settings icon
share icon
Întrebare

Ce înseamnă pentru un creștin să crească în credință?

Răspuns


Scriptura ne poruncește să "creștem în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 3:18). Această creștere este o creștere spirituală, o creștere în credință.

În momentul în care Îl primim pe Hristos ca Mântuitor al nostru, ne naștem din nou spiritual în familia lui Dumnezeu. Dar, așa cum un nou-născut are nevoie de lapte hrănitor pentru creștere și bună dezvoltare, tot așa și un bebeluș creștin are nevoie de hrană spirituală pentru creștere. "Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul." (1 Petru 2:2-3) Laptele este folosit în Noul Testament ca simbol al ceea ce este de bază pentru viața creștină.

Dar, pe măsură ce un copil crește, dieta sa se schimbă pentru a include și alimente solide. Cu acest lucru în minte, citește cum îi admonestează scriitorul Epistolei către Evrei pe creștini: "În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Și oricine nu se hrănește decât cu lapte nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul." (Evrei 5:12-14) Pavel a văzut aceeași problemă cu credincioșii din Corint; ei nu crescuseră în credința lor, iar el nu le putea da decât "lapte", pentru că nu erau pregătiți pentru hrana solidă (1 Corinteni 3:1-3).

Analogia dintre un copil uman și un copil spiritual se destramă atunci când ne dăm seama cum se maturizează fiecare copil. Un bebeluș uman este hrănit de părinții săi și creșterea este naturală. Dar un bebeluș creștin va crește doar atât cât citește, ascultă și aplică în mod intenționat Cuvântul în viața sa. Creșterea depinde de el. Există creștini care au fost mântuiți de mulți ani, dar din punct de vedere spiritual sunt încă bebeluși. Ei nu pot înțelege adevărurile profunde ale Cuvântului lui Dumnezeu.

În ce ar trebui să constea dieta unui creștin? Cuvântul lui Dumnezeu! Adevărurile învățate în Biblie sunt hrană bogată pentru creștini. Petru a scris că Dumnezeu ne-a dat tot ceea ce avem nevoie pentru viață prin cunoașterea noastră (în creștere) despre El. Citește cu atenție 2 Petru 1:3-11, unde Petru enumeră calitățile de caracter care trebuie adăugate la punctul nostru de început, credința, pentru ca maturizarea să aibă loc și pentru a avea o primire bogată în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce înseamnă pentru un creștin să crească în credință?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries