settings icon
share icon
Întrebare

Care este povestea lui Solomon și a celor două prostituate?

Răspuns


În 1 Împărați 3:16-28 găsim o relatare despre regele Solomon care a audiat un caz în care erau implicate două prostituate. Cele două femei născuseră amândouă de curând fii și locuiau împreună în aceeași casă. În timpul nopții, unul dintre sugari a fost sufocat și a murit. În timp ce dormea, femeia al cărei fiu murise și-a schimbat copilul mort cu copilul celeilalte femei. Cealaltă femeie, căutând dreptate, a dus cazul în fața regelui. Ea și-a expus cazul: "Locuiam împreună, niciun străin nu era cu noi în casă. Nu eram decât noi amândouă. Peste noapte, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. Ea s-a sculat pe la mijlocul nopții, a luat pe fiul meu de lângă mine, pe când dormea roaba ta, și l-a culcat la sânul ei: iar pe fiul ei, care murise, l-a culcat la sânul meu. Dimineața, m-am sculat să dau țâță copilului; și iată că era mort. M-am uitat cu luare aminte la el dimineața; și iată că nu era fiul meu, pe care-l născusem." (versetele 18-21)

Solomon nu și-a putut da seama din cuvintele lor care femeie spunea adevărul. În schimb, el a dat o poruncă șocantă: "Aduceți-mi o sabie. ... Tăiați în două copilul cel viu și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte." (1 Împărați 3:24-25) După ce a spus aceasta, femeia al cărei fiu era încă în viață a spus: "Ah! domnul meu, dă-i mai bine ei copilul cel viu și nu-l omorî!"; cu toate acestea, cealaltă femeie, al cărei fiu murise, a răspuns: "Să nu fie nici al meu, nici al tău; tăiați-l!" (versetul 26) Pe baza răspunsurilor lor, Solomon a cunoscut identitatea adevăratei mame: "Dați celei dintâi copilul cel viu și nu-l omorâți. Ea este mama lui." (versetul 27)

De ce ar da Solomon o poruncă atât de scandaloasă? Chiar intenționa el să taie un copil în două cu sabia? Textul arată clar că intenția lui Solomon a fost să descopere adevărul. A făcut acest lucru urmărind reacțiile celor două femei și bazându-se pe instinctele materne ale mamei adevărate.

Versetul final al capitolului notează efectul pe care metodele neortodoxe ale lui Solomon l-au avut asupra regatului: "Tot Israelul a auzit de hotărârea pe care o rostise împăratul. Și s-au temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui." (1 Împărați 3:28) Înțelepciunea lui Solomon a fost dată de Dumnezeu atunci când Solomon a cerut-o (versetul 5). Relatarea modului în care Solomon a gestionat cazul celor două prostituate a arătat că el primise într-adevăr înțelepciune de la Dumnezeu. În capitolele următoare, sunt date multe alte exemple ale înțelepciunii regelui Solomon.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este povestea lui Solomon și a celor două prostituate?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries