settings icon
share icon
Întrebare

Care este semnificația Întrupării lui Hristos?

Imprimă
Răspuns


Întruparea este un termen folosit de teologi pentru a indica faptul că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a luat trup omenesc. Acest concept este similar cu unirea ipostatică. Diferența constă în faptul că unirea ipostatică explică modul în care cele două naturi ale lui Isus sunt unite, iar Întruparea afirmă mai specific umanitatea Sa.

Cuvântul „întrupare” înseamnă „actul de a deveni trup”. Acesta provine din versiunea latină a versetului din Ioan 1:14, care în limba română sună astfel: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Datorită utilizării aproape exclusive a Vulgatei latine în Biserică pe parcursul Evului Mediu, termenul latin a devenit standard.

Susținerea biblică a umanității lui Isus este extinsă. Evangheliile relatează nevoile umane ale lui Isus, inclusiv somnul (Luca 8:23), hrana (Matei 4:2; 21:18) și protecția fizică (Matei 2:13-15; Ioan 10:39). Alte indicii ale umanității Sale sunt faptul că a transpirat (Luca 22:43-44) și a sângerat (Ioan 19:34). Isus Și-a exprimat, de asemenea, emoțiile, inclusiv bucuria (Ioan 15:11), întristarea (Matei 26:37) și mânia (Marcu 3:5). În timpul vieții Sale, Isus S-a referit la Sine ca la un om (Ioan 8:40), iar după învierea Sa, umanitatea Sa a fost încă recunoscută (Faptele Apostolilor 2:22).

Dar scopul Întrupării nu a fost acela de a gusta mâncarea sau de a simți tristețe. Fiul lui Dumnezeu a venit în trup pentru a fi Mântuitorul omenirii. În primul rând, era necesar să Se nască „sub Lege” (Galateni 4:4). Cu toții am eșuat în a împlini Legea lui Dumnezeu. Hristos a venit în trup, sub Lege, pentru a împlini Legea în locul nostru (Matei 5:17; Galateni 4:5).

În al doilea rând, era necesar ca Mântuitorul să-Și verse sângele pentru iertarea păcatelor (Evrei 9:22). O jertfă de sânge, desigur, necesită un trup de carne și sânge. Și acesta a fost planul lui Dumnezeu pentru Întrupare: „De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup” (Evrei 10:5) Fără Întrupare, Hristos nu ar fi putut muri cu adevărat, iar crucea nu ar avea niciun sens.

Dumnezeu a făcut o lucrare incredibilă trimițându-L pe Fiul Său unic în lume și oferindu-ne o mântuire pe care nu o merităm. Lăudat fie Domnul pentru acel moment în care „Cuvântul S-a făcut trup”. Acum suntem răscumpărați „cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19).

Isus era atât om, cât și divin. Te rugăm să citești și articolul nostru despre divinitatea lui Isus.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Care este semnificația Întrupării lui Hristos?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries