Întrebare
Ar trebui un creștin să fie un radical?
Răspuns
Cuvântul radical aplicat comportamentului uman poate fi pozitiv sau negativ, în funcție de punctul de vedere al fiecăruia. În scopul acestui articol, vom defini radicalul ca fiind "o persoană care exprimă o aderență strictă la o viziune asupra lumii care este în contradicție extremă cu norma culturală".
Dacă "normalul" se află la mijloc, atunci "radicalul" ar fi o persoană aflată la ambele capete ale spectrului. Maica Tereza ar putea fi considerată o radicală prin abnegația sa extremă și prin slujirea sa față de cei mai săraci dintre săraci. Dar Saddam Hussein a fost, de asemenea, un radical în aplicarea violentă a agendei sale religioase și politice. Ambii se aflau la extremele a ceea ce majoritatea societăților consideră ca fiind "normal".
Dacă creștinii ar trebui sau nu să fie radicali depinde de modul în care este definit cuvântul. Mulți oameni din istorie s-au folosit de Numele lui Hristos pentru a provoca teroare, persecuție și genocid asupra celor cu diferențe religioase. Această formă de radicalism nu a fost niciodată tolerată de Isus - care a fost El Însuși un radical. Mesajul său de iubire, iertare și milă era în contradicție directă cu opiniile acceptate ale vremii. El a refuzat să riposteze atunci când a fost atacat (1 Petru 2:23), să îi permită lui Petru să îl apere cu violență (Matei 26:51-52) sau să o condamne pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8:4-11). Toate acestea au fost acte radicale pentru acea epocă și cultură. Unul dintre motivele pentru care unii oameni s-au îndepărtat de Hristos a fost că cerința Sa de a renunța la tot de dragul Lui era pur și simplu prea radicală (Luca 18:22-23).
Decizia de a-L urma pe Hristos este în sine o chemare la o viață radicală. Isus a spus că "dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze" (Luca 9:23). Această poruncă este în contradicție extremă cu dorința cărnii noastre de a se mulțumi pe sine (Romani 7:21-23). Ea sfidează înțelepciunea lumească, care propovăduiește împlinirea de sine ca fiind cel mai înalt obiectiv al nostru (1 Ioan 2:15-17). Crucea este un lucru radical, iar declararea lui Isus ca Domn al vieții noastre implică o detronare a Sinelui și o abandonare completă în fața voii Sale. Trebuie să fim dispuși să mergem acolo unde ne conduce El, să facem ceea ce spune El și să-L iubim mai mult decât viața însăși (Matei 10:37-38). Schimbările stilului de viață care urmează unui astfel de angajament sunt considerate radicale de către cei care se încadrează în definiția "normalului" dată de lume. Cei care pretind că Îl cunosc pe Hristos, dar refuză acest stil de viață radical sunt numiți "carnali" (1 Corinteni 3:3). Isus numește astfel de creștini mărturisitori "căldicei" și spune că îi va scuipa din gura Sa (Apocalipsa 3:16).
Atrocitățile antisociale care sunt adesea sinonime cu radicalismul sunt în opoziție directă cu creștinismul radical. Isus îi cheamă pe urmașii Săi să caute binele celorlalți, să își iubească aproapele și să fie făcători de pace, chiar și cu costuri personale mari (Galateni 5:14; Matei 5:9; Luca 10:30-37). Învățătura lui Isus, cunoscută sub numele de Fericirile (Matei 5:3-12), este chemarea Sa la o viață radicală. El le cere urmașilor Săi să ia calea cea bună, să "întoarcă și celălalt obraz" (versetul 39) și "să vă iubiți dușmanii și să vă rugați pentru cei care vă prigonesc" (versetul 44).
Cei care incită la violență și persecuție în Numele lui Hristos nu sunt deloc radicali. Ei sunt "dușmani ai crucii" (Filipeni 3:18-19), făcând ceea ce vine în mod natural în mintea lor trupească. Creștinismul biblic este în opoziție polară cu modul natural de viață, ceea ce înseamnă că cei care Îl aleg pe Isus vor fi considerați radicali pentru majoritatea. Trăirea unei vieți pline de Duhul Sfânt este radicală pentru că merge împotriva a tot ceea ce dorește natura noastră egoistă și se află în contrast puternic cu modul de viață al lumii cărnii.
Creștinii radicali înțeleg dorința lui Pavel: "Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui." (Filipeni 3:10) Un creștin radical este cel care a "murit față de trup" (Romani 8:13). Apostolii au fost creștini radicali - ei "au răscolit lumea" (Fapte 17:6) - dar au făcut-o prin jertfire de sine și dragoste (Ioan 13:35). Pavel a învățat următorul lucru și a zis: "Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. ... căci când sunt slab, atunci sunt tare." (2 Corinteni 12:9-10) Deoarece urmarea lui Isus este în conflict direct cu "norma", atunci "a trăi este Hristos și a muri este un câștig" (Filipeni 1:21) ar putea fi considerat un mod radical de viață.
English
Ar trebui un creștin să fie un radical?
