suprapuse și degetele mari atingându-se.
Odată ce practicantul a obținut postura adecvată, el sau ea efectuează meditația Zen controlând cu atenție expirația, concentrându-și ochii asupra unui punct aflat la aproximativ un metru distanță și eliberând mintea de toate gândurile străine. Mai exact, gândurile aleatorii sunt observate, recunoscute și "lăsate să plece", iar apoi mintea este focalizată din nou pe nimic în special. În timp, această practică dezvoltă capacitatea de a concentra mintea asupra anumitor concepte sau întrebări, cum ar fi koan-urile.
Un koan este o întrebare - de fapt, o ghicitoare - menită în mod specific să genereze îndoieli în cel care îl ascultă. Din punct de vedere pur logic, koan-urile sunt adesea contradictorii, paradoxale sau pur și simplu lipsite de sens. Alternativ, ele prezintă o problemă sau o afirmație controversată sau obscură. Un koan anume a devenit un clișeu în cultura occidentală: "Ce este sunetul unei mâini care bate din palme?"
Această absurditate logică nu este întâmplătoare: koan-urile sunt menite să fie imposibil de rezolvat prin rațiune. Mai degrabă, folosind meditația și ajutorul unui maestru Zen, practicantul Zen este menit să ajungă la o înțelegere mai profundă prin intermediul koan-ului, mai degrabă decât din el. Majoritatea koan-urilor au un răspuns "corect" general acceptat, inclusiv o serie lungă de întrebări suplimentare, pentru a se asigura că novicele înțelege cu adevărat ideea. Cu alte cuvinte, koan-urile sunt menite să genereze o realizare, nu un răspuns.
Învățarea de a medita corect și de a realiza adevărul din spatele koan-urilor se face, de obicei, sub îndrumarea unui practicant Zen mai experimentat. Această dinamică maestru-novice este esențială pentru aspectele spirituale ale Zenului, deși unele școli moderne și occidentalizate pun mai puțin accent pe necesitatea unui mentor.
Budismul Zen pune un mare accent pe prezent - experiența actuală, moment de moment, a vieții. Trecutul și viitorul, în general, sunt preocupări care nu ar trebui să interfereze cu conștientizarea prezentului, conform acestei abordări. Budismul în general este reticent în a aborda întrebări pe care alte religii le-ar considera cruciale. Idei precum natura lui Dumnezeu, ce se întâmplă exact după moarte și așa mai departe sunt fundamentale pentru majoritatea credințelor; în budism, acestea sunt de obicei considerate mistere irelevante. Budismul Zen clasifică toate aceste întrebări ca fiind literalmente imposibil de a primi răspuns și profund deranjante pentru concentrarea cuiva asupra prezentului.
Combinația dintre trăirea momentului, experiența personală, meditația orientată spre interior și o respingere evidentă a anumitor întrebări metafizice îi oferă budismului Zen o aplicare interesantă a conceptului de upaya. Strict vorbind, upaya este o formă spirituală de pragmatism, caracterizată cel mai bine ca fiind "orice funcționează". Budismul Zen pune mai mult sau mai puțin deoparte toate întrebările morale, etice și metafizice în favoarea evaluării interne. În căutarea iluminării spirituale, budismul zen privește spre interior, chiar excluzând rațiunea și experiența, prin practica meditației.
Conform Bibliei, adevărul se găsește în Isus Hristos (Ioan 14:6), nu în meditație, într-o concentrare interioară sau într-o poziție corectă a corpului. A ignora întrebările legate de eternitate este o nesăbuință și o lipsă de viziune extremă (a se vedea Matei 10:28 și Evrei 9:27).
English
Ce este budismul Zen?
