În ce fel este veșnicia în iad o pedeapsă dreaptă pentru păcat?




Întrebare: În ce fel este veșnicia în iad o pedeapsă dreaptă pentru păcat?

Răspuns:
Aceasta este o chestiune care îi deranjează pe mulți dintre cei care au o înțelegere incompletă cu privire la trei lucruri: natura lui Dumnezeu, natura omului și natura păcatului. Ca ființe umane căzute, păcătoase, natura lui Dumnezeu este un concept greu de înțeles pentru noi. Tindem să Îl vedem pe Dumnezeu ca pe o Ființă bună, miloasă, a cărui dragoste pentru noi depășește și umbrește toate atributele Sale. Cu siguranță că Dumnezeu este iubitor, bun și milos, dar El este mai întâi și mai presus de toate un Dumnezeu sfânt și drept. Atât de sfânt este El, încât nu poate tolera păcatul. El este un Dumnezeu a cărui mânie arde împotriva celui rău și neascultător (Isaia 5.25; Osea 8.5; Zaharia 10.3). El nu este doar un Dumnezeu iubitor – El este însăși dragostea! Dar Biblia ne spune de asemenea că El urăște toate felurile de păcat (Proverbele 6.16-19). Și, în vreme ce este milos, există limite pentru mila Sa. „Căutați-L pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55.6-7).

Umanitatea este coruptă de păcat și acel păcat este întotdeauna direcționat împotriva lui Dumnezeu. Atunci când David a păcătuit, comițând adulter cu Bat-Șeba și omorându-l pe Urie, el a răspuns cu o rugăciune interesantă: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta...” (Psalmul 51.4). Întrucât David a păcătuit împotriva lui Bat-Șeba și a lui Urie, cum a putut el pretinde că a păcătuit numai împotriva lui Dumnezeu? David a înțeles că toate păcatele sunt în cele din urmă împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu este o Ființă eternă și infinită (Psalmul 90.2). În consecință, toate păcatele cer o pedeapsă eternă. Caracterul sfânt, perfect și infinit al lui Dumnezeu a fost ofensat de păcatul nostru. Deși pentru mintea noastră limitată păcatul nostru este limitat în timp, pentru Dumnezeu – care este în afara timpului – păcatul pe care El îl urăște merge la infinit. Păcatul nostru este pentru totdeauna înaintea Sa și trebuie pedepsit pentru totdeauna, pentru a satisface dreptatea Sa sfântă.

Nimeni nu înțelege acest lucru mai bine decât cineva care este în iad. Un exemplu perfect este istorisirea bogatului și a lui Lazăr. Ambii au murit și bogatul a mers în iad, în timp ce Lazăr a mers în rai (Luca 16). Desigur, bogatul a fost conștient de faptul că păcatele sale au fost comise numai în timpul vieții sale. Dar, în mod interesant, el nu a spus niciodată: „Cum de am ajuns aici?” Această întrebare nu se rostește niciodată în iad. El nu spune: „Merit eu cu adevărat asta? Nu crezi că acest lucru este puțin exagerat? Puțin peste limită?” El cere doar ca cineva să meargă la frații săi care încă sunt în viață și să îi avertizeze cu privire la soarta lor.

Asemenea bogatului, fiecare păcătos din iad are o înțelegere deplină a faptului că merită să fie acolo. Fiecare păcătos are o conștiință deplin informată, deplin conștientă și sensibilă, care, în iad, devine propriul chinuitor. Aceasta este experiența torturii din iad – o persoană deplin conștientă de păcatul său cu o conștiință care o acuză fără încetare, fără măcar un singur moment de scutire. Vinovăția păcatului va produce rușine și ură veșnică față de sine. Bogatul a știut că pedeapsa veșnică pentru o viață de păcat este justificată și meritată. De aceea el niciodată nu a protestat și nu a contestat corectitudinea prezenței sale în iad.

Realitățile blestemului veșnic, ale iadului etern și ale pedepsei veșnice sunt înfricoșătoare și răscolitoare. Dar este bine că putem fi într-adevăr înspăimântați. În vreme ce acest lucru poate suna macabru, există vești bune. Dumnezeu ne iubește (Ioan 3.16) și vrea să fim salvați de la iad (2 Petru 3.9). Dar pentru că Dumnezeu este de asemenea corect și drept, nu poate permite ca păcatul nostru să rămână nepedepsit. Cineva trebuie să plătească pentru el. În marea Sa milă și dragoste, Dumnezeu a asigurat propria plată pentru păcatul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre, murind pe cruce pentru noi. Moartea lui Isus a fost o moarte infinită, pentru că El este un Dumnezeu/om infinit, plătind pentru datoria infinită a păcatului nostru, așa încât noi nu va trebui să o plătim în iad o veșnicie (2 Corinteni 5.21). Dacă ne mărturisim păcatul și ne punem încrederea în Hristos, cerându-I iertare lui Dumnezeu bazată pe sacrificiul lui Hristos, suntem salvați, iertați, curățați și ni se promite o locuință veșnică în cer. Dumnezeu ne-a iubit atât de mult, încât a asigurat mijloacele pentru mântuirea noastră, dar dacă respingem darul vieții veșnice oferit de El, vom înfrunta consecințele veșnice ale acelei decizii.



Înapoi la pagina de început în limba Română



În ce fel este veșnicia în iad o pedeapsă dreaptă pentru păcat?