Întrebare
Ce e Inventarul națiunilor?
Răspuns
Genesa capitolul 10, adesea cunoscut ca Inventarul națiunilor, e o listă a fondatorilor patriarhali ai unor șaptezeci de națiuni care descind din Noe prin cei trei fii ai lui, Sem, Ham, și Iafet. Douăzeci și șase dintre cele șaptezeci descind din Sem, treizeci din Ham și paisprezece din Iafet. Genesa 10.32 sumarizează capitolul succint: „Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spița neamului lor, după neamurile lor. Și din ei au ieșit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop.” Capitolul 11 relatează diviziunea de la Babel.
Textul pare să implice, cu toate că nu afirmă în mod explicit, faptul că lista a avut menirea de a fi o relatare exhaustivă. În mod tradițional a fost interpretată în acest fel. Totuși, această interpretare e speculativă.
Toate genealogiile biblice sunt prescurtate. Personajele istorice cheie sunt incluse, timp în care frații lor „mai neimportanți”, sau mai puțin relevanți din punct de vedere cultural, sunt lăsați pe dinafară. E posibil că așa a fost și în cazul Inventarului națiunilor. Cel care a alcătuit Inventarul e posibil să-și fi concentrat cercetarea asupra națiunilor cu cea mai mare semnificație pentru propria lui națiune în momentul compilării Inventarului, în timp ce i-a neglijat pe fondatorii altor națiuni îndepărtate, poate chiar uitate de mult. Cu toate că toate națiunile sunt la urma urmei legate unele de altele prin Noe, această legătură ancestrală nu perpetuează la infinit semnificația culturală mutuală între descendenți.
În timp ce unele națiuni menționate sunt ușor de identificat, unele rămân obscure. Numeroși erudiți au încercat să identifice aceste națiuni necunoscute, având diverse grade de succes. Datorită naturii arhaice a materialului-sursă, rămâne o ambiguitate considerabilă.
Acuratețea Inventarului a fost pusă la îndoială de faptul că unele relații descrise nu se potrivesc cu lingvistica comparativă modernă. De exemplu, elamiții se spune că au descins din Sem, și totuși, limba lor nu a fost semitică. Canaaniții se spune că au descins din Ham, și totuși, limba lor a fost semitică.
Această obiecție pornește de la presupunerea că aceste limbi nu au suferit niciodată o schimbare dramatică. Istoria zonală pare să sugereze că aceasta e o presupunere dubioasă. Culturile regiunii au fost supuse în mod constant migrațiilor și invaziilor puterilor străine. Imperiile cuceritoare își impuneau adesea limba și cultura asupra celor cuceriți.
Elenizarea Imperiului Persan care a urmat cuceririi lui Alexandru cel Mare e un exemplu clasic. Sau să ne gândim la israeliți, care la început au vorbit ebraica antică, până la robia babiloniană și la cucerirea persană. Apoi au adoptat aramaica, limba oficială a Imperiului Persan. Talmudul evreiesc a fost scris în aramaică, așa cum au fost scrise mari porțiuni din cărțile lui Daniel și Ezra. Aramaica se crede că a fost limba nativă a lui Isus. După ce Alexandru a cucerit Persia, evreii au adoptat greaca ca a doua limbă. Drept urmare, tot Noul Testament a fost scris în limba greacă. Limbile regionale nu erau statice.Evreii au invadat și au cucerit Canaanul cu mult înaintea grecilor, a perșilor și a babilonienilor. Este oare surprinzător că canaaniții din regiune au adoptat o limbă semitică aproape identică cu ebraica antică? În privința elamiților, dacă vrem să argumentăm pe baza lor, trebuie să începem cu protoelamiții. Protoelamiții rămân nedescifrați, așadar nu pot alcătui baza pentru o polemică împotriva Inventarului națiunilor. Nu există dovezi că elamiții de mai târziu, nonsemitici, stau la baza protoelamiților și nu știm ce influențe au putut modifica limba la un moment dat.
O altă obiecție adusă Inventarului națiunilor este că un număr dintre națiunile enumerate nu apar în consemnările istorice (așa cum le avem astăzi) până în primul mileniu înainte de Cristos. Acest lucru i-a făcut pe unii erudiți să dateze Inventarul nu mai devreme decât secolul VII î.Cr.
Aceasta e o critică recurentă adusă Bibliei. În loc să-i acorde Bibliei prezumția de nevinovăție ori de câte ori menționează un oraș sau o cultură care nu mai apare niciunde în consemnările istorice sau ori de câte ori plasează o cultură într-o epocă anterioară oricărei alte consemnări pe care o avem din celelalte resurse limitate de care dispunem, criticii în general pornesc de la premisa că autorii biblici au fost fie necinstiți, fie ignoranți. Așa a fost în cazul metropolei Ninive și a civilizației antice hitite din Levant, ambele fiind redescoperite în vremurile moderne, în secolele XIX respectiv XX, într-un act de justificare remarcabilă a martorilor istorici ai Bibliei. Adevărul este că cunoștințele noastre despre culturile antice sunt extrem de fragmentate și adesea depind de presupuneri-cheie. De aceea e speculativ să argumentăm că Inventarul națiunilor a fost scris atât de târziu numai pe baza faptului că unele națiuni menționate nu mai apar în alt loc decât în consemnările istorice de mai târziu.
O ultimă obiecție privește faptul că despre Nimrod se spune că a fost fiul lui Cuș (Genesa 10.8), despre care se crede că a întemeiat Nubia, chiar în sudul Egiptului. Totuși, Nimrod a întemeiat câteva orașe în Mesopotamia care nu au semne de origini nubiene (Genesa 10.8-12). Înseamnă oare acest lucru, așa cum afirmă unii critici, că Inventarul e prin urmare evident eronat fie în privința liniei genealogie a lui Nimrod, fie în privința rolului lui în întemeierea orașelor din Mesopotamia?
Scepticii care au adus acest argument au trecut cu vederea faptul că Cuș a fost, de asemenea, tatăl fondatorilor a cel puțin șase națiuni arabe (Genesa 10.7), dintre care niciuna nu prezintă semne de origini nubiene. Aceasta pentru că Nubia s-a dezvoltat pe propriul drum, de-a lungul multor generații. Nimrod a fost un fiu direct al lui Cuș. Nu avem motiv să ne așteptăm ca el sau orașele la întemeierea cărora a ajutat să prezinte vreun semn de origini nubiene.
Pe scurt, Inventarul națiunilor prezintă conceptul biblic și etnologic potrivit căruia toate națiunile descind din Noe, prin cei trei fii ai lui, Sem, Ham și Iafet. Nu se știe dacă lista celor șaptezeci a fost intenționată să fie exhaustivă sau dacă au existat unele națiuni lăsate pe dinafară intenționat sau accidental. Acuratețea a ceea ce știm despre Inventar a fost pusă la îndoială de sceptici ale căror obiecții polemice tind să fie deficiente și nesubstanțiale. Datorită naturii arhaice a materialului-sursă, veridicitatea Inventarului în fond rămâne nedeterminabilă. La urma urmei, cei care îl acceptă fac acest lucru prin credință, luându-l de bun ca parte dintr-o perspectivă mai largă, justificabilă. Cei care îl resping în esență fac acest lucru din aceleași motive.
English
Ce e Inventarul națiunilor?
