Întrebare
Mă urăște Dumnezeu?
Răspuns
Răspunsul scurt la întrebarea "Mă urăște Dumnezeu?" este "nu". Dacă ești o ființă umană, atunci ai fost proiectat de Creatorul tău pentru a reflecta propriul Său chip (Geneza 1:27). Dumnezeu iubește ceea ce a creat, iar El iubește în mod special ființele umane pentru că noi suntem cei mai asemănători cu El. Așadar, de ce presupun unii oameni că Dumnezeu îi urăște?
Există trei motive principale care îi fac pe unii oameni să creadă că Creatorul îi urăște:
1. Păcatul. Prima și cea mai evidentă problemă este faptul că Dumnezeu este perfect, iar noi nu (Romani 3:23). Păcatul nostru strică imaginea lui Dumnezeu, astfel încât bunătatea și asemănarea Sa nu pot fi văzute cu ușurință în noi. De la căderea din Grădina Edenului, ființele umane sunt predispuse să dorească să fie proprii lor dumnezei (Geneza 3:1-6). Nu vrem ca un Conducător Suprem să ne spună ce să facem. Această rebeliune împotriva Creatorului nostru este esența păcatului. Păcatul este o problemă a inimii. Acesta se poate manifesta în moduri evidente, cum ar fi crima. Sau se poate manifesta în moduri mai acceptabile din punct de vedere social, cum ar fi ambiția, pofta sau lăcomia. Dar în inimă păcatul este păcat și creează separare între noi și Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu ne-ar fi urât din cauza păcatului nostru, i-ar fi eliminat pe Adam și Eva atunci când nu L-au ascultat. Dar, pentru că Dumnezeu îi crease deja cu un duh veșnic, așa cum are El, El a vrut ca ei să fie cu El pentru totdeauna. Așa că Dumnezeu a intrat în lumea lor și a făcut pentru ei ceea ce ei nu puteau face pentru ei înșiși - le-a acoperit păcatul (Geneza 3:21). El încă face asta. Când a luat trup omenesc și a intrat în lumea noastră în Persoana lui Isus Hristos, El a demonstrat cât de mult ne iubește (Ioan 3:16-18; Filipeni 2:5-11). Isus Și-a vărsat propriul sânge pentru a acoperi păcatele noastre, astfel încât "oricine crede în El să nu piară" (Ioan 3:16, 36). Această credință înseamnă că Îi recunoaștem dreptul de a domni peste noi. Renunțăm în mod voluntar la insistența noastră de a fi proprii noștri dumnezei și Îl numim Domn al vieții noastre (Romani 10:8-10). Dumnezeu ne adoptă apoi ca pe proprii Săi copii iubiți (Romani 8:15; Efeseni 1:5; 1 Ioan 3:1). În calitate de copii ai Săi, avem libertatea de a veni la El oricând (Evrei 4:16), de a găsi iertare atunci când greșim (1 Ioan 1:9) și de a trăi în anticiparea plină de bucurie a unei vieți veșnice în cer alături de El (1 Ioan 5:13).
2. Înțelegerea defectuoasă a lui Dumnezeu. Un alt motiv pentru care oamenii dezvoltă ideea că Dumnezeu îi urăște este că și-au format o idee întortocheată despre cine este El. Lumea se cufundă în idei întortocheate. Fiecare religie creată de om are propria sa definiție a unei Ființe atotputernice sau a unei forțe supreme, majoritatea fiind invenții umane. Cei care au fost crescuți într-un astfel de climat religios pot găsi dificil să se debaraseze de învățăturile false despre Dumnezeu și să îmbrățișeze adevărul. Chiar și unele confesiuni creștine pornesc de la Dumnezeul Bibliei, dar pun accentul pe anumite trăsături excluzându-le pe altele și prezintă o viziune deformată a naturii lui Dumnezeu. Unii oameni au fost învățați că El este supărat pe ei, că nu Îl pot mulțumi niciodată sau că El are favoriți și ei nu sunt aceia. Acest tip de învățătură eronată îi poate pregăti pentru o viață întreagă în care să creadă că nu există nicio șansă ca Dumnezeu să vrea vreodată să se apropie de ei.
Această teologie falsă contrazice adevăratele învățături ale Cuvântului lui Dumnezeu. Iacov 4:7-10 ne oferă o imagine de ansamblu a ceea ce este necesar pentru a fi acceptat în prezența lui Dumnezeu: "Supuneți-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi. Curățați-vă mâinile, păcătoșilor; curățați-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, și bucuria voastră în întristare: smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța."
Acest pasaj enumeră mai multe cuvinte de acțiune care dezvăluie un Dumnezeu care dorește ca noi să-L cunoaștem. Ni se spune să facem aceste lucruri:
- să ne supunem lui Dumnezeu,
- să ne împotrivim lui Satan,
- să ne apropiem de Dumnezeu,
- să ne curățăm viața de acțiunile rele,
- să-l lăsăm pe Isus să ne curățească inima,
- și să ne smerim înaintea lui Dumnezeu.
Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă nu ne supunem Lui. Ne supunem Lui ascultând de Cuvântul Său și rezistând capcanelor, minciunilor și ispitelor lui Satan. Atunci când recunoaștem și evităm capcanele diavolului, ne putem curăța viața de acțiunile care au urmat acelor minciuni. Odată ce ne recunoaștem păcatul, Îi cerem lui Isus să ne ierte și să ne curățească. Desigur, nimic din toate acestea nu este posibil dacă nu suntem dispuși să ne smerim în fața Domnului.
3. Mândria. Lipsa de smerenie este un alt motiv pentru care oamenii decid că Dumnezeu îi urăște. Când întreabă: "Mă urăște Dumnezeu?", ceea ce vor să spună adesea este: "Mă va accepta Dumnezeu pe mine și acest păcat de companie al meu pe care nu intenționez să îl schimb?" Răspunsul clar din Scriptură este "nu". Atunci când ne definim pe noi înșine printr-un anumit păcat, înseamnă că nu suntem dispuși să-L lăsăm pe Isus să ne dea identitatea Sa (Romani 8:29). Pocăința face parte din mântuire, iar noi nu putem accepta noua natură pe care ne-o oferă El (2 Corinteni 5:17) dacă nu renunțăm la cea veche (Luca 9:23). Mândria insistă că Dumnezeu trebuie să facă lucrurile în felul nostru - și când El refuză să se plece în fața noastră, decidem că ne urăște. Dar El refuză să se plece în fața noastră pentru că ne iubește (Ioan 3:16-18). Dacă calea Lui este cea corectă, atunci singurul lucru plin de iubire pe care îl poate face este să insiste ca noi să facem lucrurile în felul Lui. A permite ceva mai puțin nu este deloc iubire.
Mândria a fost primul păcat (Isaia 14:12-14) și păcatul care a corupt omenirea (Geneza 3:5-6; 1 Ioan 2:15-16). Mândria va fi de acord cu Dumnezeu cu privire la unele lucruri, dar insistă să aibă votul final. Când ne înălțăm pe noi înșine ca judecători și juriu al lui Dumnezeu, trăim în mândrie. Când judecăm Cuvântul Său în loc să îi permitem să ne judece, umblăm în mândrie (Psalmul 119:105). Mândria ne convinge că standardul neschimbător al lui Dumnezeu este dovada că El ne urăște. Astfel, de multe ori, oamenii care declară că Dumnezeu îi urăște se definesc printr-un păcat și Îi cer lui Dumnezeu să accepte acel păcat. El îi va accepta pe oameni, dar aceștia trebuie să se lepede de mândrie și să își mărturisească păcatul, fiind de acord cu El cu privire la păcatul pe care îl apără (Ioan 6:37; 1 Corinteni 6:9-11).
Dumnezeu nu urăște pe nimeni, în sensul de a refuza binecuvântările pe nedrept. Cu toate acestea, cei care, prin alegerile lor de viață, se pun împotriva Lui nu se pot aștepta la binecuvântarea și protecția Lui (1 Samuel 2:30; Maleahi 2:2). Cei care aleg rebeliunea împotriva planului lui Dumnezeu pentru viața lor vor experimenta consecințele alegerilor lor (Matei 7:13-14; 25:41; Ioan 3:36). Ei vor petrece o eternitate recunoscând justețea pedepsei lor pentru respingerea jertfei pe care Fiul lui Dumnezeu a adus-o pentru ei (Luca 16:19-31; Evrei 10:29). Vestea bună este că nu trebuie să experimentăm niciodată mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului nostru dacă Îl acceptăm pe Isus ca ?Înlocuitor al nostru (Romani 1:18; 2 Corinteni 5:21). El a luat pedeapsa noastră pentru ca iubirea lui Dumnezeu, nu mânia Sa, să poată defini viața noastră. Dacă respingem toate încercările Sale de a ne aduce la Sine, El ne respinge în cele din urmă și ne lasă să suferim consecințele (Psalmul 119:118). După cum spune Evrei 10:31: "Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!"
English
Mă urăște Dumnezeu?
