Întrebare
De ce permite Dumnezeu ca oamenii să aibă dizabilități?
Răspuns
Domnul este Dumnezeul celor sănătoși din punct de vedere fizic și al celor puternici din punct de vedere mental, dar El este, de asemenea, Dumnezeul celor cu dizabilități fizice și al celor cu dizabilități mintale. El este suveran peste cei fragili și slabi, precum și peste cei abili și puternici. Biblia ne învață că fiecare persoană concepută în această lume este o creație unică a lui Dumnezeu (a se vedea Psalmul 139:16), iar aceasta îi include și pe cei cu dizabilități și cu handicap.
O întrebare firească este de ce Dumnezeu permite ca unii oameni să vină pe lume cu dizabilități sau handicapuri sau de ce permite accidente care aduc astfel de lucruri mai târziu în viață. Această problemă intră sub umbrela unei dezbateri teologice/filozofice cunoscută sub numele de "problema răului" sau "problema durerii". Dacă Dumnezeu este bun și omnipotent, de ce permite El să se întâmple lucruri rele? Care este rostul ca cineva să își piardă vederea sau să fie obligat să meargă cu o proteză? Cum putem reconcilia bunătatea și perfecțiunea lui Dumnezeu cu faptul că atât de mult din creația Sa este frântă și rănită?
Înainte de a continua, ar trebui să recunoaștem că avem cu toții dizabilitate sau handicap într-un fel sau altul. Nevoia de ochelari indică o vedere afectată sau "cu dizabilități". Aparatul dentar este un semn al unor dinți imperfecți. Diabetul, artrita, rozaceea, un genunchi "săritor" - toate acestea pot fi considerate dizabilități într-o anumită măsură. Întreaga rasă umană trăiește cu realitatea imperfecțiunii. Toată lumea se confruntă cu condiții mai puțin bune decât cele ideale. Cu toții suntem defecți într-un fel sau altul. Dizabilitatea cu care trăim este doar o chestiune de grad.
Atunci când o persoană este invalidă sau cu handicap, indiferent de grad, este un simptom al păcatului originar, când răul a venit în lume. Păcatul a intrat în lume ca urmare a neascultării omului față de Dumnezeu, iar acel păcat a adus cu sine boala, imperfecțiunea și afecțiunile (vezi Romani 5:12). Lumea a fost pătată. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu permite ca oamenii să aibă dizabilități sau handicapuri este că astfel de condiții sunt rezultatul natural al rebeliunii omenirii împotriva lui Dumnezeu. Trăim într-o lume a cauzei și efectului și este o lume căzută. Isus a spus că "în lume veți avea necazuri" (Ioan 16:33). Aceasta nu înseamnă că orice dizabilitate este rezultatul direct al păcatului personal (Isus a combătut această idee în Ioan 9:1-3), dar, în general, existența handicapurilor și a dizabilităților duce înapoi până la existența păcatului.
Un alt motiv de bază pentru care Dumnezeu permite ca unii oameni să aibă dizabilități sau handicapuri este că Dumnezeu Se va glorifica prin aceasta. Când ucenicii s-au mirat în legătură cu orbul din naștere, Isus le-a spus: "S-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu." (Ioan 9:3) Când aceiași ucenici s-au întrebat mai târziu despre boala lui Lazăr, Isus le-a spus: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea." (Ioan 11:4) În ambele cazuri, Dumnezeu a fost glorificat prin dizabilitate - în cazul orbului din naștere, conducătorii Templului aveau dovada incontestabilă a puterii lui Isus de a vindeca; în cazul lui Lazăr, "mulți din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El" (Ioan 11:45).
Un alt motiv pentru care Dumnezeu permite dizabilități sau handicapuri este că trebuie să învățăm să ne încredem mai degrabă în El decât în noi înșine. Când Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Moise în pustiu, Moise a fost reticent la început să asculte chemarea. De fapt, a încercat să se folosească de handicapul său pentru a se sustrage de la lucrarea pe care o avea de făcut: "Moise a zis Domnului: «Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară; și cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri ... căci vorba și limba-mi este încurcată.»" (Exodul 4:10) Dar Dumnezeu știa totul despre problema lui Moise: "Domnul i-a zis: «Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus.»" (Exodul 4:11-12) În acest pasaj uimitor, vedem că toate abilitățile - și dizabilitățile - umane fac parte din planul lui Dumnezeu și că Dumnezeu îi va ajuta pe slujitorii Săi ascultători. El nu îi cheamă pe cei echipați atât de mult pe cât îi echipează pe cei chemați.
Joni Eareckson Tada a suferit un accident de scufundare în adolescență, iar în ultimele cinci decenii a trăit ca o tetraplegică. În broșura sa Hope ... the Best of Things, Joni își imaginează întâlnirea cu Isus în cer și conversația despre scaunul ei cu rotile: "Cu cât eram mai slabă în acel lucru [scaunul cu rotile], cu atât mă sprijineam mai mult pe Tine. Și cu cât mă sprijineam mai mult pe Tine, cu atât descopeream că ești mai puternic. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă nu mi-ai fi dat zdrobirea binecuvântării acelui scaun cu rotile." (Crossway Books, Wheaton, Illinois, 2008) Cum poate ea să vorbească despre "zdrobirea" ei ca despre o "binecuvântare"? Doar prin harul lui Dumnezeu. Cu acest sentiment, Joni îi face ecou apostolului Pavel, care a acceptat harul suficient al lui Hristos pentru țepușul său în carne cu aceste cuvinte: "Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. ... căci când sunt slab, atunci sunt tare." (2 Corinteni 12:9-10)
Un alt motiv pentru care Dumnezeu permite ca unii să fie invalizi sau cu handicap este că, în planul Său global, El a ales lucrurile slabe ale acestei lumi pentru un scop special: "Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu." (1 Corinteni 1:27-29)
Dumnezeu nu are nevoie de puterea, priceperea sau aptitudinile umane pentru a-Și îndeplini lucrarea. El poate folosi dizabilitatea și handicapul la fel de bine. El Se poate folosi de copii: "Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare." (Psalmul 8:2) El poate folosi pe oricine. Amintirea acestui adevăr îi poate ajuta pe credincioșii cu dizabilități să își mențină concentrarea pe cine este Dumnezeu. Este ușor să ne "ghemuim" și să ne plângem de milă atunci când viața nu are sens, dar puterea lui Hristos este desăvârșită în slăbiciune (2 Corinteni 12:9).
Într-un fel, când Isus a venit în această lume, El a devenit voluntar cu dizabilități. S-a făcut pe Sine cu dizabilități când a părăsit perfecțiunea cerului pentru a trăi printre păcătoșii de pe pământ. Și-a lăsat deoparte gloria pentru a Se îmbrăca într-o umanitate lipsită de glorie. La Întrupare, Isus a luat trup omenesc în toată fragilitatea și vulnerabilitatea sa. "S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob." (Filipeni 2:7) Fiul lui Dumnezeu a luat parte la condiția noastră umană și a suferit în locul nostru. Și acesta este motivul pentru care "n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre" (Evrei 4:15); în schimb, avem un Mijlocitor care ne înțelege slăbiciunea, Se raportează la dizabilitatea noastră și Se identifică cu durerea noastră.
Dumnezeu promite că dizabilitățile și handicapurile sunt temporare. Aceste condiții fac parte din această lume căzută, nu din lumea viitoare. Copiii lui Dumnezeu - cei care, prin credința în Hristos, sunt făcuți copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12) - au un viitor luminos și glorios. Când Isus a venit prima dată, El ne-a dat o pregustare a lucrurilor bune care urmau să vină: "Aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri: pe cei îndrăciți, pe cei lunatici și pe cei slăbănogi; și El îi vindeca." (Matei 4:24) Când Isus va veni a doua oară, "Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb, și limba mutului va cânta de bucurie." (Isaia 35:5-6)
Perspectiva lui Joni, imobilizată într-un scaun cu rotile, este edificatoare: "Poate că oamenii care au cu adevărat handicap sunt cei care nu au atât de multă nevoie de Dumnezeu" (The God I Love: A Lifetime of Walking with Jesus, Zondervan Publishing Co., Grand Rapids, Michigan, 2003). Poziția de slăbiciune, dizabilitate și handicap - poziția de a trebui să te încrezi în Dumnezeu în această lume - este într-adevăr o poziție de onoare și binecuvântare.
English
De ce permite Dumnezeu ca oamenii să aibă dizabilități?
