Ce spune Biblia despre modul în care să ne găsim scopul în viaţă?




Întrebare: Ce spune Biblia despre modul în care să ne găsim scopul în viaţă?

Răspuns:
Biblia este foarte clară cu privire la care ar trebui să fie scopul nostru în viaţă! Iată care a fost viziunea unor oameni din Biblie cu privire la scopul în viaţă:

Solomon: După ce vorbeşte despre inutilitatea vieţii atunci când este trăită după standardele acestei lumi şi când beneficiezi de tot ce ţi-ar putea ea oferi, Solomon concluzionează cu aceste remarci în cartea Eclesiastul: "Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău." (Eclesiastul 12:13-14). Solomon spune că scopul în viaţă este acela de a-L onora pe Dumnezeu atât cu gândurile noastre cât şi cu vieţile noastre ţinând poruncile Sale, deoarece într-o zi vom sta înaintea Sa la judecată.

David: Spre deosebire de cei care caută satisfacţia şi împlinirea în această viaţă, David a căutat satisfacţia şi împlinirea în Domnul. El a spus, "Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău" (Psalm 17:15). Pentru David, satisfacţia sa totală va veni în ziua când se va trezi (în viaţa viitoare) şi va vedea faţa lui Dumnezeu (va avea părtăşie cu El) şi va avea chipul Lui (1 Ioan 3:2).

Asaf: În Psalmul 73, Asaf vorbeşte despre cum a fost ispitit să invidieze pe cei răi care se părea că nu au nici o grijă şi care îşi construiau bogăţii profitând pe seama altora, dar a privit la sfârşitul care avea să vină peste aceşti oameni. Apoi, în contrast cu ceea ce au căutat ei în vieţile lor, el declară, în versetul 25, ceea ce conta pentru viaţa lui: "Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine”. Pentru el, ceea ce conta mai presus de orice în viaţă era o relaţie cu Dumnezeu.

Pavel: Apostolul Pavel a vorbit despre tot ceea ce a realizat în viaţă înainte de a fi confruntat cu Hristos cel înviat şi cum a considerat totul (mai ales pe plan religios) ca un gunoi faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Iisus, chiar şi dacă ar fi suferit pierderea tuturor lucrurilor. În Filipeni 3:9-10, Pavel spune despre el însuşi: "să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtaşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui". Încă o dată, ceea ce conta mai mult pentru Pavel era să-L cunoască pe Hristos şi să fie găsit având o neprihănire de la El, obţinută prin credinţa în Hristos, şi să trăiască în părtăşie cu El chiar şi atunci când acest lucru ar fi presupus suferinţă (2 Timotei 3:12). În final, el îşi îndreaptă privirea către vremea când va fi parte a “învierii dintre morţi”.

Scopul vieţii prezentat în Cartea Apocalipsa:

Ultima carte din Biblie, Cartea Apocalipsa prezintă ce se va întâmpla atunci când timpul, aşa cum îl ştim noi, se va sfârşi. După întoarcerea lui Hristos şi după cei 1000 de ani de domnie a Sa pe pământ, cei nemântuiţi vor fi înviaţi şi judecaţi după faptele lor şi trimişi în pedeapsa veşnică, în Iazul de Foc (Revelation 20). Pământul şi cerul, aşa cum le ştim noi, vor fi distruse şi un nou pământ şi un nou cer vor fi create şi astfel începe viaţa veşnică. Încă o dată, după cum s-a întâmplat în Grădina Edenului din Geneza, oamenii vor locui din nou cu Dumnezeu şi El cu ei (Apocalipsa 21:3); toate rămăşiţele blestemului (îndrepatate asupra pământului din cauza păcatului omenirii) vor fi îndepărtate (regret, boală, moarte, durere) (Apocalipsa 21:4). Dumnezeu spune că aceia care vor ajunge acolo vor moşteni toate lucrurile, El va fi Dumnezeul lor şi ei vor fi copiii Lui. Astfel, după cum a început în Geneza, omenirea răscumpărată, eliberată de păcat şi blestemul lui, va trăi în comuniune cu Dumnezeu într-o lume perfectă, având inimi perfecte la fel ca şi cea a lui Hristos (1 Ioan 3:2-3).

Scopul vieţii descris de Domnul Iisus Hristos:

La început, Dumnezeu a creat omul pentru ca el să se bucure de (1) părtăşie cu El, (2) relaţiile cu ceilalţi, (3) muncă, şi (4) exercitarea stăpânirii asupra pământului. Dar odată cu căderea omului în păcat, comuniunea cu Dumnezeu a fost întreruptă, relaţiile cu ceilalţi sunt adeseori "aspre", munca se pare că întotdeauna îşi are punctele sale rele, iar omul se luptă pentru a menţine o formă de dominaţie asupra naturii sau asupra vremii. În cerul şi pământul cel nou, omul, într-o stare restaurată perfect, va fi implicat în toate acestea încă o dată. Dar cum poate cineva să facă parte din grupul celor care vor ajunge în cerul şi pământul cel nou? Şi ce ar trebui să facem noi acum? Va exista vreun scop în viaţa viitoare când blestemul păcatului va fi îndepărtat? Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a părăsit casa Lui din Cer, a devenit om în timp ce Îşi păstra plinătatea dumnezeirii, şi a venit pe pământ pentru A PLĂTI PREŢUL PENTRU CA NOI SĂ AVEM VIAŢĂ VEŞNICĂ şi pentru a ne da un scop în această viaţă. Din cauza păcătoşeniei noastre care ne-a separat de Dumnezeu şi care a adus blestem asupra noastră, Matei 1:21 spune că Iisus a venit pentru a "mântui pe poporul Lui de păcatele sale".

Scopul în viaţă depinde de originea omenirii:

Dacă noi suntem rezultatul unei explozii cosmice (evoluţie), atunci nu suntem decât nişte forme biologice de viaţă sofisticate şi care am reuşit să dobândim conştiinţă. Şi ar trebui să devenim disperaţi la gândul că nu există nici un alt scop în viaţă decât să supravieţuim şi să facem să se perpetueze specia umană până când următorul accident cosmic ne va duce eventual într-o formă de existenţă superioară. DAR, noi NU SUNTEM rezultatul unui accident cosmic. Adevărata ştiinţă dovedeşte faptul că macro-evoluţia (trecerea de la o specie la alta) este o farsă. Evoluţionismul este numit in mod fals “ştiinţă” când de fapt nu se poate repeta sau observa acest lucru, dar care trebuie să fie acceptat prin credinţă la fel de mult ca şi creaţionismul.

Pe măsură ce învăţăm mai multe despre microbiologie, s-a văzut că probabilitatea de formare chiar şi a celor mai simple molecule de proteine necesare vieţii este extrem de redusă, chiar dacă s-ar aştepta TRILIOANE de ani pentru ca aminoacizii necesari să se combine. Nici înregistrările referitoare la fosile nu susţin teoria evoluţiei. După spusele evoluţioniştilor, ar trebui să fie multiple forme de viaţă tranziţionale, dar care nu au fost găsite. Ceea ce susţin înregistrările cu privire la fosile este ceea ce Geneza capitolul 1 din Biblie declară: o multitudine de specii diferite au apărut în acelaşi timp şi acele specii, în cea mai mare parte, sunt aceleaşi care există şi astăzi. Modificările observate în secolul trecut la păsări şi molii şi care sunt citate în sprijinul evoluţiei sunt de fapt modificări în interiorul unei specii (micro-evoluţia), lucru pe care nici Biblia nici creaţioniştii nu-l contestă. De asemenea, pe măsură ce învăţăm mai multe despre banala celulă, aflăm din nou ceea ce Geneza capitolul 1 susţinea de la bun început: că viaţa este rezultatul unei incredibile inteligenţe a unui Creator. Întrucât noi nu suntem rezultatul unui accident cosmic, ci suntem creaţi de către Dumnezeu, dacă există un scop în viaţă, Dumnezeu ne-a spus care este acela.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce spune Biblia despre modul în care să ne găsim scopul în viaţă?