Ce înseamnă să te rogi în limbi? Este rugăciunea în limbi o limbă de rugăciune dintre un credincios si Dumnezeu?




Întrebare: Ce înseamnă să te rogi în limbi? Este rugăciunea în limbi o limbă de rugăciune dintre un credincios si Dumnezeu?

Răspuns:
Pentru a vă edifica, vă rugăm să citiţi articolul nostru despre darul vorbirii în limbi. Există patru texte în Scriptură, care prezintă vorbirea în limbi: Romani 8:26; 1 Corinteni 14:4-17; Efeseni 6:18 şi Iuda versetul 20. Efeseni 6:18 şi Iuda 20 menţionează „a se ruga în Duhul.” Cu toate acestea, vorbirea în limbi ca limbă de rugăciune, nu este o interpretare bună a ceea ce numim „rugăciunea în Duhul.”

Romani 8:26 ne învaţă, „În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre. Căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar Însuși Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Două puncte-cheie fac foarte puţin probabil ca Romani 8:26 să se fi referit la „limbi” ca limbă de rugăciune. În primul rând, Romani 8:26 arată că este Duhul care „suspină,” nu credincioşii. În al doilea rând, Romani 8:26 afirmă că suspinele Duhului nu pot fi exprimate. Esenţa însăşi a vorbirii în limbi este rostirea de cuvinte.

Ne rămâne 1 Corinteni 14:4-17 şi mai ales versetul 14: „Căci, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.” 1 Corinteni 14:14 menţionează direct „mă rog în altă limbă.” Ce înseamnă asta? În primul rând, a studia contextul este de o valoare imensă. 1 Corinteni 14 este în primul rând, o comparaţie / contrast între darul vorbirii în limbi şi darul profeţiei. Versetele 2-5 ne arată în mod clar că Pavel a evaluat profeția, ca fiind superioară limbilor. În acelaşi timp, Pavel nu a negat valoarea vorbirii în limbi şi a declarat că este bucuros că vorbeşte în limbi mai mult decât oricine (versetul 18).

Faptele Apostolilor capitolul 2 descrie prima apariţie a darului limbilor. În ziua de Rusalii, apostolii au vorbit în alte limbi. Fapte 2 clarifică faptul că apostolii vorbeau într-un limbaj uman (Fapte 2:6-8). Cuvântul tradus "limbi" în ambele texte, Fapte 2, și 1 Corinteni 14 este „glossa,” care înseamnă „limbă.” Acesta este cuvântul de la care s-a ajuns, în limbajul nostru modern, la cuvântul englezesc „glosar.” Vorbirea în limbi a fost abilitatea de a vorbi într-o limbă pe care vorbitorul nu a ştiut-o dinainte, pentru a comunica Evanghelia cu cineva care nu vorbeşte limba respectivă. În zona multiculturală din Corint, se pare că darul limbilor a fost deosebit de valoros şi proeminent. Credincioşii Corinteni au fost capabili să comunice mai bine Evanghelia şi Cuvântul Lui Dumnezeu, ca urmare a darului limbilor. Cu toate acestea, Pavel a făcut-o foarte clar că, chiar şi în această folosire a limbilor, a fost nevoie să fie interpretate sau „traduse” (1 Corinteni 14:13, 27). Un credincios din Corint putea vorbi în limbi, proclamând adevărul lui Dumnezeu la cineva care vorbea limba respectivă, şi apoi el, sau un alt credincios din biserică, trebuia să interpreteze ceea ce a fost spus, astfel încât întreaga adunare să înțeleagă ceea ce s-a spus.

Ce este rugăciunea în limbi? Este diferită de vorbirea în limbi? În primul rând Corinteni 14:13-17 indică faptul că și rugăciunea în limbi trebuia să fie interpretată. Ca urmare, cine se roagă în limbi face de fapt o rugăciune către Dumnezeu. Această rugăciune poate ajuta pe cel ce o înalță la Dumnezeu în limba respectivă, dar trebuie de asemenea să fie interpretată în aşa fel încât întreaga adunare să fie zidită.

Această interpretare nu este de acord cu cei care iau limbile doar ca limbă de rugăciune. Această înţelegere alternativă poate fi rezumată astfel: a se ruga în limbi este un limbaj de rugăciune personală între cel credincios şi Dumnezeu (1 Corinteni 13:1) pe care un credincios o utilizează pentru a se edifica pe sine însuși (1 Corinteni 14:4). Această interpretare este nebiblică pentru următoarele motive: 1) Cum ar putea rugăciunea în limbi să fie o limbă de rugăciune privată, dacă ea are nevoie să fie interpretată (tradusă) (1 Corinteni 14:13-17)? 2) Cum ar putea rugăciunea în limbi să fie de auto-edificare atunci când Scriptura spune că darurile spirituale sunt pentru edificarea bisericii, și nu a celui ce vorbește în altă limbă (1 Corinteni 12:07). 3) Cum se poate ca rugăciunea în limbi să fie o limbă de rugăciune privată când darul limbilor este un semn „pentru cei necredincioşi” (1 Corinteni 14:22)? 4) Biblia spune foarte clar că nu toți au darul limbilor (1 Corinteni 12:11, 28-30). Cum ar putea fi darul limbilor de auto-edificare dacă nu îl are fiecare credincios? Nu trebuie oare ca noi toţi să fim edificați?

Unii înţeleg că rugăciunea în limbi este un „cod secret,” care-l împiedică pe Satana si demonii lui de a înţelege rugăciunile noastre şi de a obţine astfel un avantaj asupra noastră. Această interpretare este nebiblică pentru următoarele motive: 1) Noul Testament descrie în mod constant limbile ca un limbaj uman. Este puţin probabil că Satana si demonii lui sunt în imposibilitatea de a înţelege limbile umane. 2) Biblia are nenumărate rugăciuni ale unor credincioşi care s-au rugat în limba lor, cu voce tare, fără să aibă vre-un motiv de îngrijorare că Satan le interceptează rugăciunile. Chiar dacă Satana sau demonii lui pot auzi şi înţelege rugăciunile noastre, ei nu au absolut nici o putere pentru a preveni pe Dumnezeu de a ne răspunde la rugăciunile noastre în conformitate cu voia Lui. Noi ştim că Dumnezeu aude rugăciunile noastre, şi acest fapt face irelevantă idea că Satan şi demonii lui pot auzi şi înţelege rugăciunile noastre.

Ce putem spune atunci despre mulţi creştini, care au experimentat rugăciunea în limbi şi se pare că ei personal au găsit o astfel de rugăciune ca fiind foarte edificatoare? În primul rând, trebuie să ne bazăm credinţa și practica noastră pe Scriptură, nu pe experiență. Trebuie să ne uităm la experienţa noastră în lumina Scripturii, și să nu interpretăm Scriptura în lumina experienţelor noastre. În al doilea rând, multe dintre cultele şi religiile lumii raportează, de asemenea practica vorbirii în limbi sau rugăciunea în limbi. Este clar că nu Duhul Sfânt a împuternicit pe aceşti indivizi necredincioşi. Deci, se pare că demonii sunt în stare să falsifice darul vorbirii în limbi. Acest lucru ar trebui să ne facă să comparăm cu mai multă atenţie experienţele noastre cu Scriptura. În al treilea rând, studiile au arătat că modul în care unii vorbesc sau se roagă în limbi, arată că ar fi un comportament învățat. Prin ascultarea şi observarea altora care vorbesc în limbi, o persoană poate învăţa procedura, chiar în mod subconștient. Aceasta este explicaţia cea mai probabilă pentru marea majoritate a cazurilor de vorbire sau rugăciune în limbi printre creştini. În al patrulea rând, sentimentul de „auto-edificare” este natural. Organismul uman produce adrenalină și endorfină atunci când experimentează ceva nou, incitant, emoţional şi / sau desconectat de la gândirea raţională.

Rugăciunea în limbi este cel mai sigur o problemă pe care creştinii pot cu respect şi dragoste să agreeze ca să dezagreeze! Rugăciunea în limbi nu este ceea ce determină mântuirea cuiva. Rugăciunea în limbi nu este ceea ce separă un creştin matur de unul imatur. Indiferent dacă există sau nu un astfel de lucru ca rugăciunea în limbi, ca limbă de rugăciune personală, ea nu este esențială credinţei creştine. Deși, noi credem că interpretarea biblică a rugăciunii în limbi duce departe de ideea de a fi o limbă de rugăciune particulară pentru edificarea personală, totuși recunoaştem că mulţi dintre cei care practică o astfel de rugăciune sunt fraţii şi surorile noastre în Cristos şi sunt demni de dragostea si respectul nostru.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce înseamnă să te rogi în limbi? Este rugăciunea în limbi o limbă de rugăciune dintre un credincios si Dumnezeu?