De ce cere Dumnezeu credinţă?





Întrebare: De ce cere Dumnezeu credinţă?

Răspuns:
Relaţia noastră cu Dumnezeu e similară cu relaţia pe care o avem cu alte persoane prin faptul că în toate relaţiile e nevoie de credinţă. Nu putem cunoaşte niciodată pe deplin o altă persoană. Nu putem experimenta tot ceea ce ei experimentează şi nici să intrăm în mintea lor să aflăm care sunt gândurile şi emoţiile lor. Proverbe 14.10 spune: „Inima îşi cunoaşte necazurile şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei.” Nu suntem în stare să ne cunoaştem nici inima noastră pe deplin. Ieremia 17.9 spune că inima omului e rea şi înşelătoare, „Cine poate s-o cunoască?” Cu alte cuvinte, inima omului e în aşa fel încât caută să-şi ascundă adâncul ticăloşiei până acolo că îşi înşeală chiar posesorul. Facem acest lucru atunci când dăm vina pe altul, ne justificăm comportamentul greşit şi minimalizăm gravitatea păcatului etc.

Pentru că nu suntem în stare să-i înţelegem pe deplin pe alţi oameni, într-o oarecare măsură credinţa (încrederea) e o parte integrantă din toate relaţiile. De exemplu, o soţie se urcă în maşina condusă de soţul ei, încrezându-se că el va conduce în siguranţă, cu toate că acesta adesea conduce cu viteză mai mare decât ar conduce ea pe drumurile de iarnă. Se încrede în el că întotdeauna va acţiona înspre binele lor. Cu toţii împărtăşim cu alţii informaţii personale, încrezându-ne că nu ne vor trăda cu acea cunoaştere. Conducem pe şosea încrezându-ne că cei din jurul nostru vor respecta regulile de circulaţie. Aşa că, fie cu străini, fie cu tovarăşi sau prieteni intimi, pentru că nu-i putem cunoaşte pe deplin, încrederea e întotdeauna o componentă necesară în relaţiile noastre.

Dacă nu putem cunoaşte pe deplin fiinţele omeneşti finite care sunt tovarăşii noştri, cum ne putem aştepta să cunoaştem pe deplin un Dumnezeu infinit? Chiar dacă ar dori să ni Se reveleze în întregime, e imposibil pentru noi să-L cunoaştem pe deplin. E ca şi când ai încerca să torni oceanul (asemănător cu infinitul în cantitate) într-o cană de măsurat de un litru (cantitate finită)... imposibil! Cu toate acestea, la fel cum putem avea relaţii semnificative cu alţii în care am ajuns să ne încredem pentru că îi cunoaştem şi le cunoaştem caracterul, tot aşa Dumnezeu ne-a dezvăluit suficient privitor la Sine în Creaţie (Romani 1.18-21), prin Cuvântul Său scris, Biblia (2 Timotei 3.16-17, 2 Petru 1.16-21) şi prin Fiul Său (Ioan 14.9), ca să putem intra într-o relaţie semnificativă cu El. Dar acest lucru e posibil când bariera păcatului unei persoane este dată la o parte prin încrederea în Persoana şi în lucrarea lui Cristos de la cruce, ca plată pentru păcatul acelei persoane. Acest lucru e necesar pentru că, aşa cum e imposibil ca lumina şi întunericul să locuiască împreună, tot aşa e imposibil pentru un Dumnezeu sfânt să aibă părtăşie cu omul păcătos dacă plata păcatului nu a fost plătită şi păcatul nu a fost îndepărtat. Isus Cristos, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, a murit pe cruce ca să ia pedeapsa noastră şi să ne schimbe, astfel încât cel care crede în El să poată deveni copil al lui Dumnezeu şi să trăiască veşnic în prezenţa Lui (Ioan 1.12, 2 Corinteni 5.21, 2 Petru 3.18, Romani 3.10-26).

Au existat momente în trecut în care Dumnezeu S-a revelat pe Sine oamenilor într-un mod mai „vizibil”. Un exemplu de acest fel e în perioada exodului din Egipt, când Dumnezeu Şi-a revelat grija Sa pentru israeliţi prin faptul că a trimis plăgile miraculoase asupra egiptenilor, până când au fost gata să-i elibereze pe israeliţi din robie. Dumnezeu a deschis apoi Marea Roşie, făcând posibil pentru două milioane de israeliţi să o traverseze pe pământ uscat. Apoi, când armata egipteană a încercat să-i urmărească prin acea deschizătură, El a năpustit apele asupra lor (Exodul 14.22-29). Mai târziu, în pustiu, Dumnezeu i-a hrănit în mod miraculos cu mană şi i-a condus ziua printr-un stâlp de nor şi noaptea printr-un stâlp de foc, reprezentări vizibile ale prezenţei Sale cu ei (Exodul 15.14-15).

Totuşi, în ciuda acestor demonstraţii repetate ale dragostei, călăuzirii şi puterii Sale, israeliţii au refuzat să se încreadă în El atunci când a vrut ca ei să intre în Ţara Promisă. În schimb, au ales să se încreadă în cuvântul a zece bărbaţi care au băgat frica în ei cu poveştile lor despre fortăreţe şi statura gigantică a unor oameni din ţară (Numeri 13.26-33). Aceste evenimente arată că o revelaţie suplimentară a lui Dumnezeu nu ar avea un efect mai mare asupra capacităţii noastre de a ne încrede în El. Dacă Dumnezeu ar interacţiona într-un mod similar cu oamenii din ziua de azi, nu am răspunde diferit de israeliţi, pentru că inima noastră păcătoasă e la fel ca a lor.

Biblia vorbeşte de asemenea despre un timp viitor când Cristosul glorificat Se va întoarce să domnească asupra pământului din Ierusalim timp de 1.000 de ani (Apocalipsa 20.1-10). Se vor mai naşte oameni pe pământ în timpul domniei lui Cristos. El va domni cu deplină dreptate morală şi justiţiară, şi totuşi, în ciuda felului Lui perfect de a conduce, Biblia afirmă că, la finalul celor 1.000 de ani, lui Satan nu-i va fi greu să ridice o armată care să se răzvrătească împotriva domniei lui Cristos. Evenimentul mileniului din viitor şi evenimentul din trecut al exodului ne arată că problema nu e că Dumnezeu nu S-a revelat omului în mod suficient, ci, mai degrabă, problema e inima păcătoasă a omului care se răzvrăteşte împotriva domniei pline de dragoste a lui Dumnezeu. În mod păcătos, râvnim să ne autoguvernăm.

Dumnezeu a revelat suficient din natura Lui ca noi să fim în stare să ne încredem în El. prin evenimentele din istorie, prin funcţionarea Creaţiei şi prin viaţa lui Isus Cristos, ne-a arătat că e puternic, atotputernic, atotînţelept, atotiubitor, în întregime sfânt, neschimbat şi veşnic. Şi în acea revelaţie, a arătat că e vrednic de încredere. Dar, la fel ca israeliţii în pustiu, alegerea e a noastră dacă ne vom încrede sau nu în El. Suntem adesea înclinaţi să facem această alegere bazat pe ceea ce credem că ştim despre Dumnezeu, mai degrabă decât bazat pe ceea ce ne-a revelat cu privire la Sine şi poate fi înţeles cu privire la El printr-un studiu atent al Cuvântului Său infailibil, Biblia. Dacă nu ai făcut încă acest lucru, începe un studiu amănunţit al Bibliei, ca să ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu prin încrederea în fiul Său, Isus Cristos, care a venit pe pământ să ne salveze de păcate, ca să putem avea o părtăşie dulce cu Dumnezeu atât acum, cât şi într-un mod mai deplin într-o zi în cer.



Înapoi la pagina de început în limba Română



De ce cere Dumnezeu credinţă?