Întrebare
Dacă Isus era Dumnezeu, de ce I-a spus lui Dumnezeu „Dumnezeul meu”?
Răspuns
Când Isus era pe cruce, a citat din Psalmul 22, spunând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46) Acesta era un psalm al lui David și o profeție mesianică ce făcea referire la suferințele cumplite pe care Hristos urma să le îndure. Întregul psalm conține previziuni remarcabile cu privire la venirea lui Mesia: insultele (Psalmul 22:7), oasele dislocate (versetul 14), setea (versetul 15), străpungerea mâinilor și picioarelor (versetul 16) și împărțirea hainelor Sale (versetul 18). Așadar, unul dintre motivele pentru care Isus L-a numit pe Dumnezeu „Dumnezeul Meu” a fost acela de a îndrepta atenția oamenilor spre Psalmul 22. De fapt, prima linie a psalmului, „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?”, ar putea fi considerată titlul poemului. Faptul că Isus a rostit acest titlu de pe cruce ar fi avut efectul de a le reaminti oamenilor că profeția se împlinea.
În timp ce atârna pe cruce, Hristos a experimentat revărsarea mâniei divine asupra păcatului pe care L-a purtat. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi.” (2 Corinteni 5:21) „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: "Blestemat e oricine este atârnat pe lemn."” (Galateni 3:13) Acesta a fost prețul pe care El l-a plătit pentru a-Și răscumpăra Biserica – pe toți cei care vor crede vreodată în El – și El l-a plătit în întregime. Strigătul Său: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”, a reflectat fără îndoială sentimentele de abandon și deznădejde care acționau în inima Sa.
Există și alte momente în care Isus Se referă la Dumnezeu ca la Dumnezeul Său. De exemplu, după învierea Sa, Isus îi spune Mariei Magdalena să transmită acest mesaj ucenicilor Săi: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.” (Ioan 20:17) Formularea are efectul de a sublinia frăția pe care o împărtășim cu Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat. În umanitatea Sa, Fiul ne poate numi cu adevărat „frați”. Faptul că Isus L-a numit pe Tatăl „Dumnezeul Meu” pune capăt oricărei idei că Dumnezeu L-ar fi respins pe Isus. Domnul a fost judecat ca un criminal de rând, dar Tatăl promisese să-I „dăruiască o parte printre cei mari” (Isaia 53:12). Învierea a dovedit că promisiunea se va împlini. Dumnezeu nu L-a părăsit niciodată pe Isus. Isus încă Îl putea numi „Tatăl meu” și „Dumnezeul meu”. Relația dintre Tatăl și Fiul continuă neîntreruptă în eternitate.
În Apocalipsa 3, Isus Îl numește pe Tatăl „Dumnezeul Meu” în versetele 2 și 12. Aceasta are legătură cu relația lui Isus, ca om, cu Tatăl Său ceresc. Chiar dacă Fiul este etern și egal cu Tatăl în natură și substanță, El este totuși o Persoană diferită de Tatăl. Fiul a fost Cel care S-a întrupat. Când a luat trup omenesc și o natură umană, Fiul lui Dumnezeu S-a smerit și S-a identificat cu noi în toate privințele — inclusiv în nevoia noastră de a ne supune Tatălui și de a ne baza pe Duhul Sfânt. Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5:19) În umanitatea Sa, Isus Și-a supus voia voii Tatălui (Luca 22:42) și „a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8).
Isus putea să-L numească cu adevărat pe Tatăl „Dumnezeul Meu”, deoarece El „a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce privește legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:17). Isus, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, a fost „făcut asemenea nouă”. Din această perspectivă, Dumnezeu Tatăl este Dumnezeul lui Isus. Faptul că Isus Îl numește pe Dumnezeu „Dumnezeul Meu” nu implică o inferioritate față de Tatăl, ci doar o diferență de roluri.
English
Dacă Isus era Dumnezeu, de ce I-a spus lui Dumnezeu „Dumnezeul meu”?
