Întrebare
Ce a fost Iluminismul și ce impact a avut asupra creștinismului?
Răspuns
Iluminismul este adesea denumit „Epoca Rațiunii” și s-a dezvoltat la începutul și mijlocul secolului al XVII-lea în trei centre geografice principale: Franța, Germania și Marea Britanie (inclusiv Scoția). Iluminismul a fost marcat de schimbări în gândire care contrastau puternic cu filozofiile epocilor precedente. Gânditorii iluministi au renunțat la o mare parte din idealurile religioase, filozofice și politice ale generațiilor anterioare și au deschis noi orizonturi.
Iluminismul este considerat, în general, că a început cu ideile lui Descartes și a culminat cu Revoluția Franceză de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Mișcarea intelectuală s-a întins pe o perioadă de aproape 150 de ani și a avut un impact profund asupra culturii occidentale. În special, domeniile filozofiei, ale științei și ale politicii au fost schimbate pentru totdeauna.
Aspecte majore ale Iluminismului: Filozofia
Una dintre principalele evoluții filozofice ale Iluminismului a fost raționalismul. René Descartes a introdus raționalismul în gândirea filozofică, începând cu sistemul său de îndoială metodică. Opera lui Descartes i-a încurajat pe alți gânditori să pună la îndoială presupunerile culturale de lungă durată, precum și propriile lor presupuneri. Tema predominantă a raționalismului este că conceptele și cunoștințele pot fi dobândite independent de experiența senzorială — putem gândi drumul nostru către adevăr. Prin accentuarea puterii minții asupra simțurilor, raționalismul le-a oferit filozofilor un cadru pentru a împinge limitele a ceea ce poate fi cunoscut doar prin rațiunea umană. Baruch Spinoza, un raționalist notabil, a postulat ceea ce se poate numi un tip de panteism științific. În viziunea lui Spinoza, există un singur tip de substanță, iar Dumnezeu și natura sunt, prin urmare, identice. Gândirea lui Spinoza a oferit o bază pentru dezvoltările ulterioare care s-au concentrat pe mecanizarea lumii naturale. Alți gânditori raționaliști notabili au fost Christian Wolff și G.W. Leibniz, care au avut fiecare un impact profund și durabil asupra filozofiei (Leibniz și asupra calculului).
Parțial ca răspuns la raționalism și parțial din proprie inițiativă, empirismul s-a dezvoltat și el în timpul Iluminismului. Spre deosebire de raționalism, empirismul susține că cunoașterea începe cu simțurile. Francis Bacon a plantat sămânța gândirii empiriste care a dat roade în fizica lui Isaac Newton. Deoarece științele naturale încep cu observarea prin simțuri, revoluția științifică nu ar fi putut avea loc fără o bază filozofică empiristă. Noțiunile de observație și inducție sunt parte integrantă a empirismului. John Locke a dezvoltat celebra sa analogie a tabula rasa („tabula rasa”), pentru a descrie mintea ca fiind un loc în care ideile vin din simțuri.
Scepticismul s-a dezvoltat și el în timpul Iluminismului. David Hume a răspândit îndoiala cu privire la posibilitatea obținerii cunoașterii, fie prin simțuri, fie prin rațiune. Concluziile lui Hume au condus la o cale care, în cel mai bun caz, duce doar la raționamente probabilistice către concluzii posibile. Hume a reprezentat, de asemenea, o provocare semnificativă pentru știință prin criticile sale la adresa cauzalității și a raționamentului inductiv. Aceste argumente sceptice și noțiuni cauzale au avut rezonanță atât în filozofie, cât și în știință până în prezent.
O notă importantă despre gândirea filozofică a Iluminismului este schimbarea vizibilă de la metafizică spre epistemologie. Metafizica, studiul a ceea ce este în ultimă instanță real și/sau suprasensibil, a fost înlocuită de o concentrare asupra procesului de cunoaștere; adică, ceea ce se știe a fost înlocuit de modul în care se știe (dacă se poate ști ceva). Revoluția științifică, cu accentul său implicit pe înțelegerea lumii naturale, a făcut mai ușoară pentru gânditorii Iluminismului fie îndepărtarea de metafizică (așa cum era înțeleasă în mod tradițional), fie subsumarea acesteia sub un motiv raționalist. De asemenea, trebuie remarcat faptul că filozofia lui Immanuel Kant a fost dezvoltată în mare parte ca răspuns la problemele ridicate de filozofia Iluminismului.
Aspecte majore ale Iluminismului: Știința
Cea mai importantă realizare științifică a Iluminismului a fost lucrarea fundamentală a lui Isaac Newton, Principia Mathematica (1687). În această lucrare, Newton stabilește tonul pentru o înțelegere mecanicistă a lumii naturale, explicând o gamă largă de fenomene prin formule matematice. Având în vedere că lucrurile considerate anterior ca fiind necuantificabile sau imprevizibile în natură puteau fi înțelese, în sistemul lui Newton, în termeni de entitate asemănătoare unei mașini. Prin urmare, natura a devenit un lucru pe care omul îl putea cerceta, exploata și utiliza pentru a-și îmbunătăți viața. De aceea, Newton este cunoscut astăzi ca părintele științei moderne.
Cele mai mari beneficii științifice ale mecanicii newtoniene nu au fost resimțite decât după Iluminism, dar noțiunea din ce în ce mai răspândită a naturii ca fiind descriptibilă și previzibilă a avut un impact asupra altor domenii în secolul al XVIII-lea. S-au înregistrat progrese importante în biologie, chimie și medicină. Carl Linnaeus a dezvoltat un sistem formalizat de taxonomie biologică, important pentru biologie și paleontologie, pe măsură ce aceste studii specializate au început să apară.
Enciclopediștii francezi, precum Diderot și d'Alembert, au jucat un rol important în propagarea științei. Prin accentuarea lucrărilor lui Bacon și Newton în publicațiile lor, enciclopediștii au promovat o agendă a gândirii seculare și a deschiderii mentale. Prin Encyclopédie, gândirea Iluminismului a fost prezentată într-un mod sistematic, care a contribuit la o mai bună înțelegere și utilizare a acesteia.
Aspecte majore ale Iluminismului: Politica
Impactul politic durabil al Iluminismului nu poate fi subestimat. În această perioadă au avut loc cel puțin trei revoluții politice majore în Marea Britanie, America și Franța. Aceste revoluții au manifestat idei centrate pe guvernarea prin consimțământul celor guvernați, contractul social, libertate și egalitate. La mijlocul secolului al XVII-lea, filozoful Thomas Hobbes a avansat noțiunea de putere absolută a guvernului asupra celor guvernați, în scopul evitării barbariei. Hobbes a avansat, de asemenea, idei despre contractul social și relația individului cu statul, care au fost preluate mai târziu atât de Locke, cât și de Rousseau.
Locke a fost un filozof politic extrem de important în perioada Iluminismului. Multe dintre ideile și principiile sale au fost studiate și adoptate de fondatorii Americii și sunt evidente în documente precum Declarația de Independență și Constituția. Locke a subliniat libertatea naturală a ființelor umane, egalitatea tuturor în fața lui Dumnezeu, legea naturală și guvernarea cu consimțământul celor guvernați; și a justificat răsturnarea guvernului atunci când acesta eșuează. Jean-Jacques Rousseau a fost un alt gânditor proeminent din epoca Iluminismului. Rousseau a avut o opinie diferită de cea a lui Locke cu privire la rolul individului în raport cu statul, Rousseau subliniind importanța implicării celor guvernați în politică.
Impactul Iluminismului asupra religiei
Religia a fost un subiect des discutat în perioada Iluminismului. Este important să privim această perioadă în lumina Reformei protestante care a precedat-o. Natura monolitică a Bisericii ajunsese la sfârșit, iar gânditorii Iluminismului fuseseră deja eliberați, în mare măsură, de dialogul și scrierile care au rezultat din Reformă. Trebuie menționat că mulți gânditori proeminenți ai Iluminismului erau creștini, deși unii aveau credințe neortodoxe. Temele principale ale gândirii iluministe cu privire la religie se concentrează pe noțiunile de antisupranaturalism, deism și, în ceea ce privește creștinismul, critica biblică.
Antisupranaturalismul
Datorită accentului pus pe raționalism (căutarea a ceea ce poate fi cunoscut a priori – înainte de experiență – numai prin minte) și empirism (căutarea a ceea ce poate fi cunoscut și verificat prin simțuri și/sau instrumente), o mare parte a gândirii iluministe era sceptică față de supranatural. Aceasta includea în special relatările biblice despre minuni. Știința fizică a vremii, cu noua revelație a lumii ca mecanism care se supune legilor, a aruncat serioase îndoieli asupra afirmațiilor că orice în natură ar putea avea loc contrar funcționării sale normale. Spinoza a criticat în mod faimos noțiunea că natura poate acționa împotriva ei însăși. Hume a subliniat ideea că miracolele sunt încălcări ale legilor naturii. Deoarece omul putea, prin puterea rațiunii, să se elibereze de lanțurile instituțiilor patristice și să gândească singur pentru a ajunge la concluzii logice, multora dintre iluminiști li se părea că miracolele sau lucrurile imateriale (cum ar fi îngerii sau demonii) erau pur și simplu relicve ale superstițiilor din trecut. Această gândire antisupranaturală a pus bazele pentru ca ateismul să devină mai popular. Dacă Dumnezeu este o Ființă supranaturală/suprasensibilă, atunci era posibil ca credința în El să fie pur și simplu o tradiție irațională.
Deismul
Spre deosebire de teism (credința într-un singur Creator și Susținător personal al tuturor lucrurilor), deismul ne învață că orice inteligență supremă a creat și/sau organizat cosmosul nu intervine în creație. Analogia cu un ceasornicar este frecvent utilizată pentru a descrie gândirea deistă. Conform deismului, Dumnezeu a reglat pur și simplu ceasul universului, s-a dat înapoi și l-a lăsat să funcționeze. Lucruri precum rugăciunea, revelația specială și relația personală cu Dumnezeu sunt lipsite de sens. Legea naturală, derivată din studiul naturii de către om prin intermediul științelor, este cea care guvernează moralitatea și conduita umană. Textele religioase precum Biblia creștină sunt poate ghiduri morale utile, dar nu sunt revelații autentice de la Dumnezeu.
Critica biblică
Critica biblică, studiul textelor biblice ca literatură istorică obișnuită, nu a ajuns în prim-planul lucrărilor academice până în secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, fără fundamentul antisupranatural și gândirea sceptică a Iluminismului, este puțin probabil ca critica biblică să fi avut un impact cultural atât de durabil. Evaluarea oricărui text istoric este o activitate valoroasă, dar, în mod ironic, critica biblică a început cu ipotezele Iluminismului; a pornit de la anumite noțiuni științifice, mecaniciste și naturaliste și a privit Biblia din această perspectivă.
Începând cu Hobbes și Spinoza, critica biblică a căpătat multe fațete, inclusiv critica textuală, a surselor, a redactării, a canonului și a formei. Dar întregul studiu capătă un context diferit în paradigma Iluminismului. Biblia este o carte plină de relatări despre minuni, așa că, odată ce evenimentele supranaturale sunt respinse ca imposibile, întreaga lectură se schimbă. Dacă teismul este exclus a priori, atunci credibilitatea a ceea ce este consemnat în Biblie este subminată de la bun început. Speculațiile devin mult mai ușoare de pe această platformă și au luat naștere multe teorii, cum ar fi cea care neagă realitatea literală a lui Isus din Nazaret. De-a lungul anilor, criticile aduse Bibliei de filozofia Iluminismului au fost puternic respinse de cercetătorii atenți.
Concluzie
Iluminismul merită studiat din multe motive, printre care nu în ultimul rând pentru a înțelege mai bine felul în care gândurile acelei perioade au modelat anii care au urmat. Ca orice altă epocă privită prin prisma istoriei, Iluminismul are multe aspecte lăudabile și multe aspecte deplorabile. Trebuie să fim atenți să preluăm noțiunile utile și să lăsăm în urmă vestigiile autentice. Așa cum trebuie să verificăm toate profețiile și să păstrăm ceea ce este bun (1 Tesaloniceni 5:21), tot așa ar trebui să punem la încercare filozofiile Iluminismului și să renunțăm la cele false.
English
Ce a fost Iluminismul și ce impact a avut asupra creștinismului?
