A creat Dumnezeu răul?




Întrebare: A creat Dumnezeu răul?

Răspuns:
În primul rând ar putea să pară că dacă Dumnezeu a creat toate lucrurile, atunci răul ar fi creat de El. Totuşi, aceasta este o presupunere ce necesită a fi clarificată. Răul nu este un “lucru”, cum ar fi o roca sau energia electrică. Nu poţi avea o cană de rău! Dimpotrivă, răul este ceva care se întâmplă, o acţiune cum ar fi alergatul. Răul nu există prin el însuşi – poate fi asemănat cu un gol într-un lucru bun. De pildă, găurile sunt reale, însă ele există numai în interiorul unui alt lucru. Absenţa unei bucăţi de teren o numim groapă, însă groapa nu poate fi separată de terenul în sine. Atunci când Dumnezeu a creat lumea, este adevărat că tot ce exista era bun. Unul din lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a făcut a fost să dea libertate fiinţelor create de El să aleagă binele. Pentru a face o alegere reală, Dumnezeu a trebuit să le permită acestora să aleagă ceva dincolo de ce aveau la îndemână. Astfel, Dumnezeu a permis unor îngeri şi oameni să aibă libertatea de a alege binele sau răul. Atunci când există o relaţie inadecvată între două lucruri bune, noi calificăm asta ca rău, însă relaţia nu devine un “lucru” care să fi necesitat ca Dumnezeu să o creeze.

Poate că ilustraţia următoare va ajuta în acest sens. Dacă aş întreba o persoană normală dacă există frigul, este foarte probabil ca răspunsul să fie afirmativ. Totuşi, răspunsul este incorect. Frigul nu există. Frigul este absenţa căldurii. Similar, întunericul nu există, ci este absenţa luminii. Tot aşa, răul este absenţa binelui, sau mai bine spus, răul este absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul, ci mai degrabă a permis absenţa binelui.

Priviţi exemplul lui Iov aşa cum este prezentat în Iov, capitolele 1-2. Satan a dorit să îl distrugă pe Iov, iar Dumnezeu i-a permis lui Satan să îi facă orice rău doreşte lui Iov, numai să nu îl omoare. Dumnezeu a permis să se întâmple toate acesea pentru a îi dovedi lui Satan că Iov era un om drept pentru că Îl iubea pe Dumnezeu şi nu pentru că Dumnezeu îl binecuvântase cu tot felul de bogăţii. Dumnezeu este suveran şi deţine tot controlul asupra oricărui lucru care se întâmplă. Satan nu poate face nimic dacă nu are “permisiunea” lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat răul, însă El permite acestuia să existe vremelnic. Dacă Dumnezeu nu ar fi permis existenţa răului, atât oamenii cât şi îngerii l-ar fi slujit pe Dumnezeu din obligaţie şi nu ca urmare a unei alegeri. El nu doreşte ca noi să fim asemenea roboţilor care nu fac decât ceea ce îi programează cei care le dau naştere. Dumnezeu a permis existenţa răului astfel încât noi să putem să folosim libertatea de a alege dacă dorim să Îl slujim pe El sau nu.

În fine, trebuie spus că la aceste întrebări nu există un răspuns complet. Noi, ca fiinţe umane finite nu putem să înţelegem niciodată un Dumnezeu care este infinit (Romani 11:33-34). Uneori noi credem că înţelegem de ce face Dumnezeu anumite lucruri, însă mai târziu descoperim că scopul acelor lucruri a fost mult diferit de cel presupus iniţial de noi. Dumnezeu vede lucrurile din perspectivă eternă. Noi însă vedem lucrurile dintr-o perspectivă limitată, pământească. De ce a aşezat Dumnezeu omul pe pământ ştiind că Adam şi Eva vor păcătui şi astfel vor introduce răul, moartea şi suferinţa unei întregi omeniri? De ce nu ne-a creat pur şi simplu ca să fim în Rai, într-un spaţiu perfect şi fără suferinţă? Cel mai bun răspuns care îmi poate veni în minte este următorul: Dumnezeu nu a dorit să dea naştere unei curse cu roboţi care nu au libertatea de alegere. Dumnezeu a permis existenţa răului pentru ca noi să putem face alegerea dacă ne închinăm Lui sau nu. Dacă nu am fi fost nevoiţi să suferim şi să experimentăm răul, am fi ştiut oare cât de minunat este raiul? Dumnezeu nu a creat răul, însă El l-a permis. Dacă nu ar fi permis răul, noi ne-am fi închinat Lui din obligaţie şi nu ca rezultat al alegerii noastre libere.



Înapoi la pagina de început în limba Română



A creat Dumnezeu răul?