În ce fel ar trebui să înţeleg conceptul de Dumnezeu-Tatăl?





Întrebare: În ce fel ar trebui să înţeleg conceptul de Dumnezeu-Tatăl?

Răspuns:
„Vedeţi ce dragoste mare ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu. Şi suntem! De aceea nu ne cunoaşte lumea: pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.” (1 Ioan 3.1, NTLR). Acest pasaj începe cu o poruncă: „Vedeţi.” Ioan vrea să observăm manifestările dragostei lui Dumnezeu. El a prezentat subiectul dragostei lui Dumnezeu în capitolul anterior (1 Ioan 2.5, 15), îl tratează aici pe scurt şi îl explică pe larg în capitolul patru. Scopul lui Ioan este să descrie felul de dragoste pe care îl are Tatăl pentru copiii Lui: „ce dragoste mare”. Cuvântul grecesc tradus cu „ce mare” se întâlneşte numai de şase ori în Noul Testament şi de fiecare dată implică uimire şi admiraţie.

Ce e interesat de observat aici e faptul că Ioan nu spune: „Tatăl ne iubeşte.” Făcând asta ar fi descris o condiţie. În schimb, ne spune că Tatăl Şi-a „revărsat din abundenţă” dragostea asupra noastră, şi acest lucru, la rândul său, portretizează o acţiune şi măsura dragostei lui Dumnezeu. E, de asemenea, interesant de observat că Ioan a ales intenţionat cuvântul „Tată”. Acel cuvânt implică relaţia tată-copil. Totuşi, Dumnezeu nu a devenit Tată atunci când ne-a adoptat ca copiii. Calitatea de Tată a lui Dumnezeu e eternă. El e din veşnicii Tatăl Domnului Isus Cristos şi, prin Isus, El este Tatăl nostru. Prin Isus, am primit dragostea Tatălui şi ne numim „copii ai lui Dumnezeu”.

Ce onoare e că Dumnezeu ne numeşte copii ai Săi şi ne dă asigurarea că, fiind copii ai Săi, suntem moştenitori şi moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8.17). În Evanghelia Sa, Ioan ne spune, de asemenea, că Dumnezeu le dă dreptul de a deveni copii de Dumnezeu tuturor celor care, prin credinţă, L-au primit pe Cristos ca Domn şi Mântuitor (Ioan 1.12). Dumnezeu Îşi manifestă dragostea faţă de Fiul Său Isus Cristos şi, prin El, faţă de toţii copiii Săi înfiaţi.

Atunci când Ioan ne spune că „Suntem!”, declară realitatea statutului nostru. Chiar acum, chiar în acest moment, suntem copiii Săi. Cu alte cuvinte, aceasta nu este o promisiune pe care Dumnezeu o va îndeplini în viitor. Nu, adevărul este că deja suntem copiii lui Dumnezeu. Ne bucurăm de toate drepturile şi privilegiile pe care le implică adopţia noastră, pentru că am ajuns să-L cunoaştem pe Dumnezeu ca Tată al nostru. Ca şi copii ai Lui, experimentăm dragostea Lui. Ca fii, Îl recunoaştem ca Tată al nostru, pentru că avem o cunoaştere din experienţă a lui Dumnezeu. Ne punem încrederea şi credinţa în El, care ne iubeşte, care ne asigură ceea ce avem nevoie şi ne protejează, aşa cum ar trebui să facă taţii noştri pământeşti. Şi de asemenea la fel cum ar trebui să facă taţii noştri pământeşti, Dumnezeu Îşi disciplinează copiii atunci când nu ascultă sau Îi ignoră poruncile. El face acest lucru în beneficiul nostru, ca să „ne facă părtaşi sfinţeniei Lui” (Evrei 12.10).

Sunt mai multe feluri în care Scriptura îi descrie pe aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl ascultă. Suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8.17); suntem preoţi sfinţi (1 Petru 2.5); suntem făpturi noi (2 Corinteni 5.17) şi suntem părtaşi la natura divină (2 Petru 1.4). Dar mai mult decât toate cele de mai sus – mai semnificativ decât orice titlu sau poziţie – este simplul fapt că suntem copiii lui Dumnezeu şi că El este Tatăl nostru cel ceresc.



Înapoi la pagina de început în limba Română



În ce fel ar trebui să înţeleg conceptul de Dumnezeu-Tatăl?