Întrebare
Este Dumnezeu un monstru moral?
Răspuns
Atunci când o persoană Îl respinge pe Dumnezeul Bibliei, ea alege adesea să Îl eticheteze drept imoral. Se știe că necredincioșii Îl acuză pe Dumnezeu de ipocrizie, egoism, aroganță, judecată, ură și chiar omucidere - un monstru moral. O parte din problema de a răspunde la aceste tipuri de afirmații este că ele necesită răspunsuri ample. Este nevoie de doar câteva secunde pentru a pune anumite întrebări, dar destul de mult timp pentru a da un răspuns rezonabil. Această singură întrebare, "Este Dumnezeu un monstru moral?" este, de fapt, subiectul unei cărți a teologului creștin Paul Copan: Is God a Moral Monster: Making Sense of the Old Testament God. Și această lucrare se concentrează doar pe o parte a Bibliei.
Este important să ne dăm seama cât de profund poate fi acest subiect, deoarece un singur articol nu ar putea face niciodată dreptate. Este mai simplu să ne uităm la acuzațiile comune împotriva lui Dumnezeu și să vedem cum eșuează acestea. Detalii mai specifice sunt disponibile pentru cei interesați să facă cercetări suplimentare.
Este Dumnezeu rău?
Prima problemă cu orice acuzație de "monstru moral" împotriva lui Dumnezeu este că aceasta necesită un standard de moralitate separat de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru a spune: "Dumnezeu este rău din punct de vedere moral", trebuie să definim moralitatea într-un mod care să justifice această afirmație. Dar ce standard semnificativ poate exista, în afară de Dumnezeu, pentru principiile morale?
În afară de Dumnezeu, nu este posibil să avem o moralitate cu adevărat obiectivă. Opinia nu este suficientă - pentru ca afirmația "Dumnezeu este un monstru moral" să aibă sens, ea trebuie să se bazeze pe un standard neschimbător. Idei precum "suferința" sau "înflorirea umană" nu sunt obiective. Nu există niciun motiv rațional pentru ca opiniile sau ideile subiective să fie sursa raționamentului moral.
Așadar, prima problemă legată de afirmația că Dumnezeu este imoral este că afirmațiile morale semnificative presupun existența lui Dumnezeu. Etichetarea oricărui lucru drept "bun" sau "rău" necesită presupuneri care duc inevitabil la Dumnezeu. Acest fapt este legat de următoarea obiecție comună cu privire la moralitatea divină.
Problema binelui
Necredincioșii Îl acuză adesea pe Dumnezeu că este rău. La fel de des însă, ei atacă indirect moralitatea lui Dumnezeu punând la îndoială existența răului. Un Dumnezeu cu adevărat bun, susțin ei, nu ar permite răul. Mai multe despre acest lucru mai târziu; pentru moment, gândiți-vă că această abordare creează o problemă mult mai mare pentru necredincios decât pentru credincios. Pe scurt, creștinii pot face apel la concepte precum liberul arbitru atunci când explică de ce un Dumnezeu bun ar putea permite răul. Totuși, necredinciosul se confruntă cu o problemă mult mai dificilă atunci când se confruntă cu inversul întrebării: de ce există "binele" dacă nu există Dumnezeu? De ce ar crede ființele umane în concepte precum "binele", dacă tot ceea ce există este produsul fizicii oarbe, fără scop? Dacă lucrurile fie "sunt", fie "nu sunt", și nu există un "trebuie" real, atunci a vorbi despre bine și rău este o aberație.
Aceasta duce la o problemă mai dificilă: de ce "ar trebui" o persoană să fie bună, dacă nu există Dumnezeu sau dacă Dumnezeu este cu adevărat un "monstru moral"? Nu uita, dacă măsura supremă a moralității este o opinie umană, atunci pot exista întotdeauna moduri diferite de a interpreta acea opinie. "Înflorirea umană" sună ca o bază excelentă pentru moralitate până când cineva definește în mod convenabil anumiți oameni ca fiind mai puțin umani.
Acest lucru duce la un caz major de ipocrizie. Susținând că Dumnezeu este rău din punct de vedere moral, oamenii pretind mai mult decât cunoașterea unui sistem moral mai bun; ei pretind să fie standardul moralității. Această afirmație nu numai că face ca critica lor la adresa moralei lui Dumnezeu să aibă mai puțin impact, dar o face și lipsită de sens.
Tu nu ești șeful meu!
O altă acuzație comună este că Dumnezeu este arogant, egoist sau egocentric. Dumnezeu cere închinare, îi pedepsește pe cei care nu sunt de acord și chiar îi condamnă pe cei care Îl insultă. Conform acestei acuzații comune, un Dumnezeu cu adevărat "bun" i-ar lăsa pe oameni să facă ce vor, fără a se supune neapărat regulilor Sale, și cu siguranță nu I-ar păsa cum gândesc sau vorbesc despre El.
Cel mai rapid răspuns la această obiecție particulară se bazează pe conceptul de educare a copiilor. Părinții buni nu își lasă copiii să îi insulte sau să nu îi asculte. Acest lucru nu se întâmplă pentru că părinții sunt egomaniaci; ci pentru că își iubesc copiii. Chiar dacă copiii nu înțeleg de ce, regulile părinților sunt pentru binele copiilor. Vor exista situații în care un copil nu poate înțelege toate detaliile; el trebuie doar să știe că "mama și tata au spus nu". Nu este nimic nerezonabil în ceea ce privește așteptarea lui Dumnezeu de ascultare, având în vedere că El este un Tată iubitor care dorește ce este mai bun pentru copiii Săi și care știe mult mai multe decât ei. Dumnezeu nu poate fi etichetat drept un "monstru moral" doar pentru că a stabilit reguli care nu plac unei anumite persoane, nu le înțelege sau refuză să se supună.
Acuzațiile de aroganță și egoism divin trebuie, de asemenea, să fie puse în perspectivă. Motivul pentru care oamenii au o problemă cu aroganța și egoismul uman este simplu: știm că egoistul nu este perfect. Aroganța unei persoane ne calcă pe nervi din cauza faptului că știm că egocentricul nu este de fapt perfect - nu are prea multe motive să fie arogant. Dumnezeu însă este perfect. Dacă El vorbește, acționează și guvernează ca și cum ar fi perfect, este pur și simplu pentru că este. Nu există aroganță sau egoism la mijloc, așa cum ar exista la o ființă mai mică. Pretențiile de glorie ale lui Dumnezeu corespund realității.
Mai mult, conform Bibliei, Dumnezeu a dat dovadă de multă răbdare, dragoste și jertfire pentru binele omenirii (Romani 5:8). Conceptul central al Evangheliei este că Dumnezeu a fost dispus să devină o ființă umană, să sufere și să lupte, apoi să fie ucis de propriile Sale creații. El a făcut toate acestea pentru a oferi mijloacele care să-i permită omenirii să trăiască pentru totdeauna cu El. Acest lucru nu înseamnă egoism, aroganță sau individualism.
Viață, moarte și război
Mulți dintre cei care Îl acuză pe Dumnezeu că este un monstru moral menționează războaiele descrise în Vechiul Testament. Sau indică folosirea pedepsei cu moartea pentru anumite fapte în conformitate cu Legea mozaică.
Cel mai simplu răspuns la aceste argumente are avantajul forței logice, deși înseamnă puțin pentru necredinciosul obișnuit. Simplu spus, dacă Dumnezeu există și a creat viața, atunci El are autoritatea de a decide ce se întâmplă cu acea viață. El poate stabili regulile și poate stabili pedepsele pentru încălcarea acestor reguli. Dacă întregul univers este creația Sa, atunci "moralitatea", inclusiv viața și moartea, este prin definiție sub controlul Său.
Un alt răspuns la acuzația că evenimentele din Vechiul Testament sunt condamnabile din punct de vedere moral este plasarea tuturor acelor evenimente în contextul lor istoric și scriptural. Când Dumnezeu a poruncit război împotriva canaaniților, de exemplu, nu a fost vorba de un act de genocid la întâmplare. Era vorba de o cultură care fusese avertizată de secole cu privire la răul lor omniprezent, iar timpul ca Dumnezeu să pedepsească acest rău sosise în sfârșit (a se vedea Geneza 15:16).
Când Dumnezeu a poruncit pedeapsa cu moartea în Israel pentru anumite infracțiuni, nu a fost în contextul unui mediu stabil, liber și modern. A fost în timpul unei perioade de mare pericol, instabilitate și incertitudine. Același principiu se aplică și în societățile moderne: pedepsim infracțiunile proporțional cu daunele aduse culturii. În acele vremuri, ceea ce astăzi ar fi considerat "infracțiuni minore", dacă erau infracțiuni, erau profund dăunătoare pentru supraviețuirea culturii.
Din nou, contextul poruncilor lui Dumnezeu este important. Dacă planul lui Dumnezeu era să Îl aducă pe Mesia, singura speranță a omenirii, prin Israel, atunci este rezonabil ca El să ia măsuri serioase pentru a proteja supraviețuirea acestei națiuni.
Liberul arbitru vs. suferință și rău
Cel mai frecvent atac la adresa moralității lui Dumnezeu este realitatea răului. Conform acestei acuzații, Dumnezeu este un "monstru moral" deoarece El a "creat" răul - sau pentru că El neglijează să facă ceva în privința răului. Ambele afirmații sunt contrare rațiunii și dovezilor, precum și înțelegerii biblice a naturii lui Dumnezeu.
În cei mai simpli termeni, răul este tot ceea ce contrazice voința lui Dumnezeu. Prin urmare, există o diferență enormă între ceva ce Dumnezeu nu dorește (dar pe care El îl permite) și ceea ce El face în mod direct și intenționat să se întâmple. Dacă este logic posibil ca o ființă umană falibilă să permită anumite lucruri - pe care teoretic le-ar putea preveni - pentru a obține un scop mai mare, atunci Dumnezeu poate face în mod evident același lucru. Aici intră în ecuație conceptul de liber arbitru.
Majoritatea covârșitoare a suferinței umane este rezultatul activității umane. Mai exact, este rezultatul păcatului uman - fie al nostru, fie al altcuiva. Dar fără capacitatea de a alege egoismul, lașitatea și răzbunarea, nu ar exista generozitate, curaj sau iertare. Iubirea, exprimată de o ființă căreia nu i se dă de ales decât să iubească, este goală. Închinarea din partea unei astfel de ființe este lipsită de sens.
De asemenea, este neadevărat să sugerăm că Dumnezeu nu a făcut nimic în privința răului. Din punct de vedere biblic, există multe motive să credem că Dumnezeu a limitat nivelul răului pe care suntem capabili să îl experimentăm pe pământ (vezi Iov 1:12; 2:6; și 2 Tesaloniceni 2:7). Indiferent de limita pe care Dumnezeu o stabilește pentru rău, va exista întotdeauna un "cel mai rău lucru posibil". Eroarea constă din a presupune că Dumnezeu nu a fixat ștacheta pentru suferință mai jos decât ar fi putut.
De asemenea, conform Bibliei, Dumnezeu a făcut eforturi mari pentru a pune în aplicare un plan care să pună capăt tuturor relelor și suferințelor. Faptul că planul lui Dumnezeu nu a fost finalizat - încă - nu este în mod logic un semn că Dumnezeu nu a făcut nimic. Rezultatul final nu s-a produs încă, dar totul este în mișcare către acel scop.
Deși subiectul liberului arbitru uman este complex, chiar și o scurtă examinare arată că există motive - cel puțin în teorie - pentru care Dumnezeu ne-ar permite libertatea și alegerea în această viață. Acest lucru este valabil mai ales atunci când luăm în considerare faptul că, potrivit creștinismului, această viață nu este tot ceea ce există. Ceea cu ce ne luptăm și suferim în această viață nu este tot ceea ce suntem sau tot ceea ce suntem meniți să facem.
Concluzie
Deși aceasta nu este o analiză aprofundată a afirmației că Dumnezeu este un "monstru moral", ar trebui să fie suficientă pentru a demonstra că afirmația este mult mai greu de dovedit decât ar putea crede unii. Există grave deficiențe faptice, filozofice și logice în formularea unei astfel de acuzații împotriva lui Dumnezeu.
English
Este Dumnezeu un monstru moral?
