Aude Dumnezeu / răspunde Dumnezeu la rugăciunile unui / necredincios?




Întrebare: Aude Dumnezeu / răspunde Dumnezeu la rugăciunile unui / necredincios?

Răspuns:
Ioan 9:31 declară, “Noi știm că Dumnezeu nu ascultă pe păcătoși, dar aceia care se închină Lui și-L slujesc, pe aceia îi ascultă.” De asemenea se spune că "singura rugăciune pe care Dumnezeu o ascultă de la păcătos, este rugăciunea de iertare.” Bazat pe acestea, unii cred că Dumnezeu nu aude și nu va răspunde niciodată la rugăciunile unui necredincios. Dar dacă ne uităm în context, Scriptura spune că Dumnezeu nu face minuni printr-un necredincios. În textele ce urmează vom vedea că Dumnezeu aude și răspunde la rugăciunile unui necredincios. 1 Ioan 5:14-15 ne spune că Dumnezeu răspunde la rugăciuni dacă sunt facute după voia Lui. E posibil ca acest principiu să se aplice și la necredincioși. Dacă un necredincios cere ceva după voia Lui Dumnezeu, nimic nu-L oprește pe Dumnezeu să răspundă la o așa rugăciune-după voia Lui.

Continuând examinarea textelor de mai jos, putem observa că rugăciunea a fost prezentată. În unul sau două cazuri Dumnezeu a răspuns la strigătul inimii (nu ni se spune dacă strigătul a fost îndreptat spre Dumnezeu). În unele cazuri, rugăciunea a fost însoțită de pocăință. Dar în alte cazuri, rugăciunea a fost pentru lucruri materiale sau binecuvântări și Dumnezeu a răspuns, fie din compasiune fie ca răspuns la o căutare sinceră sau prin credința acelei persoane. Iată câteva texte care descriu rugăciunea făcută de necredincioși.

Oamenii din Ninive; Iona 3:5-10; ca Ninive să fie scăpată.

Hagar și Ișmael; Geneza 21:14-19; nu a fost neapărat atât de mult o rugăciune, cât a fost un strigăt al inimii pentru copilul ei care era aproape de moarte.

Ahab; 1 Împărați 21:17-29; mai ales v. 27-29; Ahab a postit și a plâns după ce-a auzit profeția lui Ilie cu privire la urmașii lui. Dumnezeu a răspuns prin faptul că nu a adus calamitatea peste familia lui decât după moartea lui Ahab.

Femeia din Tir și Sidon; Marcu 7:24-30; ca Domnul Isus să-i elibereze fata de un demon.

Corneliu, Sutașul Roman; Faptele Apostolilor 10; nu ni se spune ce a cerut în rugăciune (Fapte 10:30), dar I s-a arătat calea mântuirii.

Dumnezeu face făgăduințe care sunt aplicabile pentru toți (atât mântuiți cât și nemântuiți), ca de exemplu, Ieremia 29:13: "Mă veți căuta și mă veți găsi, dacă mă căutați din toată inima." Acesta a fost cazul lui Corneliu în Fapte 10:1-6. Dar sunt și multe făgăduințe, care se pot vedea din context, că sunt numai pentru Creștini. Deoarece ei L-au primit pe Cristos, ei sunt îndemnați să meargă cu îndrăzneală la tronul harului pentru a fi ajutați la vreme de nevoie (Evrei 4:14-16). Nouă ni se spune că dacă cerem orice după voia Lui, EL ne ascultă și ne dă ceea ce am cerut (1 Ioan 5:14-15). Sunt multe alte promisiuni pentru Creștini cu privire la rugăciune, (Matei 21:22; Ioan 14:13; Ioan 15:7). Deci , putem spune da, sunt instanțe în care Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor celui necredincios. Dar în același timp, în harul și mila Lui, Dumnezeu poate interveni în viețile necredincioșilor ca răspuns la rugăciunile lor.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Aude Dumnezeu / răspunde Dumnezeu la rugăciunile unui / necredincios?