Ce este provindența divină?




Întrebare: Ce este provindența divină?

Răspuns:
Providența divină este modul prin care Dumnezeu guvernează peste toate lucrurile din univers. Doctrina providenței divine susține că Dumnezeu este în control complet al tuturor lucrurilor. Acestea includ universul ca întreg (Psalmul 103:19), lumea fizică (Matei 5:45), problemele națiunilor (Psalmul 66:7), nașterea și destinul omului (Galateni 1:15), succesele și eșecurile oamenilor (Luca 1:52) și protecția oamenilor Săi (Psalmul 4:8). Această doctrină stă în opoziție totală cu ideea că universul este guvernat de șansă sau soartă.

Scopul sau obiectivul providenței divine este împlinirea voii lui Dumnezeu. Pentru a Se asigura că scopurile Sale sunt îndeplinite, Dumnezeu conduce treburile omenirii și lucrează prin ordinea naturală a lucrurilor. Legile naturii nu sunt nimic mai mult decât o imagine a lui Dumnezeu la lucru în univers. Legile naturii nu au o putere inerentă, nici nu lucrează independent. Legile naturii sunt regulile și principiile pe care Dumnezeu le-a instaurat pentru a guverna modul în care să funcționeze lucrurile.

Același lucru este valabil și pentru alegerile omului. În modul cel mai real, noi nu suntem liberi să alegem sau să acționăm separat de voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce facem și tot ceea ce alegem este în concordanță deplină cu voia lui Dumnezeu – chiar și alegerile noastre păcătoase (Geneza 50:20). Ideea de bază este că Dumnezeu controlează alegerile și acțiunile noastre (Geneza 45:5; Deuteronomul 8:18; Proverbele 21:1), totuși, face aceasta în așa fel încât nu încalcă responsabilitatea noastră de agenți morali, nici nu neagă realitatea alegerilor noastre.

Doctrina providenței divine poate fi rezumată în mod succint astfel: „Dumnezeu, în trecutul veșnic, în sfatul voii Sale, a ordonat tot ce se va întâmpla; totuși, sub nicio formă Dumnezeu nu este autorul păcatului; nici responsabilitatea omului nu este înlăturată.” Modalitatea principală prin care Dumnezeu Își împlinește voia este prin cauze secundare (ex.: legile naturii, alegerile umane). Cu alte cuvinte, Dumnezeu lucrează indirect prin aceste cauze secundare pentru a-Și împlini voia.

Dumnezeu, de asemenea, uneori lucrează direct pentru a-Și împlini voia. Aceste acțiuni sunt ceea ce noi numim miracole (ex.: Evenimente supranaturale, opuse celor naturale). Un miracol este eludarea, pentru o perioadă scurtă de timp, ordinii naturale a lucrurilor pentru a-Și împlini voia și scopul. Două exemple din cartea Fapte subliniază cum Dumnezeu lucrează direct și indirect pentru a-Și împlini voia. În Fapte 9 vedem convertirea lui Saul din Tars. Printr-o lumină orbitoare și o voce pe care doar Saul/Pavel a auzit-o, Dumnezeu i-a schimbat viața pentru totdeauna. A fost voia lui Dumnezeu să îl folosească pe Pavel pentru a-Și duce mai departe voia, și Dumnezeu a folosit mijloace directe pentru a-l converti pe Saul. Vorbește cu oricine care s-a convertit la creștinism și, cel mai probabil, nu vei mai auzi o relatare chiar ca aceasta. Majoritatea dintre noi venim la Hristos prin auzirea unei predici sau citirea unei cărți sau mărturia constantă a unui prieten sau a unui membru al familiei. Pe lângă aceasta, de obicei există circumstanțe ale vieții care pregătesc calea – pierderea unei slujbe, pierderea unui membru al familiei, o căsnicie eșuată, dependență de substanțe nocive. Convertirea lui Pavel a fost directă și supranaturală.

În Fapte 16:6-10 Îl vedem pe Dumnezeu împlinindu-Și voia în mod indirect. Acest lucru are loc în timpul celei de-a doua călătorii misionare ale lui Pavel. Dumnezeu a dorit ca Pavel și cei care îl însoțeau să meargă la Troa, dar când Pavel a plecat din Antiohia Pisidiei, el a dorit să meargă în Asia de Est. Biblia ne spune că Duhul Sfânt le-a interzis să propovăduiască Cuvântul în Asia. Apoi au vrut să meargă spre vest, la Bitinia, dar Duhul lui Hristos i-a împiedicat, așa că au ajuns să meargă în Troa. Acest pasaj a fost scris în retrospectivă, dar la acel moment probabil au existat niște explicații logice în legătură cu motivul pentru care nu au putut merge în acele două regiuni. Totuși, privind înapoi, au înțeles că Dumnezeu îi direcționa acolo unde dorea El ca ei să meargă – aceasta este providența. Proverbele 16:9 spune, legat de aceasta: „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.”

Pe de altă parte, sunt oameni care spun că acest concept al orchestrării directe sau indirecte a lui Dumnezeu față de toate lucrurile distruge posibilitatea liberului arbitru. Dacă Dumnezeu este în control absolut, cum putem fi cu adevărat liberi în deciziile pe care le luăm? Cu alte cuvinte, pentru ca liberul arbitru să aibă sens, trebuie să existe anumite lucruri care sunt în afara controlului suveran al lui Dumnezeu – ex.: Contingența (caracterul întâmplător) alegerii omului. Să presupunem, de dragul argumentului, că acest lucru ar fi adevărat. Atunci ce s-ar întâmpla? Dacă Dumnezeu nu are control absolut și peste contingențe, cum poate, atunci, să ne garanteze mântuirea? Pavel spune în Filipeni 1:6 că „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Dacă Dumnezeu nu este în controlul tuturor lucrurilor, atunci promisiunea Sa, precum și toate promisiunile biblice, sunt invalide. Nu am putea avea siguranță deplină că lucrarea bună a mântuirii, care a fost începută în noi, va fi dusă la final.

Mai mult, dacă Dumnezeu nu este în controlul tuturor lucrurilor, atunci nu este suveran, iar dacă nu este suveran, atunci nu este Dumnezeu. Așadar, prețul menținerii întâmplărilor în afara controlului lui Dumnezeu rezultă într-un Dumnezeu care nu este Dumnezeu deloc. Iar dacă „liberul” nostru arbitru poate înlocui providența divină, atunci cine este, în cele din urmă, Dumnezeu? Noi suntem. Aceasta este, evident, neacceptabil pentru oricine care are o perspectivă creștină, biblică. Providența divină nu ne distruge libertatea. Mai degrabă, providența divină este cea care ne face capabili să folosim bine această libertate.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Ce este provindența divină?