Întrebare
Îi iubește Dumnezeu pe oamenii care sunt în iad?
Răspuns
Aceasta este o întrebare importantă, iar răspunsul scurt este "da". Dumnezeu îi iubește pe oamenii din iad. Dar explicarea acestui răspuns este plină de dificultăți din cel puțin trei puncte de vedere. În primul rând, iadul este caricaturizat ca fiind prostesc sau neînsemnat în cultura occidentală modernă. Gândiți-vă doar cât de des este descris iadul ca o rețea subterană de peșteri în care un diavol roșu aprins, cu coarne, pândește cu o furcă.
În al doilea rând, conceptul de iubire a fost transformat într-o idee cuprinzătoare bazată pe sentimente pentru a se potrivi oricărui obiect efemer al dorinței umane.
În al treilea rând, mulți oameni Îl concep pe Dumnezeu ca pe un bătrân bărbos care stă undeva în nori, ca pe un om cu puteri suplimentare. Trebuie să ne debarasăm de aceste puncte înainte de a putea înțelege cum poate Dumnezeu să-i iubească pe oamenii din iad.
Să începem cu ultimul punct. Dacă Dumnezeu este conceput ca un personaj finit, creatural, atunci doctrina justiției divine va avea puțin sens. Omnisciența, perfecțiunea, dreptatea, sfințenia și bunătatea Sa nu sunt posibile dacă Dumnezeu nu este infinit și transcendent; ființele finite nu pot fi în esență perfecte etc. Dar a-L crea pe Dumnezeu după chipul omului este, din păcate, ceea ce fac mulți oameni. Când credem că Dumnezeu este la fel ca noi, dar cu superputeri, comitem o mare eroare. Dumnezeu nu este o ființă aflată în cosmos; El este Ființa însăși (Exodul 3:14; Faptele Apostolilor 17:24-29). El transcende cosmosul. Acest lucru este esențial pentru problema iubirii lui Dumnezeu față de oamenii din iad, deoarece, atunci când 1 Ioan 4:8 spune: "Dumnezeu este dragoste", înseamnă că însăși esența lui Dumnezeu este iubirea. Nu înseamnă că Dumnezeu Își iubește creația pentru că aceasta face ceva pentru El sau că El trece prin schimbări de dispoziție, având zile bune și zile rele. Nu înseamnă că Dumnezeu este impactat de ceea ce se întâmplă în timp. Mai degrabă, Dumnezeu îi iubește pe oameni pur și simplu pentru că așa este El. Din acest motiv, iubirea lui Dumnezeu nu este afectată de acțiunile noastre sau de locul în care ne aflăm. Dumnezeu îi iubește pe oamenii din iad.
Termenul iubire, în sens creștin, se referă la dorința de a-i face bine altuia. A dori binele cuiva înseamnă să discerni mai întâi ce ar fi bine pentru el și apoi să acționezi în acest sens. Dragostea nu este o pasiune sau o emoție, în sine. Când spunem că Dumnezeu este dragoste, vrem să spunem că însăși natura lui Dumnezeu este dragostea care se sacrifică pentru alții. Această dragoste a fost exemplificată pe cruce, unde Isus Și-a dat viața pentru a ne da viața veșnică (Ioan 3:16). Esența divină cunoaște și dorește binele tuturor creaturilor.
Cultura populară abordează iadul cu nonșalanță. Oamenii le spun cu nonșalanță oamenilor să meargă în iad sau presupun că iadul va fi o mare petrecere. În viziunea biblică, ceea ce se numește în general "iad" reprezintă ceva destul de detestabil. Biblia spune că, după moarte, sufletul rău subzistă în chinuri conștiente până la învierea viitoare (a se vedea Luca 16:19-31). După înviere și judecata finală, cei răi sunt aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20:11-15). Pe când cei drepți locuiesc veșnic cu Dumnezeu, cei nedrepți sunt separați de Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă că prezența lui Dumnezeu este necunoscută sau absentă; mai degrabă, experiența lui Dumnezeu este diferită.
Așadar, cum se face că Dumnezeu îi iubește pe oamenii din iad? În ce fel dorește El binele celor care sunt separați de El?
Este bine ca creatura și Creatorul să fie uniți, așa cum au fost la început (Geneza 1-2). Păcatul provoacă o fractură în această uniune. Păcatul poate fi astfel văzut ca o întoarcere interioară a creaturilor de la propriul lor bine. Păcatul cu obișnuință devine un ciclu de întărire a întoarcerii cu spatele la Dumnezeu. Fără ca iubirea vindecătoare și răscumpărătoare a lui Hristos să întoarcă creaturile spre Dumnezeu, acestea vor persista în starea lor care aduce ruină. Creatura poate ajunge să-L urască pe Dumnezeu prin faptul că alege să se iubească pe sine și să caute totul în afară de Dumnezeu, în ciuda bunătății reconciliatoare și a harului care i-au fost oferite în nenumărate moduri.
Dumnezeu Își iubește creația - natura Sa este iubire - dar această iubire se manifestă diferit față de creatura impenitentă și față de cea penitentă. Este aceeași iubire, experimentată din două perspective. Ca o analogie, doi oameni aflați afară într-o zi însorită pot avea experiențe foarte diferite dacă unul se află în soare și celălalt la umbră. În ambele cazuri, soarele este același; experiența creaturilor este diferită, în funcție de situația lor în raport cu soarele. În mod similar, experimentarea lui Dumnezeu de către creaturi este diferită în iad față de cea din rai. În loc să experimenteze plenitudinea harului lui Dumnezeu, cel aflat în iad primește plenitudinea mâniei divine.
English
Îi iubește Dumnezeu pe oamenii care sunt în iad?
