settings icon
share icon
Întrebare

Ce s-a întâmplat în timpul copilăriei lui Isus?

Răspuns


În afară de Luca 2.41-52, Biblia nu ne spune nimic despre tinerețea lui Isus. Din acest incident cunoaștem câteva lucruri despre copilăria lui Isus. Mai întâi, era Fiul unor părinți care erau devotați în ținerea ritualurilor religioase. După cum cerea credința lor, Iosif și Maria au făcut pelerinajul lor anual la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Paștelui. De asemenea, L-au dus cu ei pe fiul lor de 12 ani, ca să sărbătorească prima Lui Sărbătoare, în pregătirea Sa pentru bar mitzvah, la 13 ani, când băieții evrei comemorau trecerea la etapa de adult. Vedem aici un băiat tipic dintr-o familie tipică din acea vreme.

În această istorisire, vedem, de asemenea, că întârzierea lui Isus în Templu nu a fost nici din rea voință, nici din neascultare, ci un rezultat natural al cunoașterii faptului că trebuie să fie aproape de lucrarea Tatălui Său. Faptul că îi uimea pe învățătorii de la Templu cu înțelepciunea și cunoașterea Sa vorbește despre abilitățile Sale extraordinare, în timp ce faptul că îi asculta pe cei mai în vârstă și le punea întrebări arată că era cu totul respectuos, însușindu-Și rolul unui elev, după cum era potrivit unui copil de vârsta Lui.

De la acest incident și până la botezul Său, la vârsta de 30 de ani, tot ceea ce știm despre tinerețea lui Isus este că a plecat din Ierusalim și S-a întors la Nazaret împreună cu părinții Săi și „le era supus” (Luca 2.51). El Și-a îndeplinit responsabilitățile față de părinții Săi pământești în supunere față de porunca a cincea, acest lucru fiind o parte esențială din ascultarea perfectă de Legea lui Moise pe care a efectuat-o în locul nostru. Dincolo de aceasta, tot ceea ce știm e că „Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2.52).

În mod evident, acesta este tot ceea ce Dumnezeu a hotărât că avem nevoie să știm. Există câteva scrieri extrabiblice care conțin povestiri despre tinerețea lui Isus (de exemplu, Evanghelia lui Toma). Dar nu avem cum să știm dacă acestea sunt adevărate și vrednice de crezare. Dumnezeu a ales să nu ne spună multe lucruri despre copilăria Domnului Isus, astfel că trebuie să ne încredem în El că ne-a informat cu privire la tot ceea ce avem nevoie să știm.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce s-a întâmplat în timpul copilăriei lui Isus?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries