Întrebare
Mă iubește Isus?
Răspuns
Mulți oameni s-au întrebat dacă Isus îi iubește cu adevărat. Biblia spune clar că, indiferent de ceea ce am făcut, Isus ne iubește. De fapt, El promite atât să ne ierte de toate relele pe care le-am făcut, cât și să ne ofere viața veșnică, trebuie numai să credem în El: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică." (Ioan 3:16)
Romani 5:8 spune: "Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” Înainte să ne fi născut, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu, Isus, ca să moară în locul nostru pentru a ne oferi șansa la viața veșnică. Acest dar uimitor vine la noi datorită harului Său minunat față de noi: "Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9) Nu trebuie să câștigăm dragostea Sa; pur și simplu o acceptăm.
Poate fi dificil să crezi că Isus te iubește din cauza altor persoane care te-au dezamăgit în trecut. Cu toate acestea, Isus este diferit de oricare altă persoană; El este Dumnezeu în formă umană (Ioan 1:14). A fost implicat în crearea noastră, ne susține fiecare respirație și ne oferă o viață nouă acum și viață veșnică în cer cu El.
Un alt motiv pentru care poate fi dificil să accepți adevărul că Isus te iubește este că ceva ce ai făcut în trecut te deranjează. Isus îți cunoaște deja trecutul, și totuși îți oferă viață veșnică și iertare. Un exemplu minunat al iubirii Sale poate fi găsit în ultimele Sale ore pe cruce. Unul dintre bărbații răstigniți alături de El era condamnat la moarte pentru fărădelegile sale. Întorcându-se spre Isus, el i-a spus: "Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în Împărăția Ta!" Isus i-a răspuns: "Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!" (Luca 23:42-43) În ciuda păcatelor acestui tâlhar, Isus a acceptat actul său simplu și sincer de credință și i-a promis veșnicia în rai - chiar dacă știa că omul nu mai avea timp să își trăiască viața altfel.
Când ne întrebăm: "Cât de mult mă iubește Isus?" nu trebuie decât să privim la cruce. El Și-a întins mâinile și a spus: "Te iubesc atât de mult." Și-a dat viața pentru a-ți da o viață nouă.
Te poți ruga să-L primești pe Isus ca Mântuitor chiar acum și să accepți dragostea și viața Sa veșnică. Nu există o rugăciune specială pe care să o rostești, dar poți răspunde cu o rugăciune asemănătoare cu aceasta:
"Doamne, îmi dau seama că sunt un păcătos și că nu voi putea ajunge niciodată în rai prin faptele mele bune. Chiar acum îmi pun credința în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu care a înviat din morți pentru a-mi da viața veșnică. Te rog iartă-mă de păcatele mele și ajută-mă să trăiesc pentru Tine. Îți mulțumesc că m-ai acceptat și mi-ai dat viața veșnică."
Ai luat o decizie pentru Hristos datorită a ceea ce ai citit aici? Dacă da, te rugăm să faci clic pe butonul "L-am acceptat pe Hristos astăzi", de mai jos.
Trimite
English
Mă iubește Isus?