Întrebare
De ce sunt creștinii atât de critici?
Răspuns
Una dintre cele mai răspândite critici aduse creștinilor este că sunt „critici” sau „își impun mereu părerile asupra altora”. Adesea, această critică vine ca răspuns la creștinii care se pronunță împotriva comportamentelor și stilurilor de viață pe care Dumnezeu le consideră „păcat” și le-a declarat ca fiind o ofensă adusă Lui (vezi Proverbele 16:1). Trăim într-o societate în care „fiecare face ce este drept în ochii lui” (Judecători 21:25) – în care oamenii insistă că nu există valori morale absolute, că fiecare om ar trebui să decidă singur ce este bine sau rău și că ar trebui să „tolerăm” (ceea ce în mintea lor înseamnă, în esență, „să celebrăm”) activitățile păcătoase. Cei care iau în serios avertismentele biblice împotriva păcatului și îndrăznesc să se pronunțe împotriva răului sunt considerați fanatici religioși, iar toți creștinii sunt, în mod ironic, judecați ca fiind „critici”.
Versetul biblic cel mai des folosit pentru a susține ideea că creștinii nu ar trebui să judece este Matei 7:1, unde Isus le spune ucenicilor Săi: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați”. Este un verset pe care mulți necredincioși îl pot cita. O altă zicală populară, luată din Ioan 8:7, este „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra”. Dar când citim aceste versete în contextul lor imediat, devine evident că Isus nu avertizează împotriva oricărui fel de judecată, ci împotriva judecății ipocrite și fariseice (vezi Matei 7:1-5; Ioan 8:1-11). Cu alte cuvinte, oamenii care judecă trebuie să-și amintească faptul că vor fi judecați după același standard pe care îl aplică altora: „Căci cu ce judecată judecați veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați vi se va măsura.” (Matei 7:2) Nu este loc pentru ipocrizie spirituală sau mândrie. Creștinii pot și trebuie să ia atitudine împotriva păcatului, dar, chiar și atunci, relațiile noastre cu ceilalți ar trebui să fie marcate de har, îndurare și smerenie.
Cu toate acestea, judecata ipocrită este singurul tip de judecată pe care Biblia spune că creștinii ar trebui să o evite. Creștinul trebuie să „judece” sau să discearnă între bine și rău (Evrei 5:14)! Trebuie să facem evaluări spirituale ale cuvintelor și comportamentului altora, nu pentru a găsi greșeli, ci pentru a ne păzi în mod eficient inima împotriva erorii și a păcatului (1 Corinteni 2:14-15; Proverbele 4:23). De fapt, imediat după ce Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi împotriva judecății ipocrite, El spune: „Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor.” (Matei 7:6) Cum ar putea creștinul să știe cine sunt „câinii” și „porcii” dacă nu exercită discernământul? Mai mult, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi doar câteva versete mai târziu: „Păziți-vă de prorocii mincinoși! Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor.” (Matei 7:15-16) Această avertizare este dată nu numai privoitor la „profeții falși”, ci și privitor la oricine vine în Numele lui Hristos, dar care, prin faptele sale, Îl neagă (Tit 1:16; cf. Matei 3:8).
Potrivit lui Isus, acest tip de judecată este considerat „judecată după dreptate” (Ioan 7:24) și este puternic încurajat. Trebuie să fim „înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii” (Matei 10:16), iar înțelepciunea ne cere să avem discernământ (Proverbele 10:13). Și când am discernut corect, trebuie să spunem adevărul, având dragostea ca factor motivant (Efeseni 4:15). Dragostea cere să îi confruntăm cu blândețe pe cei care greșesc, spunându-le adevărul despre păcatul lor, în speranța de a-i aduce la pocăință și credință (Galateni 6:1). „Cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte.” (Iacov 5:20) Adevăratul creștin spune adevărul – nu doar ceea ce crede el că este adevărul, ci adevărul așa cum este revelat în mod clar în Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul, în special adevărul despre bine și rău, există independent de ceea ce simțim sau gândim noi (Isaia 5:20-21).
Cei care resping adevărul sau se simt ofensați de el dovedesc pur și simplu puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a convinge inima omului; căci „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12).
English
De ce sunt creștinii atât de critici?
