Cine erau saducheii şi fariseii?




Întrebare: Cine erau saducheii şi fariseii?

Răspuns:
Evangheliile fac referire adesea la saduchei şi la farisei, devreme ce Isus era în conflict constant cu ei. Saducheii şi fariseii însumau clasa de conducere din Israel. Sunt multe asemănări între cele două grupuri, dar şi deosebiri importante.

Saducheii: În timpul vieţii lui Isus şi în epoca Noului Testament, saducheii erau aristocraţi. Ei tindeau să fie bogați şi deţineau poziții de putere, inclusiv cea de preoţi conducători şi de mare preot şi deţineau majoritatea dintre cele 70 de locuri din consiliul de conducere numit Sanhedrin. Ei lucrau din greu să menţină pacea fiind de acord cu deciziile Romei (Israelul la acest timp era sub control roman) şi păreau să fie mai preocupaţi de politică decât de religie. Deoarece erau servili Romei şi pentru că erau din clasa înaltă bogată, ei nu se raportau bine la omul de rând, şi nici omul de rând nu îi aprecia. Omul de rând se raporta mai bine la cei care aparţineau partidei fariseilor. Cu toate că saducheii deţineau majoritatea locurilor din Sanhedrin, istoria indică faptul că multă vreme ei au trebuit să accepte ideile minorităţii fariseilor, deoarece fariseii erau simpatizaţi în rândul maselor.

Din punct de vedere religios, saducheii erau mai conservatori într-un domeniu principal de doctrină. Fariseii îi dădeau tradiţiei orale autoritate egală cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu, în vreme ce saducheii considerau că numai Cuvântul scris este de la Dumnezeu. Saducheii au păstrat autoritatea Cuvântului scris al lui Dumnezeu, în special în dreptul cărţilor lui Moise (Genesa şi Deuteronomul). Cu toate că ar putea fi lăudaţi pentru asta, în mod categoric ei nu au fost perfecţi în punctele lor de vedere doctrinare. Ceea ce urmează este o listă scurtă de credinţe pe care le ţineau şi care erau în contradicţie cu Scriptura:

1. Îşi erau extrem de autosuficienţi, până în punctul de a nega implicarea lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi.

2. Negau orice fel de înviere a morţilor (Matei 22.23, Marcu 12.18-27, Fapte 23.8).

3. Negau orice fel de viaţă de după moarte, susţinând că, la moarte, sufletul piere şi, prin urmare, negau orice pedeapsă sau răsplată după viaţa trăită pe pământ.

4. Negau existenţa lumii spirituale, adică îngerii şi demonii (Fapte 23.8).

Pentru că saducheii erau mai preocupaţi de politică decât de religie, ei nu au fost interesaţi de Isus până în momentul în care au început să se teamă că acesta ar putea atrage atenţia nedorită a Romei. În acest moment, saducheii şi fariseii s-au unit şi au conspirat să Îl omoare pe Isus (Ioan 11.48-50, Marcu 14.53, 15.1). Alte menţionări ale saducheilor se găsesc în Fapte 4.1 şi în Fapte 5.17 şi, potrivit istoricului Iosephus, saducheii sunt implicaţi în moartea lui Iacov (Fapte 12.1-2).

Saducheii au încetat să existe în anul 70 d.Cr. Devreme ce această partidă a existat datorită legăturilor lor politice şi preoţeşti, când Roma a distrus Ierusalimul şi Templul în anul 70 d.Cr., saducheii au fost nimiciţi şi ei.

Fariseii: În contrast cu saducheii, fariseii erau majoritar oameni de afaceri din clasa mijlocie şi, prin urmare, erau în contact cu omul de rând. Fariseii erau mult mai apreciaţi de omul de rând decât saducheii. Cu toate că erau o minoritate în Sanhedrin şi deţineau puţine poziţii ca preoţi, ei păreau să controleze luarea deciziilor din Sanhedrin mult mai mult decât o făceau saducheii, din nou pentru că aveau suportul oamenilor.

Din punct de vedere religios, ei au acceptat Cuvântul scris ca fiind inspirat de Dumnezeu. În timpul lucrării de pe pământ a lui Cristos, acesta era ceea ce astăzi este pentru noi Vechiul Testament. Dar ei au dat de asemenea autoritate egală tradiţiei orale şi au încercat să apere această poziţie spunând că aceasta provine de la Moise. Dezvoltându-se de-a lungul secolelor, aceste tradiţii au adăugat la Cuvântul lui Dumnezeu, lucru care este interzis (Deuteronomul 4.2), şi fariseii au căutat să respecte în mod strict aceste tradiţii, împreună cu Vechiul Testament. Evangheliile abundă de exemple în care fariseii tratează aceste tradiții ca fiind egale cu Cuvântul lui Dumnezeu (Matei 9.14, 15.1-9, 23.5, 23.16, 23, Marcu 7.1-23, Luca 11.42). Totuşi, ei au rămas fideli Cuvântului lui Dumnezeu în ceea ce priveşte alte doctrine importante. În contrast cu saducheii, ei credeau următoarele:

1. Credeau că Dumnezeu controlează toate lucrurile, totuşi, deciziile luate de individ contribuie de asemenea la cursul vieţii unei persoane.

2. Credeau în învierea morţilor (Fapte 23.6).

3. Credeau într-o viaţă după moarte cu răsplătire şi pedeapsă corespunzătoare pentru fiecare individ.

4. Credeau în existenţa îngerilor şi a demonilor (Fapte 23.8).

Cu toate că fariseii erau rivalii saducheilor, ei au reuşit să pună de o parte deosebirile într-o ocazie — judecata lui Cristos. În acest punct, saducheii şi fariseii s-au unit ca să-L dea la moarte pe Cristos (Marcu 14.53, 15.1, Ioan 11.48-50).

În timp ce saducheii au încetat să existe după distrugerea Ierusalimului, fariseii, care erau mai interesaţi de religie decât de politică, au continuat să existe. De fapt, fariseii au fost împotriva revoltei care a adus distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Cr., şi au fost primi care au făcut pace cu romanii după aceea. Fariseii au fost de asemenea responsabili de compilarea Mişnei, un document important cu referire la continuarea iudaismului dincolo de distrugerea Templului.

Atât fariseii, cât şi saducheii au avut parte de numeroase mustrări din partea lui Isus. Poate că cea mai bună lecţie pe care o putem învăţa de la farisei şi de la saduchei este să nu fim ca ei. Spre deosebire de saduchei, trebuie să credem tot ceea ce spune Biblia, inclusiv miraculosul şi viaţa de după moarte. Spre deosebire de farisei, nu trebuie să tratăm tradiţiile ca având autoritate egală cu Scriptura şi nu trebuie să permitem ca relaţia noastră cu Dumnezeu să se reducă la o listă legalistă de reguli şi ritualuri.



Înapoi la pagina de început în limba Română



Cine erau saducheii şi fariseii?