Întrebare
Ce putem învăța din viața împăratului Saul?
Răspuns
Saul a pornit foarte bine, însă acțiunile sale ulterioare de neascultare au deraiat ceea ce putea fi o conducere excepțională, care să Îl onoreze pe Dumnezeu, a națiunii lui Israel. Cum putea cineva atât de apropiat de Dumnezeu la început să devieze tot mai mult și să iasă din favorul lui Dumnezeu? Ca să înțelegem cum au ajuns lucrurile în viața lui Saul atât de amestecate, trebuie să știm câte ceva despre acest om în sine. Cine a fost împăratul Saul și ce putem învăța din viața lui?
Numele „Saul”, înseamnă „cerut”. Saul era fiul lui Chis, din seminția lui Beniamin. Saul provenea dintr-o familie bogată (1 Samuel 9.1) și era înalt, oacheș și frumos la înfățișare. Scriptura afirmă că era „mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Și-i întrecea pe toți în înălțime de la umăr în sus” (1 Samuel 9.2). A fost cel ales de Dumnezeu să conducă națiunea în dezordine a lui Israel, o adunătură de seminții care nu aveau un conducător central altul decât pe Dumnezeu și nu avea formă de guvernământ oficial. În vremuri de necaz, se ridicau lideri, însă nu au consolidat niciodată puterea celor douăsprezece seminții într-o națiune. Cu ani înainte de domnia lui Saul, profetul Samuel a fost conducătorul religios al lui Israel, dar nu un împărat. De altfel, Israel era condus vag de judecători care judecau disputele domestice (1 Samuel 8). Totuși, ei nu erau echipați să conducă în vremuri de război. Nu este exagerat să spunem că Samuel și Saul au trăit în vremuri tulburi. Filistenii erau dușmanii înverșunați ai Israelului, și izbucnea război între ei foarte des (1 Samuel 4). Din cauza amenințării permanente a războiului și a dorinței de a fi la fel ca națiunile înconjurătoare, poporul l-a presat pe Samuel să numească un împărat care să domnească peste ei (1 Samuel 8.5).
Deși cererea poporului de a avea un împărat nu a fost pe placul lui Samuel, Dumnezeu a îngăduit-o. Cei din popor L-au respins pe Dumnezeu ca Împărat, L-au părăsit și au slujit altor dumnezei (1 Samuel 8.6-8). Dumnezeu i-a spus lui Samuel să ungă un împărat așa cum a cerut poporul, dar și să „îi înștiințeze și să le facă cunoscut dreptul împăratului care va domni peste ei” (1 Samuel 8.9). Așadar, a căzut în sarcina lui Samuel să ungă un împărat din rândul poporului. Saul a fost uns în secret ca primul împărat al tuturor semințiilor lui Israel (1 Samuel 10.1) înainte să fie ales public prin sorți (1 Samuel 10.17-24).
Domnia lui Saul peste Israel a început în pace în anul 1010 î.Cr., dar pacea nu a fost de durată. Unul dintre cele mai celebre evenimente din viața lui Saul a fost momentul de confruntare cu filistenii din Valea Terebinților. Acolo Goliat i-a batjocorit pe israeliți vreme de 40 de zile, până când un băiat păstor pe nume David l-a pus la pământ (1 Samuel 17). În afară de incidentul acela de frică și nesiguranță, Saul a fost un conducător militar competent. A fost suficient de bun, încât domnia lui s-a întărit prin victoria lui de la Iabesul Galaadului. Ca parte a triumfului, a fost proclamat din nou împărat la Ghilgal (1 Samuel 11.1-15). A continuat să conducă națiunea prin încă câteva victorii militare, și popularitatea lui a atins apogeul. Totuși, o serie de greșeli foarte grave, începând cu o aducere neautorizată de jertfă (1 Samuel 13.9-14), au pornit decăderea lui Saul din regalitate. Spirala descendentă a lui Saul a continuat atunci când a omis să elimine toți amaleciții și animalele lor la porunca lui Dumnezeu (1 Samuel 15.3). Nesocotind o poruncă directă din partea lui Dumnezeu, a decis să cruțe viața împăratului Agag, împreună cu anumite animale alese. A încercat să-și ascundă încălcarea poruncii mințindu-l pe Samuel și, în esență, mințindu-L pe Dumnezeu (1 Samuel 15). Această neascultare a fost picătura care a umplut paharul, și Dumnezeu Și-a luat Duhul Său de la Saul (1 Samuel 16.14). Ruperea dintre Dumnezeu și Saul este posibil una dintre cele mai triste întâmplări din Scriptură.
Deși lui Saul i s-a îngăduit să slujească tot restul vieții ca împărat, a fost chinuit de un duh rău care îl apăsa și aducea peste el valuri de nebunie (1 Samuel 16.14-23). Anii cei din urmă ai lui Saul au fost în profunzime tragici, el suferind perioade de depresie maniacă adâncă. Totuși, un tânăr adus la curtea împăratului, pe nume David, a devenit o influență alinătoare asupra împăratului chinuit, producând pentru el muzică ce restaura temporar sănătatea psihică a împăratului. Împăratul l-a primit pe David ca pe unul de-al său, însă totul s-a schimbat pe măsură ce David a devenit un bun conducător militar de sine stătător. Chiar un cântec popular din zilele lui zicea „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii” (1 Samuel 18.7). Când Saul și-a dat seama că Dumnezeu era cu David, împăratul a căutat să-l omoare pe David cu orice ocazie. David a reușit să scape din numeroasele încercări de asasinare, fiind ajutat de Ionatan, fiul împăratului, și de fiica împăratului, Mical.
Ultimii ani ai împăratului Saul au adus un declin general în serviciul adus națiunii și în starea personală. A cheltuit mult timp, energie și resurse încercând să-l omoare pe David, în loc să-și consolideze câștigurile din victoriile precedente, și din această cauză filistenii au sesizat o oportunitate de mare victorie peste Israel. După moartea lui Samuel, armata filisteană s-a strâns împotriva lui Israel. Saul a fost foarte înspăimântat și a încercat să-L întrebe pe Domnul, dar nu a primit niciun răspuns prin Urim sau prin profeți. Deși a eliminat din țară mediumurile și spiritiștii, Saul s-a deghizat și s-a dus să întrebe un medium în En-Dor. El i-a cerut femeii să-l contacteze pe Samuel. Se pare că Dumnezeu a intervenit și a făcut ca Samuel să i se arate lui Saul. Samuel i-a reamintit lui Saul de profeția sa anterioară că împărăția va fi luată de la el. Mai departe i-a spus lui Saul că filistenii vor cuceri Israelul și Saul și fiii săi vor fi uciși (1 Samuel 28). Filistenii au pătruns într-adevăr în Israel și i-au ucis pe fiii lui Saul, inclusiv pe Ionatan. Saul a fost rănit crunt și i-a cerut celui care-i purta armele să-l omoare, astfel încât să nu fie torturat de filisteni. De teamă, purtătorul armelor lui Saul a refuzat să-l ucidă, astfel că Saul a căzut în propria lui sabie, urmat de purtătorul armelor, care a făcut același lucru.
Sunt trei lecții pe care le putem învăța din viața împăratului Saul. Prima, ascultă de Domnul și caută să faci voia Sa. Chiar de la începutul domniei Sale, Saul a avut oportunitatea perfectă de a fi reperul în funcție de care să poată fi măsurați toți împărații viitori. Tot ceea ce trebuia să facă era să-L caute pe Domnul din toată inima, să asculte poruncile lui Dumnezeu și să-și alinieze voia sa voii lui Dumnezeu, și domnia lui ar fi fost una care L-ar fi cinstit pe Dumnezeu. Însă, la fel ca atât de mulți alții, Saul a ales o cale diferită și a rătăcit de la calea lui Dumnezeu. Vedem un exemplu perfect de neascultare a sa în episodul în care Dumnezeu i-a poruncit să-i ucidă pe toți amaleciții, dar Saul l-a cruțat pe împărat și a păstrat o parte din prada de război. Haman, Agaghitul, care va căuta mai târziu să-i omoare pe evrei (vezi cartea Estera), era un descendent al împăratului a cărui viață a fost cruțată de Saul. Saul și-a sporit problemele mințindu-l pe Samuel cu privire la ceea ce s-a întâmplat. A spus că soldații au păstrat cele mai bune animale ca să le aducă jertfă Domnului (1 Samuel 15). Fapta aceasta, pe lângă multe altele din timpul domniei lui, au arătat clar că nu se putea conta pe el ca să fie un instrument al voii lui Dumnezeu.
A doua lecție pe care o învățăm este să nu folosim greșit puterea care ne este dată. Fără îndoială că împăratul Saul a abuzat de puterea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Mândria se strecoară adesea în inima noastră atunci când oamenii ne slujesc și ne cinstesc. În timp, faptul că suntem tratați ca staruri ne poate face să credem că suntem într-adevăr speciali și demni de laudă. Când se întâmplă acest lucru, uităm că Dumnezeu este Cel care e de fapt în control și că numai El domnește peste tot. Poate că Dumnezeu l-a ales pe Saul fiindcă era umil, dar în timp acea umilință a fost înlocuită de o mândrie preocupată de propriile interese și distructivă, care i-a ruinat domnia.
O altă lecție pentru noi este să conducem în felul în care Dumnezeu dorește să conducem. 1 Petru 5.2-10 este ghidul suprem pentru conducerea oamenilor pe care Dumnezeu i-a pus sub responsabilitatea noastră: „Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei. Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har». Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe. Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi. Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Cristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.” Cât de diferit ar fi arătat viața lui Saul dacă ar fi urmat aceste principii. Împăratul Saul nu ar fi dus lipsă de sfat înțelept la dispoziția sa. Ignorându-L pe Dumnezeu și sfatul Lui înțelept, Saul a permis ca sănătatea spirituală a poporului lui să se deterioreze și mai mult, îndepărtându-i de Dumnezeu.
English
Ce putem învăța din viața împăratului Saul?
