Întrebare
Ce este socialismul creștin?
Răspuns
Socialismul este un sistem în care mijloacele de producție, distribuție și schimb de bunuri sunt reglementate de comunitate în ansamblu. Este adesea juxtapus capitalismului, un sistem în care mijloacele de producție, distribuție și schimb sunt controlate de fiecare individ. „Redistribuirea bogăției” este un concept socialist cheie și înseamnă că bogăția este luată de la „bogați” și redistribuită săracilor, astfel încât să fie distribuită mai egal.
La mijlocul secolului al XIX-lea, socialismul creștin era interesat de îmbunătățirea situației săracilor prin diverse programe sociale. Multe dintre reformele privind condițiile de muncă au rezultat din aceste eforturi. În ultimii ani, socialismul creștin a ajuns să se refere la orice sistem care combină obiectivele socialismului cu etica creștinismului. Mulți creștini, în special dintre mileniali, consideră socialismul o opțiune politică viabilă.
Socialismul a fost mult timp asociat cu politica de stânga. În ultimii ani, au apărut din ce în ce mai mulți evanghelici care susțin o formă de socialism în societate în general. Capitalismul este respins ca fiind necreștin, deoarece se presupune că se bazează pe lăcomie. Capitalismul este văzut ca fiind cauza inegalității, deoarece bogații devin mai bogați, iar săracii devin mai săraci, ceea ce pare să contravină valorilor biblice. În contrast, socialismul este văzut ca un sistem în care cei mai puțin norocoși pot fi îngrijiți cu compasiune de către comunitate.
O serie de pasaje biblice sunt aduse în sprijinul viziunii socialismului creștin. Multe pasaje din Vechiul Testament vorbesc despre ajutorarea celor săraci și slabi, iar unii găsesc un exemplu de socialism creștin în Biserica Primară:
„Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Isaia 1:17)
„Când îți vei secera ogorul și vei uita un snop pe câmp, să nu te întorci să-l iei: să fie al străinului, al orfanului și al văduvei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinilor tale. Când îți vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri: ele să fie ale străinului, ale orfanului și ale văduvei. Când îți vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinii care rămân pe urma ta: ei să fie ale străinului, ai orfanului și ai văduvei. Adu-ți aminte că ai fost rob în țara Egiptului; de aceea îți dau poruncile acestea, ca să le împlinești.” (Deuteronomul 24:19-22)
„Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.” (Faptele Apostolilor 4:32-35)
Isus a spus că, după iubirea față de Dumnezeu, porunca supremă este să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți (vezi Matei 22:25-40; Marcu 12:28-31; Luca 10:25-28).
Socialiștii creștini, printre care se află un număr tot mai mare de evanghelici, caută să influențeze politica publică astfel încât societatea să devină mai puțin capitalistă și mai mult socialistă, și ei văd acest lucru ca un mijloc de a trăi conform pasajelor biblice menționate mai sus.
Deși pare un efort nobil, există unele probleme cu socialismul creștin. Cea mai evidentă este că niciunul dintre pasajele menționate mai sus nu solicită o societate socialistă sau nu impune o redistribuire a bogăției. În Vechiul Testament, când Israelul era o teocrație, era totuși o societate capitalistă, cu drepturi de proprietate privată și comerț, prin care unii oameni câștigau mari bogății, în timp ce alții nu. Legea nu-i cerea Israelului să redistribuie bogăția sau să-i cenzureze pe oamenii care câștigau bogăție; mai degrabă, existau programe menite să prevină sărăcia generațională (de exemplu, limitarea sclaviei datoriei și Anul Jubiliar). Bogaților li se interzicea să profite în mod nedrept de săraci (Deuteronomul 24:15; Proverbele 22:22), iar anumite practici (cum ar fi culegerea parțială menționată în Deuteronomul 24) erau instituite astfel încât săracii care munceau să poată totuși să aibă suficientă hrană.
Noul Testament nu-i cere Bisericii să îmbrățișeze socialismul în cadrul ei, cu atât mai puțin în societate în general. Singurul exemplu la care se face adesea referire, în Faptele Apostolilor 4, respinge în mod specific orice fel de socialism obligatoriu. Donațiile date în Faptele Apostolilor 4 erau complet voluntare. În capitolul următor, Anania și soția lui, Safira, au vândut niște pământuri și au contribuit cu bani pentru a-i ajuta pe săraci, dar au păstrat o parte din ei pentru ei înșiși. Petru îi condamnă nu pentru că au păstrat o parte din bani, ci pentru că au mințit, prezentând în mod eronat darul lor și generozitatea lor. „Petru i-a zis: «Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.»” (Faptele Apostolilor 5:3-4)
Biserica Primară a dat dovadă de generozitate în dăruire, deoarece Domnul i-a binecuvântat pe oameni și i-a îndrumat să dea pentru a-i ajuta pe cei săraci. Nu există o redistribuire obligatorie a bogăției, iar exemplul Bisericii din Ierusalim nu a fost menit să fie luat ca model pentru guvernele naționale. Pavel colecta în mod regulat ofrande de la biserici, pentru a-i ajuta pe credincioșii din alte locuri și le cerea să dea cu generozitate, însă darul nu era obligatoriu. În scrisoarea către corinteni, pentru a le reaminti că va colecta ofrande pentru credincioșii săraci, Pavel spune: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci «pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu».” (2 Corinteni 9:7) Modelul din Noul Testament este generozitatea voluntară și plină de bucurie (vezi și 1 Timotei 6:17-19).
Este posibil ca creștinii din Statele Unite să nu fi fost suficient de generoși și să se fi concentrat în mod egoist pe acumularea de bogăție și pe un trai luxos. Este posibil ca această autoindulgență să fi împins generația tânără către socialismul creștin ca filozofie politică. Cu toate acestea, socialismul, atunci când este aplicat la scară largă, nu a reușit niciodată să creeze bogăție sau să îmbogățească viața oamenilor. Se realizează mult mai multe prin capitalismul robust însoțit de generozitate. Din păcate, generozitatea nu poate fi legiferată, iar redistribuirea bogăției duce de obicei la o scădere a activităților care produc bogăție, lăsându-i pe oamenii generoși cu mult mai puțin cu care să fie generoși.
English
Ce este socialismul creștin?
