Întrebare
Ce este naționalismul creștin?
Răspuns
În exagerarea și melodrama comunicării moderne, naționalismul creștin este cel mai adesea folosit ca termen peiorativ. În ciuda apariției sale într-o varietate de contexte media, termenul de naționalism creștin rămâne dificil de definit. Cei care folosesc termenul sunt, în general, singurii care pot explica ce înțeleg prin el. Iar ceea ce înțeleg ei poate fi complet diferit de semnificația atribuită de alții.
Unii termeni înrudiți sunt mai ușor de definit. Patriotismul este „dragostea față de propria țară” (Merriam-Webster.com). Naționalismul este „loialitatea și devotamentul față de o națiune, exprimate în special prin glorificarea unei națiuni mai presus de toate celelalte și prin accentuarea promovării culturii și a intereselor sale” (ibid.). Pe baza acestor definiții, s-ar putea crede că un naționalist creștin ar fi pur și simplu un creștin care iubește și este mândru de țara sa – un naționalist care se întâmplă să fie creștin. Dar definiția practică a naționalistului creștin este de obicei cu totul alta. De exemplu, potrivit lui Jared Sexton, naționaliștii creștini sunt de vină pentru „suferința provocată refugiaților, supremația albă și cruzimea afișate cu îndrăzneală, atacurile asupra americanilor homosexuali și transgeneri, antisemitismul deschis, distrugerea Roe v. Wade” și multe altele (Sexton, J., „Christian Nationalism’s Popularity Should Be a Wake Up Call” [„Popularitatea naționalismului creștin ar trebui să fie un semnal de alarmă”], www.time.com, 28.01.23, accesat la 26.07.24).
Sociologii Andrew Whitehead și Samuel Perry dau definiția de bază a naționalismului creștin ca fiind „o ideologie care idealizează și susține o fuziune a vieții civice americane cu un tip particular de identitate și cultură creștină”. Dar apoi, ei afirmă că această așa-numită cultură creștină „include presupuneri de nativism, supremație albă, patriarhat și heteronormativitate, împreună cu sancțiunea divină pentru controlul autoritar și militarism. Este la fel de etnică și politică pe cât este de religioasă. Înțeles în această lumină, naționalismul creștin susține că America a fost și ar trebui să fie întotdeauna distinct «creștină» ... de sus până jos – în identitatea sa, interpretările proprii ale istoriei, simbolurile sacre, valorile prețuite și politicile publice – și își propune să mențină această stare de fapt” (Whitehead, A. și Perry, S., Taking America Back for God: Christian Nationalism in the United States, Oxford University Press, 2020, xi-x, 10).
Autoarea Michelle Goldberg susține că „scopul final al liderilor naționaliști creștini nu este echitatea. Este dominația. Mișcarea se bazează pe o teologie care afirmă dreptul creștinilor de a domina” (Kingdom Coming: The Rise of Christian Nationalism, W.W. Norton, 2006, p. 7).
Matthew McCullough atenuează definiția naționalismului creștin american, afirmând că acesta este „o înțelegere a identității și a semnificației americane deținută de creștini, în care națiunea este un actor central în scopurile istorice mondiale ale Dumnezeului creștin”. (The Cross of War: Christian Nationalism and U.S. Expansion in the Spanish-American War, citat în www.thegospelcoalition.org/article/christian-nationalism-patriotism, accesat la 15.08.2024).
Persoanele acuzate că sunt „naționaliști creștini” rareori, dacă nu chiar niciodată, se numesc astfel, fapt care sugerează natura defăimătoare a termenului. Potrivit unora, un naționalist creștin este sperietoarea perfectă: un rasist antidemocratic, bigot și fanatic religios, care dorește să impună creștinismul tuturor. Astfel de caricaturi sunt uneori folosite ca instrumente polemice. După cum a spus un scriitor, „naționalismul creștin este un concept amorf, care este folosit în primul rând pentru a-i denigra pe creștinii care sunt motivați de credința lor să susțină politici care nu sunt pe placul criticilor” (Hall, M.D., „Theology of Politics: Christian Nationalism”, 8 februarie 2022, www.standingforfreedom.com/white-paper/tilting-at-windmills-the-threat-of-christian-nationalism, accesat la 15 august 2024).
Ce spune Biblia despre naționalismul creștin? Nimic, în mod direct, deoarece termenul nu se găsește în Biblie. Desigur, tipul de naționalism creștin definit de Whitehead și Perry mai sus ar intra în conflict direct cu învățăturile Scripturii. Nu există nimic creștin în „supremația albă” sau în credința într-o „sancțiune divină pentru controlul autoritar și militarism”.
Creștinii sunt obligați să se supună individual voii lui Dumnezeu (Romani 12:1) și să se sprijine reciproc în acest sens (Ioan 15:12). În practică, aceasta înseamnă să susținem acțiunile guvernului care sunt în concordanță cu viziunea creștină asupra lumii (Proverbele 14:34). În același timp, misiunea principală a unui credincios nu este pământească, cu atât mai puțin politică (Ioan 18:36). De fapt, principalul descriptor al relației unui creștin cu guvernul este „supunerea” (Romani 13:1), nu „dominația”. Perspective precum dominionismul creștin sau teologia Kingdom Now pot stârni acuzații de „naționalism creștin”, deși astfel de perspective nu se regăsesc în Scriptură.
Poți fi naționalist fără să compromiți principiile biblice. Nu este nimic rău în a avea un sentiment de loialitate și angajament față de propria țară sau în a crede că țara proprie ar trebui să se autoguverneze, să urmărească interesele proprii și să încurajeze atributele culturale comune. Aprecierea propriei culturi, a limbii, a tradițiilor, a muzicii, a istoriei sau a realizărilor este un lucru bun. Același lucru este valabil și pentru eforturile de a susține aceste moșteniri. De aceea, naționalismul este rar folosit în mod peiorativ fără calificative: pentru a deveni o calomnie, termenul capătă greutate, devenind naționalism alb sau naționalism creștin.
Nu este greșit ca un creștin să fie naționalist. Ceea ce este nepotrivit este promovarea unei versiuni idolatre și idealizate a țării proprii sau cultivarea unui facționalism nesănătos. Creștinii nu ar trebui să caute să controleze, să oprime, să subjuge sau să domine. Creștinii sunt chemați să fie lumini într-o lume întunecată și să facă fapte bune, care să-L slăvească pe Tatăl lor din ceruri (Matei 5:14-16).
Criticii vor invoca adesea „naționalismul creștin” ori de câte ori percep cea mai mică legătură între credința unei persoane și opiniile sale politice sau sociale. Din această perspectivă, orice dorință de a vedea legi care să reflecte moralitatea divină trebuie respinsă, iar orice mișcare de protejare a expresiilor creștine ale credinței în viața publică ar trebui respinsă. Această strategie este adesea folosită împotriva sentimentelor pro-viață sau pro-Israel sau a sprijinului pentru sexualitatea biblică. Uneori, orice poziție politică conservatoare care intră în conflict cu moralitatea progresistă este respinsă ca „naționalism creștin” sau confundată cu naționalismul alb.
Mulți oameni își spun „creștini”. În contextul potrivit, oamenii rezonabili își pot spune și „naționaliști”. Cu toate acestea, cultura modernă folosește termenul de naționalism creștin pentru a sugera ceva care depășește cu mult simpla suprapunere a acestor termeni. Atitudinile care respectă principiile biblice nu pot fi descrise în mod corect folosind definiția populară a naționalismului creștin (de exemplu, cea a lui Whitehead și Perry); atitudinile pe care această etichetă le sugerează în mod obișnuit nu fac parte dintr-o viziune biblică asupra lumii.
English
Ce este naționalismul creștin?
