Întrebare
Cum ar trebui un creștin să privească fascismul?
Răspuns
Conform dicționarului Merriam-Webster, fascismul este „o filozofie politică, o mișcare sau un regim care exaltă națiunea și adesea rasa deasupra individului și care susține un guvern autocratic centralizat condus de un lider dictatorial, o reglementare economică și socială severă și suprimarea forțată a opoziției”.
Cel mai bun exemplu de fascism este, desigur, nazismul din Germania secolului al XX-lea. Un dictator autocrat (Adolf Hitler) a decis să urmărească politici care să pună Germania pe primul loc cu orice preț și apoi să pună „rasa ariană” pe primul loc, astfel încât ceilalți non-arieni (în principal evreii) și persoanele cu handicap să fie exterminați. În acest proces, drepturile individuale ale tuturor germanilor au fost sever restrânse.
Creștinii ar trebui să condamne ceea ce s-a întâmplat în Germania nazistă și, astăzi, toți o fac. Cu toate acestea, la acea vreme se pare că mulți creștini (sau cel puțin cei care se identificau ca atare) nu aveau nicio problemă în a accepta programul nazist. Prea des, cauza națiunii se confundă cumva cu cauza lui Hristos. Acest lucru s-a întâmplat în Germania, în parte, deoarece era o națiune „creștină” cu o Biserică națională.
Pentru o evaluare creștină a fascismului, trebuie să analizăm fiecare dintre componentele individuale din definiția de mai sus. Prima este cea a liderului autocrat sau dictator. Scriptura nu condamnă dictatorii. De fapt, în Antichitate, aproape toți liderii erau dictatori. De la Faraon la Nebucadnețar și până la Cezar, toți aveau mai mult sau mai puțin putere supremă în regatele lor. Chiar și regele Israelului avea mult mai multă putere decât orice lider dintr-o democrație modernă, dar regele Israelului trebuia să domnească cu dreptate, conform Legii, ca reprezentant al lui Dumnezeu. De fapt, toți regii trebuie să domnească cu dreptate și vor fi judecați în consecință (Psalmul 82). Deși poate ofensa sensibilitățile moderne, dictatorii ca atare nu sunt condamnați în Scriptură. Cu toate acestea, dictatorii autocrați sunt o problemă dacă refuză să fie guvernați de Legea lui Dumnezeu și devin ei înșiși lege.
Creștinii din democrațiile moderne au la dispoziție instrumente pentru a se opune conducătorilor scăpați de sub control, pe care creștinii din vechime probabil că nici nu și le-ar fi imaginat – votul, libertatea de exprimare, dreptul de a se aduna etc. – și aceste instrumente ar trebui folosite. Desigur, așa cum afirmă definiția fascismului de mai sus, un regim fascist este represiv, astfel încât drepturile individuale sunt de obicei suprimate. Cheia ar fi să folosim aceste drepturi cât timp sunt încă disponibile, pentru a împiedica fascismul să ajungă la putere deplină.
A doua componentă a fascismului care trebuie luată în considerare este exaltarea binelui național deasupra drepturilor individuale. Scriptura nu face o evaluare directă a drepturilor individuale față de cele naționale. Există întotdeauna un echilibru. Uneori, oamenii sunt chemați să meargă la război pentru a proteja națiunea, chiar dacă mulți dintre ei ar prefera să nu o facă. Uneori, un organism guvernamental poate confisca proprietatea privată pentru binele public. În Statele Unite, acest lucru nu se poate face fără un proces echitabil și fără despăgubiri pentru proprietate. Într-un regim fascist, proprietatea privată poate fi confiscată după bunul plac, dar acest lucru este valabil pentru multe regimuri totalitare, nu doar pentru cele fasciste. Pe de altă parte, dacă drepturile individuale sunt absolutizate, rezultatul este anarhia. Trebuie să existe un echilibru, iar democrațiile occidentale au reușit să mențină acest echilibru printr-un sistem de „control și echilibru” între guvern și popor și în cadrul guvernului, astfel încât niciun individ să nu câștige prea multă putere.
Regimurile fasciste adesea își ridică propria națiune deasupra tuturor celorlalte națiuni. Desigur, nu este nimic rău în faptul că o națiune își apără propriile interese, dar când acest lucru se întâmplă în detrimentul altor națiuni, este contrar Scripturii. Filipeni 2:3-4 ne oferă idealul: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” Ceea ce se spune aici despre individ se aplică și națiunilor. Într-un regim fascist, dictatorul se consideră adesea întruchiparea națiunii, astfel încât poate confunda binele său personal cu cel al națiunii și al poporului său.
Din punct de vedere biblic, se pare că aspectul cel mai odios al fascismului este distincția între „rase” și exaltarea propriei rase deasupra celorlalte. Nu există niciun temei biblic pentru aceste distincții. În primul rând, din punct de vedere biologic, există o singură rasă – rasa umană, cu clasificarea științifică Homo sapiens. Diferențele pe care le asociem adesea cu rasa, cum ar fi culoarea pielii sau forma ochilor, sunt pur și simplu variații ale speciei. Alte distincții, cum ar fi mâncarea, muzica și stilul vestimentar, sunt rezultatul forțelor culturale. În cele din urmă, nu există nicio diferență reală între oameni – toți sunt creați după chipul lui Dumnezeu, toți au păcătuit și toți trebuie să fie mântuiți prin credința în Hristos, altfel vor fi condamnați înaintea lui Dumnezeu. Rasismul este greșit în orice situație și ar trebui combătut de creștini atât în biserică, precum și în societate. Din acest motiv, un creștin nu ar trebui să facă parte din organizații fasciste.
English
Cum ar trebui un creștin să privească fascismul?
