Întrebare
Cum arăta Grădina Edenului?
Răspuns
Eden era numele unei regiuni de pe pământ atunci când Dumnezeu a creat lumea pentru prima dată. Cuvântul ebraic tradus prin „Eden” este interpretat ca însemnând „plăcere” sau „deliciu”. În această zonă, Dumnezeu a sădit o grădină:
„Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuți la vedere și buni la mâncare, și pomul vieții în mijlocul grădinii, și pomul cunoștinței binelui și răului. Un râu ieșea din Eden și uda grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe.” (Geneza 2:8-10)
Din această scurtă descriere, observăm câteva lucruri despre Grădina Edenului: 1) a fost proiectată și plantată de Dumnezeu Însuși; 2) a fost prima locuință a omenirii; 3) conținea o varietate incredibilă, cu „tot felul de pomi”; 4) era un loc frumos, întrucât pomii erau „plăcuți la vedere”; 5) era un loc fertil și roditor; 6) oferea hrană și nutrienți, întrucât pomii erau „buni la mâncare”; și 7) era bine irigată în mod natural. Mai târziu, citim că în grădină se aflau tot felul de animale (Geneza 2:19-20). Avem, de asemenea, mențiunea că Adam și Eva erau dezbrăcați în grădină (Geneza 2:25), ceea ce indică faptul că nu aveau nevoie de niciun fel de protecție — mediul înconjurător, inclusiv clima, era perfect adaptat pentru omenire.
Nu cunoaștem locația exactă a Grădinii Edenului, dar descrierea biblică a zonei o asociază cu patru râuri și o abundență de resurse, inclusiv aur fin și pietre prețioase (Geneza 2:11-14). Mai știm și următoarele lucruri despre Eden:
Grădina Edenului era un loc în care omul Îl putea întâlni pe Dumnezeu. Creatorul „umbla prin grădină în răcoarea zilei” (Geneza 3:8), iar Adam și Eva puteau fi alături de El și puteau conversa cu El.
Grădina Edenului era un loc al împlinirii depline. Dumnezeu avusese grijă de fiecare detaliu în proiectarea unui cămin pentru omenirea creată după chipul Său (Geneza 1:27). Lui Adam și Evei nu le lipsea nimic și erau „liberi să mănânce din orice pom din grădină” (Geneza 2:16), cu excepția unuia. Dieta lor era vegetariană (Geneza 1:29).
Grădina Edenului era un loc al unității și al părtășiei. Eva a fost creată în grădină și adusă la Adam (Geneza 2:21-22). Astfel, Adam a avut „un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18). Unitatea și comuniunea de care se bucura cuplul uman erau o reflectare a unității și a comuniunii de care se bucurau amândoi cu Dumnezeu.
Grădina Edenului era un loc al muncii și al împlinirii. Când Dumnezeu l-a așezat pe Adam în grădină, El i-a dat omului o sarcină: Adam trebuia „s-o lucreze [grădina] și s-o păzească” (Geneza 2:15). Ceea ce Dumnezeu plantase Adam trebuia să întrețină. Această sarcină se adăuga la porunca dată lui Adam: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” (Geneza 1:28) Omenirea a fost binecuvântată de Dumnezeu, i s-a dat responsabilitate și i s-a oferit o muncă plină de sens, creativă și benefică.
Grădina Edenului a fost locul în care a avut loc prima căsătorie. Tocmai în Grădina Edenului căsătoria este definită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie care și-au părăsit părinții pentru a forma o nouă unitate familială (Geneza 2:24).
Grădina Edenului era un loc al inocenței. La început, nu exista păcat în grădină și nimic care să provoace anxietate sau neliniște. Goliciunea lui Adam și a Evei (Geneza 2:25) „sugerează că se simțeau în largul lor unul cu celălalt, fără nicio teamă de exploatare sau de potențialul răului” (The Bible Knowledge Commentary: Law, Walvoord și Zuck, David C. Cook, 2018).
Grădina Edenului era un loc al vieții. „În mijlocul grădinii se afla pomul vieții” (Geneza 2:9), iar Adam și Eva aveau acces liber și nestingherit la el.
Grădina Edenului era un loc al testării. Tot în mijlocul grădinii se afla „pomul cunoștinței binelui și răului” (Geneza 2:9), al cărui fruct Dumnezeu îi spusese lui Adam că nu-l poate mânca: „Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit.” (Geneza 2:17) Aceasta era singura interdicție din Grădina Edenului. Dumnezeu îi crease pe Adam și Eva pentru a fi liberi, cu un simț moral și cu capacitatea de a lua decizii și de a alege singuri. Prezența unui pom interzis le-a oferit lui Adam și Evei ocazia de a face o alegere reală și necesară: fie să asculte, fie să nu asculte.
Din păcate, Adam a eșuat la această testare. Șarpele din grădină, folosit de Satan, a ispitit-o pe Eva cu o promisiune falsă de binecuvântare, iar femeia a mâncat din fructul interzis. La rândul ei, i-a dat fructul soțului său, și a mâncat și el. Amândoi au fost neascultători față de Cuvântul lui Dumnezeu, iar consecințele păcatului lor au fost dezastruoase pentru ei și pentru toți urmașii lor (Geneza 3:1-19). Ei și-au pierdut comuniunea cu Dumnezeu, și-au pierdut căminul și și-au pierdut nevinovăția.
Grădina Edenului a devenit un loc al ispășirii și al speranței. Păcatul lui Adam și al Evei a fost întâmpinat cu judecata lui Dumnezeu, dar în mijlocul judecății s-a aflat îndurarea. Dumnezeu le-a acoperit goliciunea – de care acum le era rușine – cu piei de animale (Geneza 3:21). Și El le-a dat o veste bună: în judecata Sa asupra șarpelui, Dumnezeu a spus: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15) Acest verset recunoaște blestemul asupra omenirii și lupta care decurge din acesta, dar promite, de asemenea, că Dumnezeu va trimite un Mântuitor care va lupta cu șarpele și va învinge. Acest Mântuitor urma să fie „sămânța femeii”; în cele din urmă, Isus, Fiul lui Dumnezeu născut din fecioară, a venit „ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8). Încă de la început, Dumnezeu a avut în minte planul mântuirii, și de îndată ce păcatul a pătruns în lume, El ne-a făcut cunoscut acel plan.
Grădina Edenului este un loc în care tânjim să ne întoarcem. Dumnezeu a fost nevoit să-i alunge pe Adam și pe Eva din grădină și a pus un heruvim redutabil să păzească intrarea neautorizată: „De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului... și la răsăritul grădinii Edenului a pus niște heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieții.” (Geneza 3:23-24) Pierderea grădinii noastre paradisiace a rămas cu noi și face parte din dorința noastră profundă pentru ceea ce este bun, pur și etern (vezi Eclesiastul 3:11).
Grădina Edenului va fi restaurată. Accesul nostru la grădina veșnică a lui Dumnezeu se bazează pe relația noastră restabilită cu Dumnezeu prin Isus Hristos (vezi Luca 23:40-43). Cel care Și-a dat viața pentru noi a învins șarpele și a deschis paradisul: „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu."” (Apocalipsa 2:7) În Noul Ierusalim se află „un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale râului era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo.” (Apocalipsa 22:1-3a)
Grădina Edenului, acel loc al plăcerii și al desfătării, am pierdut-o din cauza păcatului nostru — iar Dumnezeu, în îndurarea și harul Său, ne-o va reda prin Hristos.
English
Cum arăta Grădina Edenului?
