Întrebare
Cum a fost moartea lui Isus un adevărat o jertfă dacă El știa că va învia?
Răspuns
Creștinismul ne învață că Dumnezeu, întrupat în chip omenesc, S-a coborât până la a fi umilit și ucis de propriile Sale creații. Această moarte ca jertfă a deschis calea spre mântuire pentru oricine și pentru toți cei care se încred în Isus Hristos. Hristos a mers la moarte în cunoștință de cauză (Marcu 8:31), înțelegând pe deplin că va suferi pe cruce și că va învia din morți (Luca 24:46). Deoarece Isus știa rezultatul final, unii se întreabă dacă acesta a fost un sacrificiu adevărat. A fost moartea lui Isus pe cruce cu adevărat jertfitoare, dacă Isus avea garanția că va învia din morți?
Cei care se îndoiesc că moartea lui Isus a fost o jertfă adevărată înțeleg greșit ce s-a întâmplat pe crucea aceea. Jertfa lui Hristos nu a constat doar din încetarea vieții trupului Său uman. În realitate, ceea ce s-a întâmplat pe cruce a implicat mai mult decât oprirea bătăilor inimii. Jertfa lui Hristos a constat și din suferința Sa emoțională (Isaia 53) și în faptul că un Dumnezeu atotputernic și perfect a fost torturat și umilit de propriile Sale creaturi (Filipeni 2:6-8). Există un simbolism puternic și important în aspectele fizice ale morții și ale învierii lui Hristos, precum și o împlinire a profeției. Dar jertfa lui Hristos înseamnă mai mult decât „doar” moartea și învierea unui trup fizic, oricât de monumentale ar fi fost aceste evenimente.
Restaurarea fizică nu face ca evenimentele anterioare să fie mai puțin jertfitoare sau traumatice. Simplul fapt de a ști că ceva bun va urma după ceva rău nu face ca răul să fie mai puțin dureros. Un copil care știe că va primi înghețată după operația de amigdalectomie nu face ca operația și urmările ei să fie mai puțin chinuitoare și incomode. În căutarea păcii, un bărbat puternic i-ar putea permite unui agresor să-l scuipe și să-i arunce mâncare în față. Corpul și hainele pot fi curățate cu ușurință, dar asta nu schimbă deloc experiența umilinței și a rușinii. Nu neglijăm sacrificiul familiilor veteranilor militari doar pentru că cei dragi ai lor au ajuns acasă. Victimele agresiunii sexuale pot experimenta vindecarea fizică, dar aceasta nu este nici pe departe cea mai gravă pagubă pe care au suferit-o.
Isus Însuși a folosit analogia unei femei în travaliu pentru a ilustra chinul pe care ucenicii îl vor experimenta la moartea Sa (Ioan 16:20-22). El i-a asigurat pe ucenici că durerea lor se va transforma în bucurie; rezultatul final merita suferința temporară. La fel cum o femeie care naște se concentrează mai mult pe bucuria pentru nou-născutul ei decât pe durerea nașterii, ucenicii se vor concentra pe bucuria învierii lui Hristos, în ciuda durerii anterioare. Desigur – așa cum vor confirma multe mame – bucuria nașterii nu neagă durerea și suferința implicate de naștere. Doar un copil extrem de nechibzuit ar ignora durerile de naștere ale unei mame spunând: „Și ce dacă? Ai trecut peste asta și m-ai născut pe mine!” Agonia mamei a fost reală, iar această realitate există chiar și pentru mamele care sunt pe deplin încrezătoare că procesul nașterii se va încheia cu bucurie și sănătate.
A îndura chiar și insulte, umilințe și lipsă de respect de moment este un sacrificiu în sine. Acest lucru este valabil atunci când victimele sunt oameni finiti și păcătoși, iar sacrificiul este amplificat atunci când victima este Fiul lui Dumnezeu, perfect și fără păcat. La durerea emoțională cauzată de nedreptate s-a adăugat durerea fizică, ceva ce poate fi depășit, dar nu anulat. Crucea a fost cu adevărat un sacrificiu deoarece Isus a trăit-o la fel cum ar fi făcut-o orice alt om – chiar dacă El nu era obligat să fie acolo și nu merita să fie în cel loc.
Când Hristos a venit pe pământ, El a experimentat tot ceea ce experimentează în mod normal ființele umane. Aceasta a inclus aspectele fizice (Matei 4:2; Ioan 4:6), spirituale (Evrei 4:15) și emoționale (Matei 26:37–39; Ioan 11:33-35) ale umanității. Isus a suferit aceeași agonie fizică și mentală pe care ar suferi-o oricare dintre noi în biciuire și crucificare. Brutalitatea morții Sale nu a fost un lucru ușor; crucea nu a fost ceva banal pentru Hristos doar pentru că știa că va învia. Evanghelia promite că toți credincioșii vor învia (Ioan 11:24; Faptele Apostolilor 24:15; Apocalipsa 20:6). Această promisiune nu face ca prețul vieții pământești să fie mai puțin semnificativ sau jertfitor (Ioan 15:13).
Când Isus a ajuns la mormântul lui Lazăr, a plâns (Ioan 11:35). Chiar dacă venise la Betania știind că Își va învia prietenul (Ioan 11:11-15), Isus Și-a exprimat totuși durerea pentru suferința pe care o provocase situația. Scriptura vorbește despre Dumnezeu care ne va șterge lacrimile în veșnicie (Apocalipsa 21:4), nu despre a ne da amnezie. Toate lucrurile vor fi îndreptate (Romani 8:28) și toate lucrurile vor fi făcute noi (Apocalipsa 21:5), dar Dumnezeu nu sugerează niciodată că ceea ce experimentăm sau simțim pe parcurs este irelevant. Faptul că știm că bunătatea și restaurarea ne așteaptă ne oferă o mare hotărâre în fața suferinței (Evrei 12:2; Filipeni 2:8-9), dar speranța nu reduce durerea și nu îndepărtează rănile.
Moartea lui Hristos a avut ca scop ispășirea păcatului, iar jertfa infinită a lui Dumnezeu, care S-a coborât pe Sine, a realizat acea ispășire. Isus știa ce-L aștepta – atât durerea, cât și slava –, dar această cunoaștere nu I-a diminuat suferința. El a fost la fel de tulburat emoțional, luptându-Se cu opțiunile Sale (Marcu 14:36), iar trupul Său a fost la fel de sfâșiat și desfigurat (Psalmul 22:14-18) ca și cum nu ar fi fost Dumnezeu-Om. Umanitatea lui Isus s-a revoltat la gândul suferinței pe cruce, dar El Și-a sacrificat voia în fața voii Tatălui (Luca 22:42). În orice moment, El ar fi putut chema ajutorul ceresc, dar Și-a sacrificat drepturile pentru a ne oferi mântuirea (Matei 26:53).
English
Cum a fost moartea lui Isus un adevărat o jertfă dacă El știa că va învia?
