settings icon
share icon
Întrebare

Ce înseamnă darul vorbirii în limbi? Se mai manifestă darul vorbirii în limbi şi astăzi?

Răspuns


Prima situaţie a vorbirii în limbi s-a petrecut în Ziua Cincizecimii din Faptele Apostolilor 2:1-4. Apostolii merseseră să răspândească Evanghelia mulţimilor, adresându-se acestora în propriile lor limbi - “îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!" (Faptele Apostolilor 2:11). Cuvântul grec din această expresie înseamnă în traducerea noastra chiar “limbile”. Prin urmare, darul limbilor înseamnă ca o persoană care nu cunoaşte nativ o anumită limbă totuşi o vorbeşte cu scopul de a mărturisi unei alte persoane care cunoaşte acea limbă. În 1 Corinteni, capitolele 12-14, unde apostolul Pavel discută despre darurile miraculoase, el spune că: “În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici proorocie, nici învăţătură?" (1 Corinteni 14:6). Conform apostolului Pavel şi în acord cu darul limbilor aşa cum este descris în Faptele Apostolilor, vorbirea în limbi este folositoare acelei persoane care poate astfel să înţeleagă mesajul lui Dumnezeu în limba sa, însă este nefolositoare oricărei alte persoane, cu excepţia situaţiei când mesajul este tradus.

O persoană care are darul traducerii (1 Corinteni 12:30) poate înţelege ceea ce un vorbitor în limbi spune, chiar dacă acea persoană nu este vorbitor nativ al acelei limbi. Traducătorul poate să comunice mesajul vorbitorului în limbi altor persoane, astfel încât toţi să înţeleagă acel mesaj. “De aceea, cine vorbeşte în altă limbă, să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească” (1 Corinteni 14:13). Concluzia apostolului Pavel în privinţa lipsei traducerii limbilor este grăitoare: “Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decat să spun zece mii de cuvinte în altă limbă" (1 Corinteni 14:19).

Este valabil şi astăzi darul vorbirii în limbi? 1 Corinteni 13:8 menţionează darul vorbirii în limbi ca încetând, cu toate că în 1 Corinteni 13:10 asociază încetarea vorbirii în limbi cu sosirea “desăvârşirii”. Unii spun că este o diferenţă în ceea ce priveşte limbajul în profeţie şi “sfârşitul” cunoaşterii, pe de o parte, şi “sfârşitul” cunoaşterii şi limbile “care vor fi încetat sa mai fie vorbite”, ca dovada a încetării vorbirii înainte de sosirea “desăvârşirii”, pe de altă parte. Deşi ar putea fi plauzibil, acest lucru nu reiese foarte explicit din text. Alţii spun că unele pasaje biblice precum Isaia 28:11 şi Ioel 2:28-29 arată că vorbirea în limbi a reprezentat un semn al sosirii judecăţii lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:22 descrie vorbirea în limbi ca un semn "pentru cei necredincioşi". Conform acestei argumentaţii, darul vorbirii în limbi a reprezentat un avertisment la adresa evreilor că Dumnezeu intenţiona să judece Israelul pentru că L-a respins pe Iisus Hristos ca Mesia. Prin urmare, după ce Dumnezeu a judecat în fapt Israelul (fiind pedepsit prin distrugerea Ierusalimului de către Romani în anul 70 d.Cr.), darul vorbirii în limbi a mai servit scopului enunţat. Chiar dacă acest punct de vedere este plauzibil, îndeplinirea scopului principal al vorbirii în limbi nu înseamnă în mod necesar că utilizarea vorbirii în limbi a încetat. Scriptura nu arată însă foarte clar că darul vorbirii în limbi a încetat.

În acelaşi timp, dacă acest dar este activ şi în biserica zilelor noastre, el ar trebui să se manifeste în acord cu Scriptura. Ar trebui să aibă forma unui limbaj real şi inteligibil (1 Corinteni 14:10). Ar trebui să aibă ca scop comunicarea Cuvântului lui Dumnezeu cu persoane de altă limbă (Faptele Apostolilor 2:6-12). Ar trebui să fie în acord cu porunca pe care Dumnezeu a dat-o prin apostolul Pavel: "Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu." (1 Corinteni 14:27-28). Ar trebui de asemenea să fie în acord cu cerinţa din 1 Corinteni 14:33, “căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.”

Dumnezeu poate cu siguranţă să dea unei persoane darul vorbirii în limbi pentru a-i permite acelei persoane să comunice cu o alta care vorbeşte o limbă diferită. Duhul Sfânt este suveran în ceea ce priveşte darurile spirituale (1 Corinteni 12:11). Imaginaţi-vă cu cât mai productivi ar fi misionarii dacă nu ar fi nevoiţi să urmeze cursuri de limbi străine, fiind astfel capabili să vorbească în limbi străine practic instantaneu. Cu toate astea, se pare că Dumnezeu nu procedează astfel. Vorbirea în limbi nu pare să se facă astăzi la fel cum se făcea în vremea Noului Testament, în ciuda faptului că acest lucru ar fi extrem de util să se întâmple aşa. Majoritatea covârşitoare a credincioşilor care pretind că au darul vorbirii în limbi nu fac acest lucru în acord cu condiţiile Scripturii pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta conduce la concluzia că darul vorbirii în limbi a încetat, sau că cel puţin este un lucru rar în planul lui Dumnezeu cu biserica zilelor noastre.

Aceia care cred în darul vorbirii în limbi ca “limbaj al rugăciunii” pentru propria zidire se bazează în aceasta pe versetele din 1 Corinteni 14:4 şi/sau 14:28, “Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica.” De-a lungul capitolului 14, apostolul Pavel subliniază importanţa traducerii limbilor, după cum se poate vedea în versetele 14:5-12. Ceea ce apostolul Pavel spune în versetul 4 este, cu alte cuvinte, că “Dacă vorbeşti în limbi fără a traduce, nu faci altceva decât să te zideşti pe tine, făcându-te pe tine să pari mai spiritual decât alţii. Dacă însă vorbeşti în limbi şi traduci ceea ce spui, îi zideşti şi pe ceilalţi”. Noul Testament nu oferă nicăieri instrucţiuni specifice despre cum să “te rogi în limbi". Noul Testament nu arată nicăieri un scop al "rugăciunii în limbi" şi nici nu descrie în mod specific o persoană care "se roagă în limbi". Mai mult, dacă “rugăciunea în limbi” este numai pentru zidirea proprie, nu ar fi incorect pentru cei care nu au acest dar şi deci nu sunt în măsură să se zidească în acest fel? 1 Corinteni 12:29-30 indică foarte clar că nu toate persoanele au acest dar al vorbirii în limbi.

English



Înapoi la pagina de început în limba Română

Ce înseamnă darul vorbirii în limbi? Se mai manifestă darul vorbirii în limbi şi astăzi?
Împărtășeste acestă pagină: Facebook icon Twitter icon Pinterest icon Email icon
© Copyright Got Questions Ministries