Întrebare
Cum poate fi conciliată Întruparea cu imuabilitatea lui Dumnezeu?
Răspuns
Marile minți teologice au fost nevoite să se confrunte cu această întrebare, adesea în contextul răspunsurilor date falșilor învățători. Pe măsură ce teologii din primele veacuri și-au formulat răspunsurile, ei au susținut afirmațiile Scripturii.
Pe de-o parte, ei au susținut divinitatea deplină a lui Isus Hristos, și pe bună dreptate. Există pasaje biblice care afirmă în mod explicit divinitatea Sa, precum Ioan 1:1, și alte pasaje care sugerează divinitatea Sa prin faptul că Îl prezintă făcând lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face: judecând omenirea, iertând păcatele, vindecând oamenii și creând cosmosul.
În același timp, teologii din primele veacuri au susținut umanitatea deplină a lui Isus Hristos. Scriptura dovedește că Isus era o ființă umană, capabilă să sufere, să moară și să experimenteze slăbiciuni, atât fizice, cât și emoționale.
Când „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1:14), El nu a devenit două persoane (una divină și una umană), ci a devenit o singură Persoană cu două naturi distincte, o natură pe deplin divină și o natură pe deplin umană. Cuvântul a rămas neschimbat atunci când a intrat într-o unire cu natura umană fără păcat într-un trup fizic (Evrei 10:5).
Aici se află răspunsul specific la întrebare: în ceea ce privește natura divină a lui Isus, El este neschimbător. În ceea ce privește natura Sa umană, El este schimbător. Ca Dumnezeu, Isus este neschimbător, infinit, suprem în toate privințele. Dar în ceea ce privește natura Sa umană, El este schimbător, supus slăbiciunii, capabil să sufere, capabil să moară. El este simultan divin și uman, infinit de puternic și suferind slăbiciune, nemuritor și muritor. El este Dumnezeu-om.
Fiul lui Dumnezeu nu Și-a schimbat natura la Întrupare. Natura divină nu s-a „amestecat” cu natura umană – acest lucru ar fi necesitat o schimbare. Mai degrabă, natura divină coexistă cu natura umană în Persoana lui Hristos. Întruparea înseamnă că Isus poate revendica atât natura Sa divină, cât și natura Sa umană.
În Ioan 17:5, Isus Se roagă Tatălui: „Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Ambele naturi ale lui Isus sunt evidente în această cerere. El Se referă la preexistența Sa cu Dumnezeu, în care a împărtășit slava Tatălui (evidențiind natura Sa divină), și cere să fie glorificat (evidențiind natura Sa umană).
Dumnezeu trebuie să fie imuabil, deoarece El nu Se poate degrada într-o stare mai rea și nu se poate îmbunătăți într-o stare mai bună. El este mereu perfect și, ca Dumnezeu, nu poate fi altfel. Perfecțiunea este un absolut și este imposibil ca El să fie „mai perfect”. În schimb, ființa umană nu are capacități infinite. Un om este finit și schimbător și are întotdeauna loc de îmbunătățire, ceea ce explică faptul că Isus „creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52).
În cele din urmă, marile minți teologice din secolele al IV-lea și al V-lea care s-au luptat cu această problemă au răspuns spunând, în esență: „Nu o putem explica pe deplin, dar pe baza Scripturii, știm că Isus Hristos era atât om, cât și divin. Suntem obligați să afirmăm ceea ce afirmă Scriptura, chiar dacă trebuie să recunoaștem că anumite aspecte ale Întrupării sunt un mister minunat. Misterios sau nu, mărturisim ceea ce Dumnezeu ne-a revelat cu privire la aceasta.”
Există o legătură minunată cu mântuirea noastră care decurge din acest mister al Întrupării. Aceasta este faptul că Hristos, Dumnezeu Fiul întrupat, este Ambasadorul ideal între Dumnezeu și omenire (1 Timotei 2:5). Ca Dumnezeu, El ne poate reprezenta perfect pe Dumnezeu; ca om, El ne poate servi perfect ca Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu Tatăl, făcând pace în locul nostru. „Copilașilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.” (1 Ioan 2:1)
English
Cum poate fi conciliată Întruparea cu imuabilitatea lui Dumnezeu?
