Întrebare
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Moise?
Răspuns
Moise este una dintre cele mai proeminente figuri ale Vechiului Testament. În timp ce Avraam este numit „Tatăl celor credincioși”, și este cel care a primit legământul necondițional al harului față de poporul Lui, Moise a fost omul ales să aducă răscumpărare pentru poporul lui. Dumnezeu l-a ales în mod specific pe Moise pentru a-i conduce pe israeliți de la robia din Egipt la salvarea din Țara Promisă. Moise este recunoscut și ca mijlocitor al vechiului legământ și este numit adesea cel care a dat Legea. În cele din urmă, Moise este autorul principal al Pentateuhului, cărțile de temelie ale întregii Biblii. Rolul lui Moise în Vechiul Testament este un tip și o umbră a rolului pe care îl va avea Isus în Noul Testament. Prin urmare, în mod sigur viața lui e demnă de a fi examinată.
Pe Moise îl întâlnim pentru prima dată în capitolele de început ale cărții Exodul. În capitolul 1, aflăm că, după ce patriarhul Iosif și-a salvat familia din marea foamete și i-a așezat în ținutul Gosen (în Egipt), urmașii lui Avraam au trăit în pace vreme de câteva generații, până când s-a ridicat la putere în Egipt un Faraon care „nu îl cunoștea pe Iosif” (Exodul 1.8). Faraonul acesta i-a subjugat pe evrei și i-a folosit ca sclavi pentru proiectele lui mărețe de construcție. Fiindcă Dumnezeu a binecuvântat poporul evreu cu o creștere numerică rapidă, egiptenii au început să se teamă de numărul tot mai mare de evrei care trăiau în țara lor. Așadar, Faraon a ordonat uciderea tuturor bebelușilor băieți care li se nășteau femeilor evreice (Exodul 1.22).
În Exodul 2, o vedem pe mama lui Moise care încearcă să-și salveze copilul punându-l într-un coșuleț și dându-i drumul pe râul Nil. Coșul a fost în cele din urmă găsit de fiica lui Faraon, și ea l-a adoptat ca fiu al ei și l-a crescut în palatul lui Faraon însuși. Ajuns la vârsta adultă, Moise a început să simtă cu suferința poporului său și, fiind martor când un egiptean îl bătea pe un sclav evreu, Moise a intervenit și l-a ucis pe egiptean. Într-un alt incident, Moise a încercat să intervină în disputa dintre doi evrei, însă unul dintre ei l-a mustrat pe Moise și a comentat sarcastic: „Nu cumva ai de gând să mă omori și pe mine cum ai omorât pe egipteanul acela?” (Exodul 2.14) Dându-și seama că gestul lui criminal e cunoscut, Moise a fugit în țara Madian unde a intervenit din nou – de data aceasta salvându-le pe fetele lui Ietro de niște bandiți. Ca mulțumire, Ietro (numit și Reuel), ia dat-o pe fiica lui Sefora ca soție (Exodul 2.15-21). Moise a locuit în Madian aproape patruzeci de ani.
Următorul eveniment major din viața lui Iosif a fost întâlnirea lui cu Dumnezeu la rugul aprins (Exodul 3-4), unde Dumnezeu l-a chemat pe Moise să fie salvatorul poporului Lui. În ciuda scuzelor lui inițiale și a cererii directe ca Dumnezeu să trimită pe altcineva, Moise a fost de acord să-L asculte pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a promis că-l va trimite pe Aaron, fratele său, împreună cu el. Restul istorisirii e bine-cunoscută. Moise și fratele lui, Aaron, merg a Faraon în Numele lui Dumnezeu și îi cer să-l lase pe popor să plece ca să se închine Dumnezeului lor. Faraon refuză cu încăpățânare, și zece urgii ale judecății lui Dumnezeu cad asupra oamenilor și a țării, cea din urmă urgie fiind moartea celor întâi născuți. Înainte de această ultimă urgie, Dumnezeu îi poruncește lui Moise să instituie Paștele, care este comemorarea actului de salvare al lui Dumnezeu în scăparea poporului de robia din Egipt.
După exod, Moise a condus poporul la marginea Mării Roșii, unde Dumnezeu a dat un alt miracol de salvare prin faptul că a separat apele și le-a permis evreilor să treacă de partea cealaltă, în timp ce a scufundat armata egipteană (Exodul 14). Moise a dus poporul la poalele Muntelui Sinai, unde a fost dată Legea și a fost înființat vechiul legământ între Dumnezeu și națiunea nou-formată a Israelului (Exodul 19-24).
Restul cărții Exodul și întreaga carte Leviticul au loc în timp ce israeliții sunt campați la poalele Sinaiului. Dumnezeu îi dă lui Moise instrucțiuni detaliate pentru construirea cortului întâlnirii – un cort de închinare care călătorea, ușor de asamblat și dezasamblat pentru o ușoară portabilitate – și pentru facerea ustensilelor de închinare, a veșmintelor preoțești și a chivotului legământului, un simbol al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Lui, cât și ca loc în care preotul va aduce jertfa de ispășire anuală. Dumnezeu i-a dat lui Moise și porunci clare cu privire la felul în care trebuie adusă închinarea înaintea lui Dumnezeu și instrucțiuni pentru menținerea curăției și a sfințeniei între oameni. Cartea Numeri îi arată pe Israeliți cum merg de la Sinai până la hotarul Țării Promise, însă refuză să intre atunci când zece dintre douăsprezece iscoade aduc un raport nefavorabil despre capacitatea Israelului de a cuceri țara. Dumnezeu condamnă această generație de evrei să moară în pustiu pentru neascultarea lor și îi supune la patruzeci de ani de pribegie în pustietate. La finalul cărții Numeri, următoarea generație de israeliți e înapoi la granițele Țării Promise și sunt gata să se încreadă în Dumnezeu și să o cucerească prin credință.
Cartea Deuteronomul îl arată pe Moise rostind înaintea poporului câteva discursuri tip predică, amintindu-le de puterea de salvare a lui Dumnezeu și de credincioșia Lui. El citește pentru a doua oară Legea (Deuteronomul 5) și pregătește generația aceasta de israeliți să primească promisiunile lui Dumnezeu. Lui Moise însuși i se interzice să intre în țară din cauza păcatului de la Meriba (Numeri 20.10-13). La finalul cărții Deuteronomul, e consemnată moartea lui Moise (Deuteronomul 34). El s-a urcat pe Muntele Nebo și i se permite să privească Țara Promisă. Moise avea 120 de ani când a murit, și Biblia consemnează că „vederea nu-i slăbise și puterea nu-i trecuse” (Deuteronomul 34.7). Domnul Însuși l-a îngropat pe Moise (Deuteronomul 34.5-6), și Iosua a preluat rolul de conducător al poporului (Deuteronomul 34.9). Deuteronomul 34.10-12 spune: „În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față. Niciunul nu poate fi pus alături de el în ce privește toate semnele și minunile pe care a trimis Dumnezeu să le facă în țara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supușilor lui și împotriva întregii țări, și în ce privește toate semnele înfricoșătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregului Israel.”
Textul biblic de mai sus e doar o schiță scurtă a vieții lui Moise și nu vorbește despre interacțiunile lui cu Dumnezeu, felul în care a condus poporul, unele moduri specifice în care L-a prefigurat pe Cristos, rolul lui central în credința iudaică, apariția lui la Schimbarea la față a lui Isus și alte detalii. Însă ne oferă un cadru al omului. Așadar, acum ce putem învăța din viața lui Moise? Viața lui Moise e împărțită la modul general în trei perioade de 40 de ani. Prima este viața lui la curtea lui Faraon. Ca fiu adoptat al fiicei lui Faraon, Moise ar fi avut toate beneficiile și avantajele unui prinț egiptean. A fost instruit în „toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte” (Faptele Apostolilor 7.22). Pe măsură ce suferința evreilor a început să-i neliniștească sufletul, a luat pe umerii lui să fie salvatorul poporului. Așa cum a spus Ștefan în fața conciliului de conducere evreiesc: „[Moise] credea că frații lui vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea.” (Faptele Apostolilor 7.25) Din întâmplarea aceasta învățăm că Moise era un om de acțiune, dar avea și un temperament aprins și era înclinat spre acțiuni pripite. A vrut Dumnezeu să-Și salveze poporul? Da. A vrut Dumnezeu să-l folosească pe Moise ca instrument ales al Lui de salvare? Da. Însă Moise, fie că era conștient pe deplin de rolul său în salvarea poporului evreu, fie că nu, a acționat grăbit și năvalnic. A încercat să facă la timpul lui ceea ce Dumnezeu voia să fie făcut la timpul Său. Lecția pentru noi e evidentă: trebuie să fim foarte atenți ca nu numai să facem voia lui Dumnezeu, ci să o facem la timpul Lui, nu al nostru. Cum vedem în multe alte exemple biblice, atunci când încercăm să facem voia lui Dumnezeu la timpul nostru, facem o încurcătură mai mare decât inițial.
Moise avea nevoie de timp ca să crească și să se maturizeze și să învețe să fie blând și smerit înaintea lui Dumnezeu, și lucrul acesta ne duce la următorul capitol din viața lui Moise, cei 40 de ani petrecuți în Madian. În timpul acesta, Moise a învățat viața simplă a unui păstor, a unui soț și a unui tată. Dumnezeu a luat un tânăr impulsiv și cu temperament aprins și a început procesul de modelare și formare a sa, pentru a deveni instrumentul perfect care să fie folosit de Dumnezeu. Ce putem învăța din acest timp din viața sa? Dacă prima lecție e să așteptăm timpul lui Dumnezeu, a doua lecție este să nu fim leneși în timp ce așteptăm timpul Lui. Cu toate că Biblia nu alocă mult timp detaliilor din partea aceasta a vieții lui Moise, acesta nu a stat deloc pasiv, așteptând chemarea lui Dumnezeu. A petrecut cea mai bună parte din cei 40 de ani învățând căile unui păstor și susținându-și și crescându-și familia. Acestea nu sunt lucruri banale! Deși poate că tânjim după experiențe „de vârf de munte” cu Dumnezeu, 99 la sută din viața noastră o trăim în vale, făcând lucruri pământești, zilnice, care constituie viața noastră. Trebuie să trăim pentru Dumnezeu „în vale”, înainte să ne angajeze în bătălie. Adesea în lucrurile aparent banale ale vieții este locul în care Dumnezeu ne instruiește și ne pregătește pentru chemarea Lui din etapa următoare.
Un alt lucru pe care îl vedem la Moise în acest timp petrecut în Madian este că, atunci când Dumnezeu îl cheamă în cele din urmă în serviciul Lui, el se împotrivește. Un om de acțiune în anii timpurii ai vieții, Moise, care avea acum 80 de ani, devenise excesiv de timid. Când e chemat să vorbească din partea lui Dumnezeu, Moise spune că „vorba și limba [îi] sunt încurcate” (Exodul 4.10) Unii comentatori cred că Moise e posibil să fi avut un impediment de vorbire. Probabil, dar apoi e ciudat ca Ștefan să spună că Moise era „puternic în cuvinte și în fapte” (Faptele Apostolilor 7.22). Poate că Moise pur și simplu nu voia să meargă înapoi în Egipt și să eșueze din nou. Acesta nu e un sentiment neobișnuit. Câți dintre noi nu am încercat să facem ceva (fie pentru Dumnezeu, fie nu) și am eșuat, apoi am ezitat să încercăm din nou? Sunt două lucruri pe care se pare că Moise le-a trecut cu vederea. Unul era schimbarea evidentă care a avut loc în viața sa în ultimii 40 de ani. Cealaltă, și mai importantă, schimbare era că Dumnezeu urma să fie cu El. Moise a eșuat la început nu atât de mult pentru că a acționat impulsiv, ci pentru că a acționat fără Dumnezeu. Prin urmare, lecția pe care o învățăm aici e că atunci când discerni o chemare clară a lui Dumnezeu, pășește prin credință, știind că Dumnezeu merge cu tine! Nu fi timid, ci fii tare în Domnul și în puterea tăriei Lui (Efeseni 6.10).
Al treilea și cel din urmă capitol din viața lui Moise este capitolul pentru relatarea căruia Biblia alocă cel mai mult timp, și anume rolul său în răscumpărarea lui Israel. Câteva lecții pot fi culese și din acest capitol al vieții lui Moise. Primul este cum să fii un conducător eficient al oamenilor. Moise era în esență responsabil de două milioane de refugiați evrei. Când lucrurile au început să îl împovăreze prea mult, socrul său, Ietro, a sugerat să delege responsabilitatea altor bărbați credincioși, o lecție pe care mulți oameni aflați în poziție de autoritate peste alții trebuie să o învețe (Exodul 18). Vedem, de asemenea, un om care a fost dependent de harul lui Dumnezeu ca să-l ajute cu sarcina de îndeplinit. Moise mijlocea în mod continuu înaintea lui Dumnezeu pentru popor. O, dacă ar mijloci toți oamenii aflați în poziție de autoritate pentru cei peste care sunt responsabili! Moise era foarte conștient de necesitatea prezenței lui Dumnezeu și chiar a cerut să vadă slava lui Dumnezeu (Exodul 33). Moise știa că, fără Dumnezeu, exodul ar fi fără sens. Dumnezeu era Cel care îi făcea pe israeliți să se distingă de ceilalți, și ei aveau nevoie de El cel mai mult. Viața lui Moise ne învață și lecția că există păcate care vor continua să ne urmărească toată viața. Același temperament aprins care l-a băgat pe Moise în bucluc în Egipt i-a cauzat probleme și în timpul rătăcirii prin pustiu. În întâmplarea menționată mai sus de la Meriba, Moise a lovit cu mânie stânca, pentru a le da apă celor din popor. Însă nu I-a dat lui Dumnezeu glorie și nici nu a urmat poruncile precise ale lui Dumnezeu. Din această cauză, Dumnezeu i-a interzis să intre în Țara Promisă. Într-o manieră similară, cu toții cedăm în fața anumitor păcate agasante care ne urmăresc în toate zilele vieții noastre, păcate care fac necesar să fim în alertă constantă.
Acestea sunt numai câteva lecții practice pe care le putem învăța din viața lui Moise. Însă dacă privim la viața lui în lumina întregului ansamblu al Scripturii, vedem adevăruri teologice mai mari care se potrivesc în istoria răscumpărării. În capitolul 11, autorul cărții Evrei îl folosește pe Moise ca exemplu de credință. Aflăm că prin credință a refuzat Moise slava din palatul lui Faraon, ca să se identifice cu suferința poporului său. Scriitorul cărții Evrei spune: „[Moise] socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului.” (Evrei 11.26) Viața lui Moise a fost o viață de credință, și știm că fără credință e cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu (Evrei 11.6). La fel, prin credință, privind spre bogățiile cerești, putem îndura greutățile trecătoare din viața aceasta (2 Corinteni 4.17-18).
Așa cum a fost menționat mai devreme, știm și că viața lui Moise a fost o tipologie a vieții lui Cristos. La fel ca Cristos, Moise a fost mijlocitorul unui legământ. Din nou, autorul cărții Evrei face tot posibilul să demonstreze acest lucru (cf. Evrei 3, 8-10). Apostolul Pavel arată același lucru în 2 Corinteni 3. Deosebirea este că legământul mediat de Moise era temporar și condițional, pe când legământul mediat de Cristos este veșnic și necondițional. La fel ca Cristos, Moise îi oferă poporului răscumpărare. Moise i-a izbăvit pe cei din poporul Israel din sclavia și robia din Egipt și i-a adus în Țara Promisă a Canaanului. Cristos Își eliberează poporul din robia și sclavia păcatului și a condamnării și îi duce în Țara Promisă a vieți eterne pe un pământ reînnoit atunci când Cristos Se va întoarce să pună în funcție Împărăția pe care a inaugurat-o la prima Lui venire. Asemenea lui Cristos, Moise a fost un profet pentru poporul lui. Moise a vorbit chiar cuvintele lui Dumnezeu pentru israeliți, așa cum a făcut Cristos (Ioan 17.8). Moise a prezis că Domnul urma să ridice un alt profet ca el în mijlocul poporului (Deuteronomul 18.15). Isus și Biserica Primară i-au învățat pe oameni și au avut convingerea că Moise vorbea despre Isus când a scris aceste cuvinte (cf. Ioan 5.46, Faptele Apostolilor 3.22, 7.37). În atât de multe moduri viața lui Moise e un precursor al vieții lui Cristos. Prin urmare, putem zări puțin din felul în care Dumnezeu lucra planul Lui de răscumpărare în viața oamenilor credincioși din toată istoria omenirii. Lucrul acesta ne dă speranța că, așa cum Dumnezeu i-a salvat pe ce din poporul Lui și le-a dat odihnă prin acțiunile lui Moise, și pe noi ne va salva și ne va da o odihnă veșnică sabatică în Cristos, atât acum, cât și în viața care va veni.
În cele din urmă, e interesant de observat că, deși Moise nu a pășit deloc în Țara Promisă în timpul vieții sale, i s-a dat ocazia de a intra în Țara Promisă după moartea sa. Pe Muntele Schimbării la față, când Isus i-a lăsat pe ucenici să întrezărească gloria Sa deplină, a fost însoțit de două personaje din Vechiul Testament, Moise și Ilie, care reprezentau Legea și Profeții. Astăzi, Moise experimentează odihna adevărată de Sabat în Cristos, de care vor avea parte într-o zi toți creștinii (Evrei 4.9).
English
Ce ar trebui să învățăm din viața lui Moise?
