settings icon
share icon
Întrebare

Cum ar trebui un creștin să privească decizia Roe v. Wade?

Imprimă
Răspuns


La 22 ianuarie 1973, într-o decizie cunoscută sub numele de Roe v. Wade, Curtea Supremă a Statelor Unite a hotărât că o femeie are dreptul constituțional de a-și avorta copilul. Hotărârea a legalizat efectiv avortul la nivel național. Curtea a constatat că dreptul la viață privată era „suficient de larg pentru a cuprinde” dreptul la avort.

Cazul a fost intitulat Roe v. Wade după părțile implicate. Norma McCorvey a solicitat un avort în comitatul Dallas, Texas, dar cererea i-a fost respinsă de Henry Wade, procurorul districtual de la acea vreme. În procesul care a urmat, care a ajuns până la Curtea Supremă a Statelor Unite, Norma McCorvey a fost înregistrată în mod anonim ca Jane Roe; astfel, bătălia istorică a devenit cunoscută sub numele de Roe v. Wade.

Curtea a decis în favoarea lui McCorvey și a deschis astfel calea legalizării avortului la nivel național. Roe v. Wade considera sarcina împărțită în trimestre: în primul trimestru, statelor li se refuza dreptul de a interzice sau reglementa avortul în vreun fel. În al doilea trimestru, statele puteau adopta unele reglementări, deși avorturile menite să protejeze „sănătatea” maternă trebuiau să fie permise. În al treilea trimestru, un stat putea, teoretic, să interzică avortul, dar legile trebuiau să permită excepții pentru a proteja viața și „sănătatea” femeii care dorea să avorteze. Emis în aceeași zi, un alt caz, Doe v. Bolton, a definit sănătatea ca fiind „toți factorii” care afectează femeia, inclusiv „factorii fizici, emoționali, psihologici, familiali și vârsta femeii”. Această definiție a permis, în mod efectiv, toate avorturile, indiferent de motiv.

Decizia Curții Supreme în favoarea lui McCorvey a fost lăudată de grupurile pro-avort ca o victorie pentru drepturile reproductive ale femeilor. O estimare a numărului de avorturi legale de la hotărârea Roe v. Wade este de peste 63 de milioane (www.lifenews.com/2022/01/07/63459781-babies-have-been-killed-in-abortions-since-roe-v-wade-in-1973, accesat la 27.06.2022). Fiecare dintre aceste avorturi a însemnat uciderea unei vieți umane nevinovate.

Roe v. Wade a fost într-adevăr o mare victorie – pentru imoralitatea sexuală, pentru egoism și pentru cei care doreau să desensibilizeze America față de o cultură a morții. Majoritatea creștinilor au privit decizia Roe v. Wade cu tristețe și indignare. Grupurile creștine și catolice pro-viață au lucrat ani de zile pentru a anula Roe v. Wade și pentru a reduce numărul avorturilor – ajutând femeile în situații de sarcină dificile, angajându-se în discursuri publice și susținând legislația pro-viață.

Vestea bună este că, odată cu decizia Curții Supreme în cazul Dobbs v. Jackson Women’s Health, Roe v. Wade a fost anulată. Pentru a fi clar, hotărârea Dobbs nu interzice avortul, ci lasă această chestiune în seama statelor individuale. În decizia sa din 24 iunie 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a făcut, în esență, două lucruri: a negat existența unui drept constituțional la avort (adică Constituția nu menționează avortul ca drept) și a încredințat statelor sarcina de a reglementa această chestiune. Procedând astfel, Curtea a anulat în mod explicit Roe v. Wade și un alt caz, Casey v. Planned Parenthood (1992).

Biblia oferă un cod moral pe care se poate construi un cadru de legi, jurisprudență și acțiuni executive. Acest cod moral se regăsește cel mai ușor în Cele Zece Porunci (Exodul 20:1-17). A șasea dintre aceste porunci, „Să nu ucizi”, este cea mai direct legată de problema avortului. Legile care interzic avortul sunt în conformitate cu codul moral al Bibliei, în sensul că interzic uciderea unei vieți umane nevinovate. Roe v. Wade, care a legalizat uciderea vieții nevinovate, era în conflict cu codul moral al Bibliei.

Este bine ca legile unei țări să reflecte moralitatea biblică: „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Psalmul 33:12) Acum că Roe v. Wade a fost anulată, statele trebuie să adopte legi care să-i protejeze pe copiii nenăscuți și să respecte principiile biblice.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Cum ar trebui un creștin să privească decizia Roe v. Wade?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries