settings icon
share icon
Întrebare

Ce ar trebui să învățăm din viața lui Solomon?

Răspuns


Solomon a fost al treilea și ultimul împărat al regatului unit al lui Israel, după împăratul Saul și împăratul David. A fost fiul lui David și al Bat-Șebei, fosta soție a lui Urie, Hetitul, pe care David l-a ucis ca să-și ascundă adulterul cu Bat-Șeba în timp ce soțul ei era pe frontul de război. Solomon a scris Cântarea Cântărilor, cartea Eclesiastul și mare parte din cartea Proverbele. Unii contestă calitatea sa de a autor a cărții Eclesiastul, dar Solomon e singurul „fiu al lui David” care a fost „împărat în Israel” (nu doar Iuda) „în Ierusalim” (Eclesiastul 1.1, 12) și multe dintre descrierile autorului i se potrivesc perfect lui Solomon. Solomon a domnit timp de 40 de ani (1 Împărați 11.42).

Care sunt momentele importante ale vieții lui Solomon? Când a urcat pe tron, L-a căutat pe Dumnezeu, și Dumnezeu i-a dat oportunitatea să ceară orice vrea. Solomon cu smerenie și-a recunoscut incapacitatea de a conduce bine, și fără interes de sine I-a cerut lui Dumnezeu înțelepciunea de care avea nevoie ca să conducă poporul lui Dumnezeu cu dreptate. Dumnezeu i-a dat înțelepciune și bunăstare pe lângă (1 Împărați 3.14-15, 10.27). De fapt: „Împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în bogății și înțelepciune.” (1 Împărați 10.23) Dumnezeu i-a dat, de asemenea, lui Solomon pace din toate părțile în cea mai mare parte a domniei lui (1 Împărați 4.20-25).

O ilustrație bine-cunoscută a înțelepciunii lui Solomon este judecarea unei dispute cu privire la identitatea mamei reale a unui bebeluș (1 Împărați 3.16-18). Solomon a propus ca bebelușul în viață să fie tăiat în două, știind că mama adevărată va prefera să-și piardă copilul, care să ajungă la o altă femeie, decât să fie ucis. Solomon nu a fost înțelept numai în domnia lui, ci a avut și o înțelepciune generală. Înțelepciunea lui era vestită în zilele lui. Împărăteasa din Seba a călătorit 2.000 de kilometri ca să verifice zvonurile despre înțelepciunea și măreția lui (1 Împărați 10). „Solomon i-a răspuns la toate întrebările și n-a fost nimic pe care împăratul să nu fi știut să i-l lămurească. Împărăteasa din Seba a văzut toată înțelepciunea lui Solomon și casa pe care o zidise și bucatele de la masa lui și locuința slujitorilor lui și slujbele și hainele celor ce-i slujeau și paharnicii lui și arderile-de-tot pe care le aducea în Casa Domnului.” (1 Împărați 10.3-5) Solomon a dovedit că nu doar că este informat, ci și-a pus, de asemenea, înțelepciunea la lucru în felul în care îi funcționa împărăția.

Solomon a scris multe proverbe și cântece (1 Împărați 4.32) și a finalizat multe proiecte de construcții (1 Împărați 7.1-12, 9.15-23). Solomon a construit și o flotă de corăbii și a strâns tone de aur din Ofir cu Hiram, împăratul Tirului, ca partener (1 Împărați 9.26-28, 10.11, 22). Poate că proiectul cel mai important de construcție al lui Solomon a fost finalizarea Templului evreiesc cu instrucțiunile și lucrurile pregătite de tatăl său, David (1 Împărați 6, 1 Cronici 22).

Solomon a avut 700 de neveste și 300 de concubine, multe dintre ele străine, care l-au dus la idolatrie publică în anii bătrâneții lui, mâniindu-L tare pe Dumnezeu (1 Împărați 11.1-13). 1 Împărați 11.9-10 consemnează: „Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că își abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privința aceasta îi spusese să nu meargă după alți dumnezei, dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.” Dumnezeu i-a spus lui Solomon că va lua împărăția de la el, dar, din pricina lui David, nu va face acest lucru în timpul vieții lui Solomon. De asemenea, a promis să nu destrame toată împărăția. Între timp, Dumnezeu a ridicat adversari împotriva lui Solomon, care i-au făcut probleme în ultimii ani ai vieții (1 Împărați 11.14-25). Ieroboam, care va deveni primul împărat al lui Israel, a început și el să se răzvrătească împotriva lui Solomon, dar a fugit (1 Împărați 11.26-40). Împărăția a fost divizată în timpul domniei lui Roboam, fiul lui Solomon (1 Împărați 12).

Sunt multe lecții pe care le putem învăța din viața lui Solomon. În primul rând, când Îl căutăm pe Dumnezeu cu toată inima, Se va lăsa găsit (1 Împărați 3.3-7). În al doilea rând, cei care Îl vor cinsti pe Dumnezeu vor fi cinstiți de El (1 Împărați 3.11-13, 1 Samuel 2.30). În al treilea rând, Dumnezeu ne va echipa să îndeplinim sarcinile la care ne cheamă, dacă ne bazăm pe El (1 Împărați 3, Romani 12.3-8, 2 Petru 1.3). În al patrulea rând, viața spirituală este un maraton, nu un sprint. Un start bun nu e întotdeauna suficient pentru a sfârși bine (1 Împărați 3, 11). În al cincilea rând, Îi putem cere în mod sincer lui Dumnezeu să ne aplece inima spre El (1 Împărați 8.57-58), însă vom rătăci de la calea neprihănirii dacă alegem să încălcăm Cuvântul Lui revelat. În al șaselea rând, cei care sunt cel mai aproape de noi vor influența viața noastră spirituală (Exodul 34.16, 1 Împărați 11.1-8, Daniel 1, 3, 1 Corinteni 15.33) și, prin urmare, trebuie să fim foarte atenți la compania pe care o păstrăm. În al șaptelea rând, viața trăită separat de Dumnezeu va fi lipsită de semnificație, indiferent de educație, scopuri atinse, cele mai mari plăceri și cea mai mare abundență de bunăstare (Eclesiastul 1.2).

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce ar trebui să învățăm din viața lui Solomon?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries