Întrebare
Ce impact a avut David Hume asupra credinței creștine?
Răspuns
David Hume (1711-1776) a fost un filozof și istoric al Iluminismului. Principalele sale opere filozofice sunt Tratat despre natura umană (1739-1740), Cercetări privind înțelegerea umană (1748) și Despre principiile moralei (1751), precum și Dialoguri privind religia naturală (1779), publicată postum.
David Hume este uneori numit „scepticul scoțian”, deoarece era scoțian și deoarece era sceptic față de orice nu putea fi verificat empiric. Hume credea că majoritatea credințelor noastre centrale despre realitate sunt imposibil de susținut prin rațiune. Afirmațiile religioase se bazează pe credință, nu pe cunoaștere. Hume este cel mai cunoscut pentru respingerea miracolelor și a argumentului existenței lui Dumnezeu bazat pe design. Această respingere a fost revoluționară pentru vremea sa, dar astăzi este ceva obișnuit, iar în acest fel Hume a avut un impact semnificativ asupra culturii noastre.
Hume nu a susținut că miracolele sunt imposibile, ci că miracolele nu pot fi verificate empiric și, prin urmare, nu are sens să credem că s-a întâmplat vreodată unul. El credea că este mult mai probabil ca cineva să mintă despre un miracol decât ca un miracol să se întâmple cu adevărat; astfel, nu există niciun motiv să luăm în serios relatările din Noul Testament (sau orice alte relatări) despre miracole.
Hume credea că era normal și natural să crezi în existența lui Dumnezeu, dar că credinciosul trebuie să realizeze că această credință nu poate fi susținută de dovezi raționale (cum ar fi argumentul designului). Afirmațiile teologice dogmatice trebuie respinse deoarece depășesc ceea ce poate fi verificat empiric din experiența umană.
Pe de altă parte, Hume nu credea că existența lui Dumnezeu poate fi infirmată pe baze raționale. El era mai puțin sceptic decât ateii moderni, în sensul că considera că credinciosul religios dogmatic și necredinciosul dogmatic erau la fel de iraționali în dogmatismul lor. În acest sens, el a contribuit la punerea bazelor pentru ceea ce avea să devină cunoscut aproximativ două secole mai târziu ca postmodernism.
Hume nu a negat posibilitatea existenței lui Dumnezeu, dar a negat posibilitatea revelației supranaturale. Dumnezeu ar putea exista, dar este imposibil ca El să comunice, iar orice afirmații privind comunicarea supranaturală ar trebui respinse ca fiind improbabile, astfel încât nu putem ști cu adevărat nimic despre Dumnezeu și nu ar trebui să facem afirmații dogmatice. În acest sens, Hume este un precursor al liberalismului teologic. Liberalismul teologic păstrează o mare parte din fastul și solemnitatea religioasă, recunoscând în același timp că nu se bazează pe revelația divină. Dogmatismul este un viciu, iar „ignoranța curajoasă” este o virtute. Această tendință și-a găsit împlinirea și în postmodernism, deși generația actuală de postmoderniști renunță rapid la toate simbolurile religioase. Dacă nu există niciun fundament rațional și niciun mandat divin pentru toate ritualurile și obligațiile morale, de ce ar trebui să se mai deranjeze cineva?
Influența lui Hume asupra creștinismului a fost aceea de a-l slăbi în rândul celor care îi urmează linia de gândire. El nu a negat creștinismul, ci a încercat pur și simplu să elimine dependența de revelația divină sau de orice bază rațională pentru aceasta. Cu toate acestea, o credință irațională, așa cum o descrie Hume, nu este credința Noului Testament. Noul Testament este ferm ancorat în lumea istoriei, unde evenimentele, inclusiv miracolele, pot fi verificate empiric:
„Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții...” (1 Ioan 1:1)
„Fiindcă mulți s-au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului, am găsit și eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai.” (Luca 1:1-4)
„Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” (Ioan 20:30-31)
English
Ce impact a avut David Hume asupra credinței creștine?
