Întrebare
Ce înseamnă că Dumnezeu este Iehova-Iire?
Răspuns
"Iehova-Jireh" este unul dintre multele nume diferite ale lui Dumnezeu care se găsesc în Vechiul Testament. "Iehova-Jireh" este traducerea lui YHWH-Iire și înseamnă "Domnul va purta de grijă" (Geneza 22:14). Este Numele comemorat de Avraam atunci când Dumnezeu a oferit berbecul pentru a fi sacrificat în locul lui Isaac.
Povestea începe cu o poruncă ciudată din partea lui Dumnezeu pentru Avraam, prin care îl instruiește să își ofere "fiul făgăduinței", pe Isaac, ca ardere-de-tot. În dimineața următoare, devreme, Avraam împachetează lemne și un cuțit, iar el și Isaac călătoresc spre Moria, locul indicat de Dumnezeu. Pe măsură ce se apropie de loc, Isaac îl întreabă pe Avraam cu privire la ofranda prevăzută: "Unde este mielul?" Cu mare credință și previziune, Avraam răspunde: "Fiule, Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot." (Geneza 22:1-8) Noul Testament ne spune că Avraam a crezut că Dumnezeu îl va învia pe Isaac din morți (Evrei 11:19).
Ajungând la locul ales de Dumnezeu, Avraam își demonstrează credința și ascultarea construind un altar, legându-l pe Isaac și așezându-l pe lemne. Înainte ca Avraam să poată termina ofranda, Îngerul Domnului îl strigă din cer, iar viața lui Isaac este cruțată. Apoi, "Avraam a ridicat ochii și a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș; și Avraam s-a dus de a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său" (Geneza 22:13). Avraam numește locul "Iehova-Iire", datorită faptului că Dumnezeu a oferit cu bunăvoință un înlocuitor pentru Isaac. Imediat după aceea, Dumnezeu Își reconfirmă legământul cu Avraam (v 17-18). Secole mai târziu, regele Solomon va construi Templul în același loc (2 Cronici 3:1).
Relatarea despre Avraam pe Muntele Moria devine astfel mai mult decât o ilustrare dramatică a credinței și a ascultării. Este o prezentare a harului etern al Domnului, a purtării de grijă continue și a înțelepciunii atotcuprinzătoare. Iehova-Iire nu înseamnă "Domnul a oferit", ci "Domnul va oferi". Cu alte cuvinte, Numele nu comemorează pur și simplu un eveniment trecut; el anticipează o acțiune viitoare.
De asemenea, afirmația "la muntele Domnului , El va purta de grijă" (versetul 14, NTR) se referă la mai mult decât Muntele Moria - se referă, de asemenea, la un deal numit Calvar, unde Dumnezeu "n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți" (Romani 8:32). Afirmația plină de credință a lui Avraam că "Dumnezeu Însuși va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot" însoțește exclamația lui Ioan Botezătorul: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29).
Iehova-Jireh a oferit o jertfă pentru a-l salva pe Isaac, iar această acțiune a fost o prefigurare a oferirii Fiului Său pentru salvarea lumii.
English
Ce înseamnă că Dumnezeu este Iehova-Iire?